EVENIMENT
Tatăl suspect de uciderea copilului de 8 ani este încă în spital la Cluj. E stabil și conștient
Surse medicale ne-au declarat în această dimineață că bărbatul este la Spitalul Județean Cluj în zona de tampon și așteaptă rezultatul testului COVID.
,,Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, se află în prezent internat pe chirurgie toracică, în secția de terapie intensivă. În cursul nopții a fost consultat de o echipă multidisciplinară: chirurgie toracică, chirurgie cardio-vasculară, chirurgie generală și chirurgie plastică. Este stabil hemodinamic și respirator, urmând să fie ținut sub observație. Se va asigura asistență medical chirurgicală, în funcție de evoluția sa”, anunță reprezentanții spitalului.
Bărbatul nu va fi încă externat deoarece medicii vor mai interveni în condițiile în care acesta prezintă și mai multe răni și tăieturi în urma tentativei de suicid.
Pe parcursul nopții suspectul de crimă a fost păzit de polițiști.
Acesta va fi dus la audieri de procurori în cazul în care starea sa de sănătate va permite acest lucru.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






