ACTUALITATE
Tânăr cu droguri asupra sa, prins de jandarmii clujeni
Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au depistat un tânăr de 23 ani care avea asupra sa substanţe interzise.
În data de 29 septembrie, ora 21:30, în timp ce patrula pe raza municipiului Cluj-Napoca, un echipaj de jandarmerie a observat o persoană care prezenta un comportament suspect.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au găsit asupra tânărului în vârstă de 23 de ani, o pungă transparentă care conținea o cantitate de substanță din material vegetal(culoare maroniu-verzuie).
Jandarmii au ridicat, în vederea confiscării, cele găsite și au întocmit și înaintat actele de sesizare organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






