Prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat științific Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului cerem aplicarea Legii 293/2022. Deputat PSD,...
De Rusalii, în satele din Transilvania are loc și astăzi străvechiul ritual numit „boul înstruțat” sau „boul împănat”. Este o reminiscență a unor credințe străvechi, care...
Un mesaj Ro-Alert de vreme severă a fost emis pentru comuna Băișoara din județul Cluj. Agenșia Națională de Metrorologie a emis un cod portocaliu pentru zona...
Universitatea Olimpia Cluj şi Carmen Bucureşti vor disputa finala Cupei României la fotbal feminin, după victoriile obţinute, duminică, în semifinale, transmite Agerpres. FC Universitatea Olimpia Cluj...
Incidentul de la Săcuieu, județul Cluj, a fost unul deosebit de grav, care se putea transforma într-o tragedie, arată reprezentanții sindicatului polițiștilor Europol, care au refăcut...
Inspectoratul de Poliție Cluj a adus, luni, precizări cu privire la tânărul care a fost împușcat în picior de oamenii legii cu o zi înainte. Acesta...
Jandarmii clujeni au capturat un șarpe lung de aproape 1,5 metri în cartierul Mănăștur. Acesta a fost văzut pe gardul unui imobil de un clujean care...
Administrația Națională de Meteoroligie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care vizează și județul Cluj. Avertizarea este valabilă pentru ziua de...
Prezența unui urs a fost semnalată duminică noaptea între localitățile Ghirișu Român și Mociu din județul Cluj. În zonă au fost trimise echipaje ale jandarmeriei. Locuitorii...
CNS Cartel ALFA solicită demiterea ministrului Muncii şi intrarea într-un dialog social ‘real şi responsabil’, precum şi revenirea la o fiscalitate echilibrată a muncii, prin transferul...
Armata rusă este împărţită între apărarea frontierei sale, care s-a dovedit extrem de vulnerabilă la incursiunile inamice, şi înaintarea în Donbas, unde unităţile cecene i-au înlocuit...
Untânăr din Huedin a fost împuşcat, duminică, într-un picior, de poliţişti şi a pierdut mult sânge. El a fost transportat la UPU Cluj. „După aplicarea procedurilor...
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) anunţă că va acţiona Ministerul Sănătăţii în instanţă şi va demara acţiuni de protest pentru a apăra Planul Naţional de...
Un tânăr fost împuşcat, duminică, în Huedin. Potrivit martorilor oculari, care au filmat cel puţin o parte din incident, tânărul ar fi fost împuşcat în picior...
Federaţia Română de Fotbal a dat publicităţii duminică lista cu cei 26 de jucători convocaţi de selecţionerul Edward Iordănescu în vederea meciurilor cu Kosovo şi Elveţia...
Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, însă valorile termice vor urca...
Un incendiu a izbucnit, duminică, la o casă din Cluj-Napoca. Pompierii au salvat o pisică aflată în subsol. „Pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit...
15 organizații din 10 județe, printre care şi Clujul, au participat la Cupa MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a VII-a, Singurul concurs național de călărie terapeutică pentru...
Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, în localitatea clujeană Cetan. „Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu care...
Operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor s-au încheiat sâmbătă în India, a doua zi după coliziunea dintre trei trenuri care a provocat cel puţin 288...