Patul miresei. Postul Crăciunului, timpul în care de țesea și se cosea zestrea în satele clujene

Înainte de căsătorie cu câțiva ani, viitoarea mireasă, împreună cu mama și surorile, își pregătea zestrea.

Mai ales în Postul Crăciunului și al Paștilor se țesea, se cosea și astfel se realizau toate obiectele de care era nevoie într-o gospodărie.

Patul miresei. Postul Crăciunului, timpul în care de țesea și se cosea zestrea în satele clujene

În post, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj se făceau lepedeie, țoluri, fețe de pernă și altele necesare în casă.

Toate acestea erau aranjate pe un pat, unele peste altele, iar astfel de paturi puteau să aibă câte șașe lepedeie alternate cu șase țoluri, iar deasupra douăsprezece perini mari.

Zestrea, indiciu privind avuția familiei

Zestrea nu reprezenta doar o parte utilă, ci și o oportunitate în timpul nunții ca mireasa să arate cât e de harnică sau din ce familie vine.

La casele mari, adică la cele înstărite, patul miresei rămânea intact, adică era expus doar de fală. La familiile modeste, unele piese din componența patului erau folosite, acestea fiind numite local „lepedeie de purtat”.

„Dacă erau două fete de măritat în casă, se făceau două paturi. Cu cât patul era mai bogat decorat, cu cât era mai mare, însemna că familia fetei era mai înstărită, deci fata avea mai multă zestre.

Până la căsătorie, aceste obiecte erau ținute într-o ladă, sau pe un pat anume. În dimineața din ziua nunții, patul era desfăcut, rearanjat în curte, iar femeile venite după mireasă începeau să numere toate piesele componente ale patului.

Apoi erau puse în car și duse la casa mirelui, care devenea noua casă a fetei măritate”, povestește Susana Moholea din Ceanu Mare, județul Cluj.

Foto: Patul miresei – Muzeul Mănăstirii Feleac, jud. Cluj/Arhiva CJCPCT Cluj