SUFERINŢA unui pacient COVID-19. „Contractarea VIRUSULUI are un impact DEVASTATOR fizic şi psihic”

„E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”, cum zicea poetul. E uşor să vorbeşti despre COVID-19 -că există, că nu există, că e o simplă răceală-, dacă nu ţi-a stors măruntaiele și plămânii ţie sau apropiaţilor tăi. E uşor să protestezi, să nu porți mască și să fii rebel şi viteaz de la distanţă, când n-ai avut ocazia să te confrunţi cu toate armele şi cu toată mârşăvia noului coronavirus. E uşor să fii chibiţ când nu tu, ci alţii sunt încleştaţi în trânta cu SARS-CoV-2.

Colegul nostru Vasile Măgrădean e de două săptămâni în lupta cu virusul. N-are alte boli, n-a fumat niciodată, şi-a luat toate măsurile de protecţie –ba chiar a exagerat cu ele-, trecuse de prima etapă a vaccinării şi, totuşi, SARS-CoV-2 l-a luat prin surprindere. L-a încolţit. Acum e în spital, spre mai bine. Povesteşte, pe scurt, experienţa sa din ultimele două săptămâni. Experienţă pe care n-ar vrea s-o repete…

Test rapid negativ, PCR pozitiv

Reporter: Vasile, povesteşte-ne cum a început lupta ta cu virusul SARS-CoV-2 şi cu boala COVID-19…

Vasile Măgrădean: În 20 martie, sâmbăta, au debutat simptomele: febră 37 de grade, tuse seacă. În ziua aceea am fost la două proteste, pe zăpadă, frig, şi credeam că am răcit. Credeam că e o răceală banală. Duminică, la fel, febră de peste 37 de grade şi tuse. Totuşi, preventiv, mi-am făcut un test rapid, care a ieşit negativ. Luni, simptomele au persistat. Exact la fel. Aveam gust, miros. Mi-a apărut în plus o durere de cap, dar nu foarte pronunţată şi nu de foarte lungă durată. Luni am vorbit cu medicul de familie, i-am prezentat situaţia, şi mi-a prescris un tratament, zicând că o fi o bronşită.

Am urmat tratamentul, dar starea nu mi s-a ameliorat deloc nici după trei zile. Dimpotrivă, febra a urcat uşor, la 37,5, dar nu mai mult. Miercuri am mers la urgenţă la o clinică privată. Aveam tensiunea în regulă, saturaţia de oxigen la fel, bun şi pulsul, m-au ascultat la plămâni şi n-au auzit nimic suspect. Am făcut atunci şi testul PCR, şi a doua zi, joi, a venit rezultatul: pozitiv. După ce am ajuns acasă de la urgenţe, am avut pentru prima dată febră peste 38. Iar joi, vineri, febra oscila între 37,5 şi 39,2 care nu ceda sub nicio formă, sub tratament fiind. Nu fumez şi n-am fumat, nu am boli cronice, comorbidităţi, n-am avut probleme cu plămânii, cu respiraţia niciodată.

Un fel de febră nemaiîntâlnită

Rep: Starea de rău prin care ai trecut de la ce venea?

VM: Din cauza febrei. Îmi ardeau obrajii. Am avut un fel de febră pe care n-am mai întâlnit-o până acum; aveam mâinile reci ca gheaţa, dar îmi ardea fruntea şi aveam 39 de grade. O senzaţie… Şi tusea seacă, care n-a cedat nici ea deloc şi care îmi îngreuna vorbirea şi mâncatul. Şi saturaţia de oxigen scădea la 92-93%, nu mai respiram normal.

Rep: Te-ai protejat în timpul pandemiei?

VM: Am fost, cred, excesiv de precaut. Am purtat întotdeauna mască în interior şi exterior, n-am pus mâna pe suprafeţe comune. Când intram sau ieşeam din lift, de exemplu, aveam cu mine şerveţele umede cu care deschideam uşa şi apăsam butoanele. La fel în autobuz, în magazine. Tot timpul am fost cu garda sus. Plus dezinfectat, aruncat masca când ajungeam acasă. Nu ştiu de unde aş fi putut să iau virusul. În plus, pe 16 martie am făcut prima doză de vaccin Pfizer. Concluzia mea e că indiferent cât de bine te protejezi, tot te prinde odată, poate cu ocazia unor gesturi involuntare pe care le-ai făcut, fără să-ţi dai seama, când pui mâna pe bani la magazin sau la piață etc.

Starea se poate deteriora rapid

Rep: Unii sceptici ar putea să spună că e o simplă răceală şi că doar ţi-au spus că e COVID-19. Cu ce e diferită starea ta de acum faţă de alte rânduri în care a fost doar o simplă răceală?

VM: Nu cedează. La o simplă răceală, dacă iei antibiotic, febra trece, tusea trece. Asta nu trece, indiferent ce iei dintre medicamentele clasice. După câteva zile de tratament în izolare, acasă, am decis să îmi fac analize prin internare de zi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca unde, la radiografie, au descoperit că gradul de afectare a plămânilor este de 5%. E o formă uşoară a bolii. Dar medicii mi-au spus că se poate deteriora rapid în doar câteva zile și că e mai bine să rămân internat în spital sub supraveghere medicală.

ATI este antecamera Raiului

Rep: Despre răceală se spune, în glumă, că trece în 7 zile cu tratament şi într-o săptămână fără tratament. Tu ai deja două săptămâni de boală, din care o săptămână internat în spital…

VM: Ideea e că îţi afectează plămânii, nu ca o simplă răceală. Nu e o simplă viroză, nu e o simplă răceală, nu e o pneumonie atipică, aşa cum încearcă unii să acrediteze ideea, că nu e mare lucru sau că nu există. Ba da, există. Şi sunt oameni care fac forme extrem de grave. ATI este antecamera Raiului, de unde nu îți mai rămân decât două posibilități. Dacă ai noroc și zile de la Cel de Sus scapi și te întorci la cei dragi, sau, în cealaltă variantă, te duci să te întâlnești cu Sf. Petru direct  să-i ceri audiență lui Dumnezeu. Alte opțiuni nu sunt.

Oamenii nu conștientizează că pandemia înseamnă, de fapt, că suntem într-un război în care virusul ne ia prizonieri. Unii reușesc să scape din ghearele virusului, fac forme ușoare sau sunt asimptomatici, dar sunt din ce în ce mai mulți și mai tineri, oameni în puterea vârstei, care dezvoltă forme severe. Este un război în care, din păcate, se și moare, semn că acest coronavirus nu e o joacă, nu e o viroză rebelă, o pneumonie atipică, ci e ceva mult mai cumplit. SARS-CoV-2 e imprevizibil, agresiv și versatil și nu știi ce îți poate aduce ziua de mâine.

Ar putea fi prea târziu…

Rep: Ce le-ai transmite celor care ignoră măsurile de protecţie anti-COVID-19? Celor care, de exemplu, chiar protestează împotriva lor…

VM: Se spune că nu e bine să dorești răul altuia, dar celor care nu cred în existența COVID și îndeamnă la nerespectarea măsurilor de protecție cum ar fi purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor, evitarea aglomerației, evitarea suprafețelor comune, păstrarea distanțării sociale, nu le pot dori, tuturor și fiecăruia în parte, decât să treacă prin ce am trecut eu, să simtă pe pielea lor ce înseamnă o astfel de boală, sau prin chinurile celor pe care i-am văzut cu plămâni afectați între 40 și 90%, care rămân fără aer și nu pot respira decât cu mască de oxigen 24 de ore din 24. Dacă virusul nu există, așa cum susțin ei, nu vor păți nimic. Dar și dacă există…

Cei care decid voluntar să ignore purtarea măștii și fac paradă de acest lucru la ultimele proteste care s-au derulat și la Cluj să știe că sunt responsabili și pentru sănătatea și viața celor dragi.

Când asculți cifrele impersonale și seci din statisticile oficiale cu numărul zilnic de cazuri de infectați, izolați, internați în spitale sau intubați la ATI, te lasă rece. Sunt cifre, nu au nume, nu știi cine sunt și nici nu îți pasă întrucât crezi că virusul nu există, că numerele sunt măsluite și inventate de autorități.

Abia când conștientizezi că din cauza ta ai transmis virusul propriului copil sau unui părinte, când o să ajungi să vezi cum face febră și nu scade, cum tușește și nu se mai oprește, când ajungi să vezi că cel drag ție nu mai are aer și nu mai poate respira, abia atunci poate îți vei da seama ce ai făcut. Și îi vei implora pe medicii pe care i -ai ignorat până acum să îl salveze pe cel drag, și vei protesta de ce nu sunt locuri in spitale. Ar putea fi însă prea târziu…

Tu te chinui în spital, alţii protestează şi îndeamnă la nerespectarea măsurilor

Rep: Tu şi alţii sunteţi în spital, suferiţi, iar ei vă spun că vi se pare…

VM: E frustrant, dureros şi nedrept să vezi că în timp ce tu te chinui pe patul de spital, aşteptând zilnic un rezultat medical mai bun şi în timp ce vezi alţi bolnavi mai grav, care se chinuie să respire doar cu masca de oxigen, care se zbat între viaţă şi moarte la ATI, unii protestează şi îndeamnă la nerespectarea măsurilor de prevenţie a răspândirii virusului. Nimeni nu ştie cu ce sechele fizice şi psihice rămâi după o astfel de experienţă şi cum te va afecta pe viitor.

Și, de asemenea, e frustrant, dureros și nedrept când vezi eforturile, supraomenești uneori, ale cadrelor medicale – asistente și medici, care luptă să readucă speranța și să salveze viețile bolnavilor de COVID, și sunt acuzați că sunt asasini și desconsiderați.  Eu nu pot decât să le trimit gândurile mele bune medicilor și asistentelor, să îi îmbrățișez de la distanță și să îi rog să nu cedeze, să nu se descurajeze și să își ducă până la capăt menirea nobilă  de a face bine și de a salva cât mai multe vieți. La final asta va fi tot ceea ce va conta, numărul de vindecați și de vieți salvate…

Îmbolnăvirea îţi schimbă perspectiva asupra vieţii

Rep: Ţi-a fost frică, te-ai speriat când ai primit rezultatul pozitiv la testul COVID-19?

VM: Sincer, da. Contractarea virusului îți schimbă dintr-o dată perspectiva asupra vieții și are un impact devastator  asupra ta, fizic și psihic, dar și asupra familiei. Îți schimbă radical modul de a te raporta la viitor pentru că nu știi cum va evolua. Dispare noțiunea „de ce voi face peste o săptămână sau la vară”, aceasta fiind înlocuită cu „să vedem cum trec de ziua de mâine, cât îmi scade febra, cât a crescut saturația de oxigen, cum respir, mă lasă tusea să vorbesc sau să respir”.

Un sfat pentru toți. Chiar dacă unii nu credeți în COVID: protejati-vă, protejați-vă, protejati-vă pe dvs în primul rând, dar și pe cei dragi, înainte de a fi prea târziu și a regreta apoi…

(MaAv)