ECONOMIE
Studiu E.ON: Mai mult de 50% dintre românii care locuiesc la case sunt interesați să achiziționeze un sistem fotovoltaic
28% dintre români știu că pot achiziționa un sistem PV de la un furnizor de energie. Cererea pentru sisteme PV de la E.ON a crescut de 10 ori anul trecut comparativ cu 2021. Economiile anuale pot ajunge la 8.500 de lei pentru un sistem de 5 kW. Cei care au obținut subvenția de la stat prin Programul Casa Verde Fotovoltaice pot achiziționa acum soluții PV de la E.ON.
Perspectiva de a deveni independenți energetic este tot mai tentantă pentru români. Un studiu realizat de E.ON pe un eșantion reprezentativ la nivel național arată că interesul de a deveni prosumatori a crescut puternic printre proprietarii de locuințe individuale (case). Astfel, peste 50% dintre aceștia au declarat că intenționează să achiziționeze un sistem fotovoltaic de la un furnizor de energie în cursul acestui an, marcând o creștere de peste 8% față de anul 2021.
Interesul în creștere continuă pentru sisteme fotovoltaice se explică și prin faptul că pornim de la un nivel destul de scăzut de dotare cu astfel de sisteme, doar 3% dintre românii care locuiesc la casă declarând că au deja montate panouri fotovoltaice.
Totodată, rezultatele mai relevă că 28% dintre români știu că pot să achiziționeze sisteme de panouri fotovoltaice de la furnizorul lor de energie.
Trendul puternic de creștere privind achiziția de instalații de generare a energiei din surse regenerabile este confirmat și de datele privind vânzările soluției E.ON Solar Home, lansată pe piață de companie în luna iulie 2020. Astfel, cererea pentru acest pachet a crescut de 10 ori anul trecut față de 2021, compania instalând și predând la cheie clienților peste 650 de centrale fotovoltaice, ceea ce înseamnă o cadență de aproape 2 pe zi.
În intervalul ianuarie-mai 2023 cererea a continuat să crească, fiind consemnat un avans de 65% față de aceeași perioadă a anului trecut, E.ON instalând aproape 300 de sisteme fotovoltaice pentru clienții din segmentul rezidențial, circa 3 pe zi lucrătoare. În total, de la lansarea soluției, E.ON a instalat la clienții casnici peste 1.000 de sisteme fotovoltaice.
În topul motivelor pentru care românii achiziționează soluția companiei se regăsesc posibilitatea plății în rate lunare pe termen de până la 7 ani, garanția echipamentelor de 15 ani, serviciile ante și post vânzare, opțiunile extra cum ar fi soluția de stocare a energiei cu baterii, rapiditatea instalării și nu în ultimul rând posibilitatea recuperării investiției în 3-5 ani, în funcție de puterea instalată a sistemului fotovoltaic.
De asemenea, perspectiva unor economii importante este și ea un important factor luat în calcul. De exemplu, un sistem PV de 5 kW care produce circa 6.300 de kWh pe an poate salva 8.500** de lei, reprezentând contravaloarea energiei pe care nu o consumi din rețea, ci o produci.
O noutate pentru cei care au dosarele aprobate pentru subvenția de 20.000 de lei de la AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este că, începând cu luna iunie a.c., pot achiziționa și instala cu E.ON Energie România sisteme fotovoltaice între 3 kWh și 50 kWh. Garanția pentru panouri este de 15 ani, iar cea pentru invertor de 10 ani. Contribuția proprie se poate achita integral sau în rate. În plus, pentru sistemele de peste 3 kWh sunt oferite opțiuni de finanțare prin partenerii E.ON, după montaj. Mai mult, fiecare kW putere instalat îți aduce o lună fără plata facturii de electricitate, până în limita a 2.000 de lei.
Notă: Studiul efectuat de E.ON a fost realizat pe un eşantion reprezentativ naţional de 1.000 de persoane fizice, cu vârsta peste 18 ani, prin metodologia CATI (Computer Assisted Telephonic Interviews) în cursul anului 2022. Marja de eroare maximă calculată este de ± 3.1% la un nivel de incredere de 95%.
E.ON Solar Home cu un sistem de 5 kW și o producție 6.300 kWh/an. Economia de 8.500 lei/an reiese pentru un consum din producție de 310 kWh și injecție de 420 kWh, la care se aplică costurile cu energia consumată și valoarea energiei injectate (aprox 1,3 lei/kWh tva inclus). Am considerat că doar 35% din producție se consumă, iar restul se injectează în rețea.
Despre E.ON Energie România
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 18 ani.
De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3 miliarde de euro.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Bărbat de 35 de ani, arestat la domiciliu. A intrat cu mașina într-un stâlp în timp de conducea beat
Polițiștii clujeni au reținut un bărbat care, beat fiind, a lovit cu mașina un stâlp de pe strada Unirii din Cluj-Napoca. Ulterior, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce, beat fiind, a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminare publică, de pe strada Unirii din Cluj-Napoca, duminică seară.
„La data de 6 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În fapt, la aceeiași dată, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au sesizați despre un eveniment rutier produs pe strada Unirii din Cluj-Napoca.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat, de 35 de ani, care circula cu autoturismul din direcția străzii Unirii înspre Baza Sportivă Gheorgheni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și acroșând un stâlp de iluminare”, a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Bărbatul era beat
Potrivit IPJ Cluj, bărbatul consumase alcool înainte să urce la volan, la testarea cu aparatul etilotest reieșind o alcoolemie de 1,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La testarea alcoolscopică a fost înregistrată alcoolemia de 1,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore”, a mai arătat IPJ Cluj.
Arestat la domiciliu pentru 30 de zile
Luni, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
„La data de 7 octombrie, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Cluj.
EVENIMENT
Emil Boc: RESETAȚI Curtea Constituțională înainte ca ea să reseteze „democrația originală” în România
Primarul Clujului, Emil Boc, a comentat pentru Cluj24 decizia Curții Constituționale de a interzice participarea Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale și a spus că această instituție trebuie resetată.
„Decizia Curții Constituționale în cazul Șoșoacă reprezintă o gravă încălcare a principiilor democratice și a drepturilor fundamentale de exprimare și participare politică.
Curtea Constituțională a exercitat un abuz de putere care lovește în însăși esența democrației.
Într-o societate democratică, dezbaterea și pluralismul opiniilor sunt fundații pe care se construiește însăși ideea de stat de drept.
Emil Boc: RESETAȚI Curtea Constituțională înainte ca ea să reseteze „democrația originală” în România
Curtea Constituțională a României, prin această decizie, nu face decât să discrediteze democratia, transformându-se dintr-un arbitru imparțial într-un cenzor autoritar.
În momentul în care statul sau oricare dintre instituțiile sale intervine pentru a interzice exprimarea unui candidat sau pentru a împiedica participarea acestuia la procesul democratic, avem de-a face cu un attentat grav la adresa libertății și a democrației.
Nu sunt de acord si nu impărtășesc ideile doamnei Sosoacă. Dar:
Cat timp o persoană nu este condamnată definitiv sau un partid politic nu este declarat neconstituțional, nimeni nu poate interzice o candidatură la funcția prezidențială!
Democrația înseamnă acceptarea diversității opiniilor și protejarea dreptului fiecărui cetățean de a-și alege liderii. Evident, daca cineva încalcă vaorile constituționale trebuie urmate procedurile legale si constituționale, transparente și contradictorii.
Curtea Constituțională ar trebui să fie garantul acestui principiu, nu cea care îl subminează!
Condamn cu fermitate o astfel de decizie, care constituie un precedent periculos pentru viitorul democrației din România.
Când libertatea se prăbușește, nu există cetățean liber, ci doar sclavi”, a spus Emil Boc.
EVENIMENT
Atenție, ȘOFERI! Poliția vă propune rute OCOLITOARE pentru evitarea aglomerației cauzate de Târgul de la Negreni
În perioada 10-13 octombrie 2024, se va desfășura tradiționalul Târg de la Negreni.
Întrucât traficul rutier poate fi semnificativ îngreunat, în special în zilele de sâmbătă și duminică, recomandăm utilizarea unor rute ocolitoare pentru evitarea aglomerației.
Rute ocolitoare recomandate:
• Pentru cei care se deplasează din Cluj-Napoca spre Oradea, sugerăm să utilizați ruta prin Zalău – Nușfalău – Aleșd.
• Cei care vin dinspre Oradea spre Cluj-Napoca, pot opta pentru ruta Bucea – Remeți – Lunca Vișagului – Valea Drăganului.
Atenție, ȘOFERI! Poliția vă propune rute OCOLITOARE pentru evitarea aglomerației cauzate de Târgul de la Negreni
Echipajele noastre vor fi prezente în zonă pentru a asigura fluența traficului și siguranța participanților.
După plecarea lui Sava la Udinese, CFR Cluj l-a titularizat pe Popa. Tânărul portar, însă, nu sigilează, nici pe departe, la fel de bine poarta ardelenilor. În loc să-i acorde o șansă și lui Hindrich, veșnica rezervă, CFR își lungește gâtul peste gardul vecinilor.
Așa a apărut varianta Lukas Zima, un portar ceh de 30 de ani, actualmente la Petrolul. Atâta doar că lunganul de 2m este și în vizorul lui Becali, care-și dorește o variantă viabilă pentru Târnovanu. Clubul ploieștean ar vrea pe el 500.000 de euro și l-ar „împinge” spre gruparea feroviară însă cehul ar opta pentru FCSB.
Uite Popa, nu e Popa! CFR Cluj are în vizor un PORTAR de 2m
Oferta lui Gigi Becali ar fi fost de 250.000 de euro, dar Petrolul ar fi dispus să-l dea CFR-ului pentru dublul sumei. Cehul preferă, însă, postura de rezervă la FCSB decât cea de titular la CFR.
Zima, care a venit la ploieșteni în vara lui 2023, mai are contract până în iunie 2026.
850.000 de euro e cota lui Lukas Zima, potrivit Transfermarkt.
Foto: Facebook