Connect with us

ACTUALITATE

STUDIU. Ce DREPTURI au angajații care lucrează în România, Cehia, Ungaria, Polonia sau Slovacia

Publicat


epuizare munca

O legislație flexibilă a muncii este esențială pentru crearea de noi afaceri, dezvoltarea firmelor existente și crearea de noi oportunități în carieră. Țările europene au cadre distincte ale dreptului muncii, arată o analiză a companiei de consultanță de afaceri și externalizare servicii Accace.

Durata contractelor de muncă pe perioadă determinată

Legislațiile locale definesc două tipuri principale de contracte de muncă: pe perioadă nedeterminată, respectiv determinată. Cele din urmă sunt supuse unei serii de condiții și limitări stabilite de lege. Astfel, durata contractului pe perioadă determinată este de cinci ani în Ungaria, trei ani în Republica Cehă și România, doi ani și nouă luni în Polonia și doi ani în Slovacia. Contractul poate fi reînnoit de două ori în România, Republica Cehă, Polonia și Slovacia.

Care este perioada de probă

Potrivit legislațiilor țărilor analizate, în timpul perioadei de probă, atât angajatorul, cât și salariatul pot solicita încetarea contractului de muncă fără nicio restricție. Perioada de probă pentru pozițiile de execuție este de trei luni pentru toate cele cinci țări. În cazul pozițiilor de management, Cehia și Slovacia impun sașe luni, România, patru luni, iar Ungaria și Polonia, câte trei luni.

Câte ore suplimentare pot face angajații în România, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia

Timpul de lucru stipulat în contractele de muncă pentru toate cele cinci țări analizate este de 40 ore pe săptămână. În ceea ce privește orele suplimentare de muncă, legislația din Ungaria stipulează un maxim de 250 ore/ an, în timp ce cea din Republica Cehă, Polonia, Slovacia, 150 ore/ an, iar România câte opt ore / săptămână, echivalentul a 416 ore pe an.

Totodată, numărul orelor de lucru suplimentare poate fi mărit dacă angajatul agreeză cu angajatorul. Astfel, în Republica Cehă și Polonia pot fi mărite până la 416 ore/ an, iar în Ungaria și Slovacia până la 400 ore/ an.

Care este durata concediului

În toate cele cinci țări europene, perioada de concediu este proporțională cu perioada lucrată, standardul acesteia fiind de 20 de zile. Potrivit legislației în vigoare, în Polonia, perioada de concediu poate ajunge la 26 de zile, dacă un salariat a fost angajat de cel puțin zece ani. De asemenea, se mai acordă părinților două zile/ an/ copil.

Câte zile de concediu suplimentar își pot lua angajații

În cazul unor condiții speciale, legislația muncii poate suplimenta zilele de concediu astfel: Cehia, aproximativ cinci zile, Ungaria, până la zile în funcție de numărul de copii și până la zece zile în funcție de vârsta salariatului. În România, se acordă minimum trei zile de concediu suplimentar pentru anumite categorii de salariați precum cei care lucrează în condiții de muncă grele, au dizabilități sau tineri sub 18 ani. Slovacia acordă 25 de zile pentru angajații care au 33 de ani sau mai mult sau cei care au grijă permanent de un copil.

Durata perioadei de preaviz

Încetarea contractului de muncă fără preaviz este posibilă și definită de toate legislațiile locale. Cu toate acestea, atunci când se aplică perioada de preaviz, durata acestuia diferă întotdeauna în funcție de circumstanțele în care a fost inițiată rezilierea contractului.

În Cehia, perioada standard de preaviz este de 60 zile. În Ungaria, preavizul are o durată standard de 30 de zile. În cazul încetării raportului de muncă de către angajator, termenul de preaviz se prelungește cu 5-60 zile în funcție de perioada totală de angajare anterioară. În ceea ce privește Polonia, perioada de preaviz este cuprinsă între 14 și 90 de zile, astfel: două săptămâni pentru rezilierea contractului după mai puțin de șase luni de activiate, o lună după cel puțin șase luni și trei luni după trei ani.

Legislația din România prevede o perioadă de preaviz de maximum 20 de zile lucrătoare pentru o funcție de execuție și maximum 45 de zile lucratoare pentru o funcție de conducere. În Slovacia, durata preavizului este de 30 până la 90 de zile. Astfel, pentru mai puțin de un an de activitate, preavizul este de o lună, iar peste un an, două luni. În caz de încetare a contractului din cauza angajatorului, concediere sau starea de sănătate a angajatului, perioada de preaviz este de două luni pentru 1-5 ani de activitate și trei luni pentru mai mult de cinci ani.

Sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Imagini de coșmar la Spitalul de Copii Cluj-Napoca. Gândaci, cădiță ruginită de bebeluș, lenjerii pătate

Publicat

O mămică din Cluj-Napoca a  împărtășit, sâmbătă, experiența sa extrem de neplăcută de la Pediatrie 1, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii de pe strada Moților din Cluj-Napoca. Mizerie, gândaci, rugină, asta a văzut în spital.

”Am fost internată timp de 5 zile la spitalul de Pediatrie 1 din Cluj-Napoca. Am ajuns acolo deoarece copilul meu de doar 2 luni a făcut laringită. Condițiile de igienă au fost ceva de nedescris.

Gândaci, mobilier vechi, 2 băi pentru toate saloanele de la etajul 1,” recent renovate”, în care era o cabina de duș cu perdea de care nu-ți venea sa te atingi, imposibil să faci duș deoarece se înfunda si ieșea mizerie.

În salon nu este apă caldă pentru a spăla copilașii, “cădița” bebelușului ruginită, pereții stropiți.

Lenjerii pătate, pânze de păianjen, scările de acces periculoase și lista continuă. Pe balcon au fost depozitate parti de mobilier, pătuțuri, televizor vechi și alte lucruri care nu mai sunt folosite.

Singurul loc în care poți arunca pampersul copilului este la baie, care se află la capătul coridorului. Copilul meu avand diaree a trebuit să merg de mai bine de 10 ori într-o zi până acolo.

Curățenie precară

Curatenia se face extrem de precar, totul șters superficial cu clor.

Mamele sunt constant mutate dintr-un salon în altul, fără a se lua in considerare ca pot fi transmise bolile de la un pacient la altul. Copii mici împreună cu copii mari.

Investigatii minime, toată lumea primea acelasi tip de antibiotic si tratament.

Când am cerut externarea și am spus că motivul plecării este faptul că nu pot ține copilul împreună cu gândacii, mi s-a raspuns ca și la apartament sunt gândaci. Doctorița care se ocupa de cazul nostru, Kiss Eva, total lipsită de empatie față de mame. Ar fi foarte multe de spus. O experiență dureroasă!”, a relatat Alexandra.

Citește mai departe

CULTURA

A murit actorul Mircea Diaconu. Peste 10 zile ar fi împlinit 75 de ani. A jucat în numeroase filme și piese de teatru

Publicat

Diaconu

Actorul și politicianul Mircea Diaconu a murit, sâmbătă, acesta suferind de o boală cruntă. Peste 10 zile, pe 24 decembrie, ar fi împlinit 75 de ani. 

Diaconu s-a născut în 24 decembrie 1949, în localitatea Vlădești din județul Argeș. A fost actor, director al Teatrului „Nottara” din București, dar a cochetat și cu politica, fiind ales senator PNL în 2008, după care europarlamentar independent din 2014 până în 2019.

A jucat în peste 60 de filme, cele mai cunoscute roluri fiind cele din Mere roșii, Buletin de București, seria ardelenii, Asfalt Tango, Filantropica.

Mircea Diaconu fost căsătorit cu actrița Diana Lupescu.

Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus luni la Teatrul ”Nottara”, înmormântarea urmând să aibă loc marți la Săftica, lângă București.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Clujenii Gabriel Bota și Rudolf Nyari, primii oameni din istorie care au ajuns cu bicicletele pe insula Capul Horn

Publicat

De

horn

Clujenii Gabriel Bota și Rudolf Nyari au ajuns, sâmbătă, la Capul Horn, în America de Sud, unde au dus, pe biciclete, un exemplar al romanului ”Toate pânzele sus” de Radu Tudoran.

”Dragi prieteni, după 4 zile de navigație și multe întâmplări, deocamdată vă spunem doar atât: suntem primii oameni din istoria omenirii care au fost cu bicicletele pe insula Capul Horn! Este de necrezut! Suntem foarte fericiți!”, au transmis cei doi bicicliști clujeni.

Gabriel Bota a spus: ”Încă nu ne vine să credem, am venit la Capul Horn, cel mai sudic loc al planetei, să aducem o carte. Am ajuns, suntem aici, cu bicicletele. Este incredibil, sunt foarte emoționat. Suntem foarte fericiți”.

Cei doi clujeni au plecat în aventura sud-americană în 29 noiembrie.

horn

Citește mai departe

ECONOMIE

O cataramă din Tezaurul de la Apahida, bătută pe o monedă din aur lansată de BNR la Cluj. Care este prețul

Publicat

De

Tezaurul de la Apahida pe o moneda de aur

Banca Naţională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu 16 decembrie 2024, o monedă din aur cu tema Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.

O cataramă din Tezaurul de la Apahida, bătută pe o monedă din aur lansată de BNR la Cluj.

Moneda, arată BNR, are o valoare nominală de 10 lei, forma rotundă, diametrul 13,92 de milmetri, greutatea de 1,224 de grame şi cant zimţat.

Aversul monedei prezintă o cataramă din Tezaurul de la Apahida, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2024”.

 Reversul monedei redă două aplice de şa, în formă de vulturi şi inscripţiile „TEZAURUL DE LA APAHIDA” şi „ISTORIA AURULUI”.

Care este prețul monedei de aur

Conform BNR, monedele din aur sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este 940 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Monedele din aur cu tema Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Tezaurul de la Apahida, datat în secolul V

Trei complexe fastuoase datate în a doua jumătate a secolului al V-lea şi atribuite neamului germanic al gepizilor, au fost descoperite în apropierea Clujului în 1889, 1968 și 1979 .

 

Este vorba de cele două morminte princiare de la Apahida şi de tezaurul de la Cluj-Someşeni.

Foto: BNR

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax