Străini cu noi înșine (Reflecții sub stare de urgență) 2

Motto: Lumea are mai puțin sens decât crezi. În cea mai mare parte, coerența vine din felul în care funcționează mintea ta. (Daniel Kahneman)

II. Între tragedie și exercițiile de evitare a răspunderii

Să revenim la pandemia actuală provocată de Covid-19. Este ea o dramă umană și economică de asemenea proporții, încât să blocheze și să înspăimânte lumea contemporană, ghidată de politici globale sustenabile, de o știință și de o tehnologie triumfătoare? Atitudinea defectuoasă a guvernelor lumii în fața eșecului în lupta cu virusul ce nu are încă antidot ar putea induce ideea că da, prețul pe care omenirea îl plătește pentru imunitate este exagerat de mare. Raportat însă la statistici și la dramele umane cauzate de pandemii în istorie, chiar și în istoria recentă, răspunsul nu mai este atât de ferm și categoric.

Să ne reamintim, pentru început, evenimentele tragice de acest tip din ultima sută de ani: – 1918 – 1919 – Cea mai severă pandemie din istoria recentă, potrivit www.cdc.gov., a fost cauzată de un virus H1N1 cu origine aviară. Se estimează că a fost infectată cu acest virus o treime din populaţia globală. Numărul deceselor s-a ridicat la peste 50 de milioane, dintre care 675.000 în Statele Unite.

– 1957 – În Asia de Est a apărut un nou virus al gripei A(H2N2), declanşând o pandemie („gripa asiatică”). Numărul estimat de decese a fost de 1,1 milioane în întreaga lume şi 116.000 în Statele Unite, potrivit www.cdc.gov.

– 1968 – O nouă pandemie a fost cauzată de un virus gripal A(H3N2). Țara de origine: Statele Unite, septembrie 1968. Numărul estimat de decese a fost de 1 milion în întreaga lume şi aproximativ 100.000 în Statele Unite.

– 2009 – Un virus gripal, (H1N1)pdm09, a declanşat o nouă pandemie. Prima persoană infectată cu virusul AH1N1 a fost confirmată la 15 aprilie 2009, în California. La 11 august 2010, Organizația Mondială a Sănătății a anunţat sfârşitul pandemiei. La nivel mondial estimările indicau între 151.700 şi 575.400 de decese.

– 1995-2018 – HIV/SIDA reprezintă pandemia cu cel mai mare număr de decese din istorie. Cronologia HIV/SIDA pleacă de la 270 de cazuri raportate în 1981, la 37,9 milioane de persoane care trăiesc cu infecţia în 2018. Vârful îmbolnăvirilor a avut loc în 2004. La nivelul anului 2018 s-au înregistrat 1,7 milioane de persoane care au contractat virusul şi 770.000 de decese din cauza acestui virus și/sau a complicațiilor provocate de acesta, conform https://www.who.int/.

Extindem evocarea, făcând referire la primele trei pandemii cauzate de Yersinia pestis, bacteria ciumei sau pestei, o boală infecțioasă deosebit de contagioasă:

1. Ciuma lui Iustinian – anul 541. Ciuma a decimat Constantinopolul și s-a răspândit rapid în Europa, Asia, Africa de Nord și Arabia. Istoricii estimează că Ciuma lui Iustinian a ucis aproape 50% din toată populația planetei la acea dată.

2. A doua pandemie de ciumă a lovit Europa în 1347. Boala a ajuns în portul Messina din Sicilia, fiind adusă de o corabie genoveză din orașul Caffa. De aici, molima s-a răspândit fulgerător în toată Europa. În numai patru ani, aproximativ o treime din populația continentului a fost ucisă. Istoria consemnează că autoritățile din orașul Ragusa (astăzi Dubrovnik), aflat la vremea respectivă sub control venețian, au instituit o perioadă de izolare de 30 de zile pentru marinarii care soseau în port, pentru a proba dacă sunt bolnavi sau nu. Ulterior, venețienii au mărit perioada de izolare forțată la 40 de zile (quarantino), aceasta fiind originea cuvântului carantină și a semnificației acestuia.

3. Marea ciumă din Londra: 1665-1666. Molima făcea deja ravagii pe continent, așa că englezii au impus carantina pentru marinarii care veneau din porturile afectate. În numai 18 luni, epidemia a ucis 100.000 de oameni, aproximativ un sfert din populația Londrei la acea dată. În timp ce aristocrația a fugit din oraș, inclusiv regele Carol al II-lea și familia sa, autoritățile locale au încercat să ia măsuri pentru a stopa răspândirea molimei, ordonând uciderea tuturor câinilor și pisicilor, interzicând toate evenimentele publice și izolând bolnavii în locuințele lor. Pe ușile caselor în care locuiau persoane contaminate era pictată o cruce roșie, iar noaptea treceau căruțe care colectau cadavrele. Victimele ciumei erau înhumate în gropi comune.

Sună cumva a scenariu cunoscut?

Revenind la pandemia actuală, în timp ce Washingtonul și Beijingul se acuză reciproc de contaminare și sabotaj economic și umanitar (jocul de-a arătat cu degetul, ca tendință manifestă de evitare a răspunderii!), în Europa medicii, crematoriile și armata sunt actorii principali pe baricadele tragediei. O tragedie care continuă, alimentată de noi focare și de măsurile mereu întârziate ale guvernelor în criză. Și deopotrivă de criza noastră de umanitate.

Căci și despre noi (poate, mai ales , despre noi) este vorba, cei care acceptăm că greșeli se fac tot timpul în alegeri, în educație, în spitale și în ministere. Noi, cei care, de bună credință, considerăm greșeala o dimensiune inevitabilă a interacțiunii cotidiene cu complexitatea. În realitate, confundând complexul cu complicatul și rămânând astfel mereu într-o eroare fundamentală de atribuire și de asumare democratică a puterii și a datoriilor fundamentale, a obligațiilor noastre. Chiar și acum, iată, când e vorba de viața noastră, de ființa noastră și de fibra vie a planetei.

Un articol de Mircea Bertea