Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Spitalul Clinic de Recuperare a revenit la activitatea normală

Publicat


Spitalul de Recuperare Cluj-Napoca

Spitalul Clinic de Recuperare a revenit, de azi, la activitatea normală, cea de dinainte de pandemia COVID-19. Consiliul Județean anunță că un plan ce vizează reglementarea activităților a fost conceput de către conducerea spitalului. În acest mod sunt respectate măsurile de distanțare dintre pacienți și cele de combatere a pandemiei. Pacienții sunt acceptați în spital doar după ce și-au făcut programare în prealabil și după ce au fost triați epidemiologic.

Care sunt măsurile de siguranță

Pentru a asigura calitatea actului medical și derularea activității spitalicești în condiții de maximă siguranță, conducerea spitalului a conceput un plan de măsuri care vizează reglementarea activităților, pregătirea personalului, precum și pregătirea spitalului – ambulatoriul clinic de specialitate, baza de tratament, secția spitalizare continuă, secția spitalizare de zi și structuri nemedicale. Astfel, sunt respectate atât măsurile de distanțare între pacienți cât și cele referitoare la combaterea pandemiei, iar pacienții au acces în unitatea sanitară în funcție de programarea prealabilă și doar după triajul epidemiologic.

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca este singurul de genul acesta din Transilvania

Reamintim, în acest context, faptul că Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca este singura unitate medicală din Transilvania cu acest specific, asigurând servicii medicale în specialitățile cardiologie, neurologie, balneologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică și reparatorie, susținute de activitatea laboratoarelor de radiologie și imagistică medicală, analize medicale, explorări funcționale, precum și a bazei de tratament.

Ce se întâmplă cu cei suferinzi de COVID-19

 Pentru a trata cazurile de persoane infectate cu COVID-19, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, instituții sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, vor asigura, în continuare, serviciile medicale specifice pentru această categorie de pacienți.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate