Connect with us

EVENIMENT

Spitalele clujene vor asigura permanența în minivacanța de 1 decembrie

Publicat


Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj precum vor asigura permanența pe întreaga durată a sărbătorilor care se apropie, respectiv Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.

În scopul menținerii continuității activității și a actului medical, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților, nr. 68) vor funcționa, în intervalul 27 noiembrie – 1 decembrie a.c., secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor.

De asemenea, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de sfat medical prin telefon ALOPEDI 0364 – 917.

La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (Str. B.P. Hașdeu, nr. 6) vor funcționa liniile de gardă pentru secțiile chirurgie toracică, terapie intensivă și pneumologie.

De asemenea, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (Str. Iuliu Moldovan, nr. 23) va funcționa, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie a.c., în regim normal de lucru în activitatea spitalicească.

La Spitalul Clinic de Recuperare (Str. Viilor, nr. 46-50) vor funcționa liniile de gardă pentru secțiile cardiologie, neurologie, chirurgie plastică, ortopedie și terapie intensivă și se va proceda la organizarea turelor pe structura Covid-19.

De asemenea, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.

„E important ca clujenii să știe că au unde să apeleze în situația în care vor avea nevoie de servicii medicale. Cu toate că zilele care urmează au o însemnătate aparte, fiind declarate zile de sărbătoare legală nelucrătoare, medicii din spitalele noastre vor rămâne în slujba celor care au nevoie de sprijinul lor”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.

 

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



EVENIMENT

Vezi care sunt medicii de FAMILIE unde te poți TESTA Covid-19 în Cluj

Publicat

Prefectura Cluj a făcut publică lista medicilor de familie din județ unde se pot efectua testări rapide antigen din probă nazo-faringiană pentru depistarea infecției COVID-19.

Cine se poate testa la medicii de familie:

– Persoanele eligibile pentru testare înscrise pe lista proprie a medicului de familie;

– Persoanele care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie care nu le asigură aceste servicii, pot beneficia de testări gratuite;

Se efectuează 2 testări succesive într-un interval de cel puțin 48 de ore.

Activitatea de vaccinare și activitatea de testare a pacienților desfășurată de către medicii de familie înscriși în listă se finanțează de la bugetul de stat, în consecință, sunt gratuite.

Vezi AICI  lista medicilor de familie din județ care efectuează testări rapide gratuite pentru depistarea infecției cu COVID-19.

Citește mai departe

EDUCATIE

Vezi când are loc SIMULAREA la Evaluarea Națională

Publicat

Testele de antrenament la Evaluarea Națională 2022 pentru elevii de clasa a opta vor începe să fie publicate pe 18 aprilie 2022, după aflarea rezultatelor la simulările examenului de Evaluare Națională, care vor avea loc între 4 și 6 aprilie 2022. Rezultatele vor fi comunicate elevilor pe 14 aprilie.

Anunțul a fost făcut de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Preuniversitar, într-un comunicat.

Calendar simulare Evaluare Națională 2022

Simulare Limba şi literatura română – 4 aprilie 2022
Simulare Matematică – 5 aprilie 2022
Simulare Limba maternă – 6 aprilie 2022
Afișare rezultate (se comunică elevilor) – 14 aprilie

Simulările vor avea loc cu prezență fizică. Ele au fost susținute și în 2021.

Când se vor publica testele de antrenament la Evaluarea Națională 2022

Spre deosebire de anul trecut, când testele de antrenament au fost publicate săptămânal, atât la Bacalaureat cât și la Evaluarea Națională, încă din luna februarie 2021, și apoi de două ori pe săptămână în luna mai, în 2022 vor fi publicate doar în intervalul 18.04-30.05, săptămânal.

Calendar Evaluare Națională 2022

Probele la Evaluarea Națională 2022 au loc între 14-16 iunie.

Când au loc înscrierile

30 mai — 3 iunie 2022 – Înscrierea la evaluarea națională

3 iunie 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

Evaluarea Națională – Probele de examen

14 iunie 2022 – Limba și literatura română — probă scrisă

16 iunie 2022 – Matematica — probă scrisă

17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — probă scrisă

Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2022

23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

23 iunie 2022 (ora 16,00—ora 19,00)

24 iunie 2022 (ora 8,00—ora 12,00) – Depunerea contestațiilor

24 iunie—29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor

30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Toate detaliile legate de examen pot fi consultate în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial din 7 septembrie.

Sursa: Hotnews

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

EDUCATIE

Peste 1.200 de elevi și preșcolari din Cluj au COVID. 10 ȘCOLI și grădinițe au trecut la cursuri ONLINE

Publicat

De

10 unități de învățământ din județul Cluj au suspendat activitatea față în față din cauza cazurilor de Covid-10. Potrivit IȘJ Cluj, vineri, numărul elevilor infectați era de 1.231, iar cel al personalului era de 404.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj au anunțat vineri că numărul de unități de învățământ cu activitatea față în față suspendată, resepctiv unde au fost cazuri de Covid-19 la elevi sau profesori în 50% din totalul claselor, a ajuns la 9. De asemenea, o unitate de învățământ din județ își desfășoară activitatea integral în sistem online, la cerere.

Numărul total de clase din unitățile de învățământ cu activitatea față în față suspendată este de 384.

Vineri, numărul de cazuri active de preșcolari și elevi confirmați cu Covid-19 a ajuns la 1.231. Vinerea trecută, numărul acestora era de 471.  În ceea ce privește personalul, 404 persoane sunt confirmate cu Covid-19.

Potrivit IȘJ Cluj, 437 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, din totalul celor 447 de unități cuprinse în rețeaua școlară, desfășoară activitatea educațională cu prezență fizică.

Unitățile de învățămât vor rămâne deschise până când gradul de ocupare al paturilor la ATI din spitale ajunge la 75%. La această oră, la Cluj, gradul de ocupare a paturilor este de 43%.

Până la această oră, rata generală de vaccinare a angajaților din sistemul educațional clujean a ajuns la 79,29%, respectiv 9.419 de persoane.

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj au afișat astăzi, 21 ianuarie 2022, rata de vaccinare a personalului care își desfășoară activitatea în unitate.

Lista cu numărul de clasele cu activitatea față în față a fost suspendată

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujean ARESTAT pentru PORNOGRAFIE infantilă

Publicat

Un clujean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unor percheziții la domiciliu, într-un caz de pornografie infantilă.

„La data de 18 ianuarie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au efectuat o percheziție domiciliară, într-un caz de pornografie infantilă.

În urma percheziției, au fost ridicate două telefoane mobile, ce conțineau 10 fișiere tip imagine și 2 fișiere video, reprezentând materiale pornografice cu minori.

Din cercetări a reieșit că, în luna septembrie a anului 2021, un bărbat ar fi determinat o persoană vătămată minoră să producă și să îi trimită, prin intermediul unor aplicații de mesagerie, mai multe materiale cu caracter pornografic.

Pentru a obține în continuare materiale cu caracter pornografic, acesta ar fi șantajat persoana vătămată minoră cu darea în vileag a materialelor cu caracter pornografic, pe care le-ar fi primit anterior.

La data de 20 ianuarie 2022, procurorul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.

În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. Alba Iulia, B.C.C.O. Brașov și al jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj”, informează IPJ Cluj.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate