SPECIAL / Hoștezenii: harnici, curați, oameni de cuvânt. Incursiune în istoria unei misterioase comunități din Cluj

Hoștezenii. Cine sunt ei? De unde au venit? De unde le vine numele? Cu ce se ocupau? Ce s-a întâmplat cu ei în timpul regimului comunist? Câți mai trăiesc acum la Cluj? Sunt întrebări la care cluj24.ro încearcă să răspundă în textul de mai jos.

Hoştezenii sunt grădinarii legendari ai Clujului, care îi aprovizionau pe orășeni cu legume și zarzavaturi proaspete, vin, murături, lapte sau alte bunătăţi, obţinute în propriile gospodării cu grădini cultivate cu dragoste și înțelepciune.

Cluj24.ro a stat de vorbă cu avocatul Bányai József, un „hoştezean sută la sută”, cum mândru se declară el, pentru a afla informații despre această misterioasă comunitate. Bányai József este și iniţiatorul unui muzeu dedicat memoriei acestei comunităţi.

Cluj24.ro: De unde vine denumirea de „hoștat”?

Bányai József: Numele „hoștat” vine din Evul Mediu, atunci când s-a și format Clujul medieval, cu zidurile de împrejmuire și celelalte. Dincolo de ziduri, s-a așezat atunci o populație de origine săsească prigonită de invaziile tătărăști și turcești din acea perioadă.

Cu timpul, această populație s-a amestecat sau a fost decimată de incursiunile otomane sau tătare. Mai apoi, s-a produs o modificare a componenței etnice, în sensul că au venit mai mulți maghiari, mai multe persoane din zona actuală a Sălajului, a Câmpiei Transilvaniei, inclusiv din Secuime.

Acestea, în proporție foarte mare, erau o populație maghiară. Revenind la întrebare, cel mai probabil „hoștat” provine dintr-un termen săsesc pentru suburbie, „hoffstadt”, devenit în maghiară „hóstát”.

Foto: Deak Fery

Este și o componență slavă, respectiv bulgară, în structura acestei comunități?

Da, și una foarte mare! Ne referim, în principal, la îndeletnicirea hoștezenilor: agricultura. Până în secolul al XIX-lea, hoștezenii au practicat o agricultură extensivă. Terenurile erau suficiente, se aflau în apropierea orașului, piața de desfacere era în regulă.

Însă de la bulgarii care trăiau pe atunci în Cluj, ei au preluat tehnicile pentru o agricultură intensivă. Hoștezenii nu s-au născut cu această știință, ci au învățat-o de la alții mai buni ca ei. După plecarea bulgarilor, ei au devenit principalii furnizori ai pieții, pentru că aveau știința agriculturii intensive, iar concurență nu era.

Foto: Muzeul hoștezenilor

„La marginile Clujului, trăiește retras, în modestie, un popor chibzuit, muncitor, gospodar: hoștezenii. În zonele Hídelve și Kétvízközi, în părți ale străzilor Maghiară și Honved, precum și răspândiți pe strada Pietroasa, azi hoștezenii înconjoară complet orașul din sud până în nord est”.

Sandor Gabor (1920 – 19477)

Casă de hoștezean, pe lista demolărilor din perioada comunistă. Foto: Muzeul hoștezenilor

Unde era localizată populația hoștezeană?

În afara zidurilor medievale ale oraşului, în prelungirea principalelor străzi ale acestuia, unde au fost întemeiate gospodării sau ferme, considerate drept „cămara” Clujului. În documentele de limbă maghiară din secolele XVI – XIX, aceste domenii apar sub denumirea colectivă de „Hóstát”.

Aici includem zone periferice situate la estul, nord-estul şi nord-vestul vechiului Cluj: Hídelve (str. Horea, str. Decebal, Piața Gării), Kétvízközi (str. Someșului, str. Galați, str. Gheorghe Lazăr, str. Paris, str. Scorțarilor, str. Mărășești), zona Külső-Közép (Calea Dorobanților, str. Traian Moșoiu, str. bld. N. Titulescu, str. A. Suciu, str. Pitești, str. Petofi Sandor), Külső-Magyar (bld. 21 Decembrie 1989, str. Buftea, str. Crinului, str. Iazului) şi Monostori Hóstát.

Vorbim de cartierele Mărăşti, Dâmbul Rotund, Iris, Bulgaria şi zona Grădini-Mănăştur. Excepție face Calea Turzii, unde terenul nu era tocmai bun pentru agricultură. Desigur că, în timp, hoștezenii s-au retras, inclusiv din Mănăștur, pentru că orașul s-a dezvoltat.

Foto: via Torok Andrei Robert

Până în secolul al XIX-lea, pe strada Horea de astăzi, erau terenuri agricole bune aparținând hoștezenilor. Acea zonă se numește și astăzi Hídelve, adică „zona de dincolo de pod”. Era un pod mare, care mai există și astăzi, și care face legătura dintre Piața Mihai Viteazu și strada Horea.

Dar după construirea căii ferate, și această stradă, Horea, a fost expropiată, iar hoștezenii s-au mutat mai încolo, mai spre exterior. Cam așa s-a mutat comunitatea hoștezenilor. În funcție de cum se transforma orașul, treptat-treptat, cu excepția Căii Turzii, și comunitatea hoștezenilor s-a mutat dincolo de zona urbanizată. Pentru că acolo avea destul teren pentru a-și întemeia o gospodărie mare.

Ce s-a întâmplat după venirea comunismului, în 1945?

A început declinul comunității hoștezenilor. Pentru că industrializarea și colectivizarea au dus la pauperizarea acestei comunități. Terenurile au fost luate fără nicio despăgubire, iar cei care voiau să-și lucreze pământurile, cât de cât, erau obligați să intre în CAP-uri.

Foto: Muzeul hoștezenilor

Din păcate, tineretul a fost sfătuit de către părinți, văzând condițiile care erau la acea vreme, să învețe o meserie. Pentru că, practic, comunitatea hoștezenilor nu mai avea un viitor în acel sistem. Și uite așa, tineretul s-a orientat spre industrie.

În agricultură au rămas doar bătrânii. Important e că, până la urmă, comunitatea hoștezeană, cu toate consecințele nefaste ale colectivizării și ale industrializării, și-a păstrat, cumva, coeziunea.

Foto: Muzeul hoștezenilor

Asta ce înseamnă?

În mod paradoxal, chiar comunismul le-a adus o anumită bunăstare hoștezenilor. Ei au acoperit, în zona alimentară, lipsa de mărfuri din acea perioadă: legume și zarzavaturi proaspete, culese din grădinile proprii.

Dar ce s-a întâmplat în perioada anilor ’70- ’80? E adevărat că multe familii de hoștezeni s-au sinucis din cauza faptului că au fost desproprietăriți?

Da, e adevărat. Sistematizarea propriu-zisă a început în anii ’70. Cea din anii ’60 n-a fost atât de severă pentru că nu a atins multe familii hoștezene. În schimb, în a doua perioadă, respectiv perioada din anii ’70 – ’80, sistematizarea a ajuns la os, în sensul în care au fost expropiate casele și terenurile hoștezenilor.

Foto: Muzeul hoștezenilor

Din păcate, sistemul comunist din acele vremuri era foarte dur. În sensul următor: suma maximală care se dădea pentru construcțiile expropiate era de 80.000 de lei, iar dacă omul, hoștezeanul, era CAP-ist, nu primea nimic. Iar dacă nu era CAP-ist, fiind totuși hoștezean, a primit o despăgubire de 2,50 lei pe metrul pătrat.

Comparativ, în acea perioadă, o Dacie 1300 era 70.000 de lei, pentru care trebuia să aștepți câțiva ani. Iar dacă voiai să cumperi Dacia la liber, te duceai la Oser și o cumpărai undeva la 130.000 -150.000 de lei. V-am dat acest exemplu ca să vedeți care era consecința clară a sistematizării comuniste.

A fost o pauperizare a acestei comunități. Mulți și-au văzut visurile terminate și și-au pus capăt vieții! Da, a fost un fenomen, nu chiar un fenomem în masă, dar a fost un fenomen. Cum s-ar spune, spuma hoștezenilor s fost pusă la pământ! Au rămas din fericire celelalte zone, mă refer la cartierele Bulgaria, Iris, Dâmbu Rotund, care n-au fost atinse de sistematizare. Ca atare, comunitatea hoștezenilor a supraviețuit cu bine.

Cam câte familii de hoștezeni mai trăiesc acum în Cluj?

Sunt în jur de 200-300 de familii. Ideea era ca hoștezeanul să se însoare cu o hoștezeancă, și invers. Nu numai pentru a se păstra intacte terenul sau averea, dar așa era obicieiul. Ei nu se amestecau cu ceilalți locuitori ai Clujului. Pur și simplu așa era tradiția. Reamintesc că oamenii ăștia au venit din zonele rurale ale Ardealului. Aveau niște reguli pe care nu le-au încălcat. În timp, s-au mai schimbat.

Înțeleg că hoștezenii nu se considerau țărani. E adevărat?

Daaaa! Ei se considerau meseriași! Sau un fel de cunoscători foarte apropiați pământului.

Dumneavoastră vă considerați hoștezean?

Hoștezean sută la sută.

În documentările pe care le-am făcut despre comunitatea hoștezenilor, se spune că, în ultima perioadă, s-a transformat, s-a dat cu „modernismul”. E adevărat?

Este un proces firesc. Și s-ar fi întamplat oricum, doar un pic mai lent. Comunitatea este de mult urbanizată. Nu este așa tradiționalistă ca la țară. Pe hoștezeni i-a atins modernismul. N-au dispărut, doar s-au transformat în alți oameni. Cum am fost și eu, de exemplu. Soția mea nu e hoștezeancă. Dar ea respectă tradițiile hoștezenilor, deși e de altă proveniență. Eu, de exemplu, n-am îmbrăcat straiele de hoștezean niciodată. Am încercat să iau o dată cizmele bunicului meu, însă doar atât.

Dacă ar fi să vă referiți la hoștezeni, în câteva cuvinte, ce ați spune despre ei?

Sunt oameni harnici, curați și de cuvânt.

Bányai József, un hoștezean 100 %. Foto: Tudor Știrbu