FOTOREPORTAJ/Amintirea comunității hoștezenilor, păstrată vie într-un muzeu din Cluj-Napoca: „A fost scos pământul de sub picioarele hoștezenilor, și mulți au pierit”

„La marginile Clujului trăiește retras, în modestie, un popor chibzuit, muncitor, gospodar: hoștezenii”-Sándor Gábor(1920-1947)

Comunitatea hoştezenilor, populaţie care locuia în jurul secolului XVI în zonele din afara zidurilor Clujului, predominant în zonele de est şi nord-est, este cunoscută ca fiind formată din oameni a căror principală activitate era agricultura, dar și creșterea animalelor.

Finalul comunității s-a manifestat prin pierderea proprietăților în timpul comunismului și industrializarea orașului, care i-a lăsat fără gospodării. Între anii 1970 și 1980 mulți dintre hoștezeni s-au sinucis, neputând suporta ideea de a începe o nouă viață la bloc, forțați să lase în spate agricultura și stilul lor de viață caracteristic.

Producători pricepuți, hoștezenii erau recunoscuți pentru calitatea superioară a legumelor pe care le cultivau constant, dar și pentru tehnicile proprii pe care le aveau în ceea ce privește modalitatea de a le produce.

Denumirea de hoștezeni vine de la termenul hostat, care se referă la noțiunea de periferie sau suburbie, aceștia deținând și exploatând suprafețe mari de pământ aflate la marginea orașului. Unele opinii susțin că originea lor ar fi germană, în timp ce altele scot în evidență posibila lor descendenţă din haiducii lui István Bocskai.

Demolările forțate, finalul hoștezenilor

Comunitatea hoștezenilor a început să-și cunoască propriul final tragic odată cu dezvoltarea orașului și ulterior, în timpul demolărilor forțate, pe pământurile hoștezenilor fiind construite blocuri.

Astfel, comunismul și-a pus amprenta asupra destinului nefericit al hoștezenilor, acestora fiindu-le luate forțat gospodăriile iar ei au fost obligați să se mute la bloc.

Descendent al hoștezenilor, a creat un muzeu în memoria lor

O „urmă” lasată de hoștezeni în amintirea comunității lor este muzeul din Cluj-Napoca, dedicat stilului de viață pe care aceștia îl aveau înainte ca povestea lor să fie curmată și pierdută printre filele de istorie.

Muzeul hoștezenilor reprezintă o inițiativă a lui Bányai József, curator și descendent al unei familii de hoștezeni. Muzeul se află în cadrul Bisericii Reformate cu două turnuri de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca, fiind așezat pe trei nivele.

La primul nivel este amplasată o bucătărie în care se poate observa mobilierul reprezentativ care a aparținut unei familii hoștezene, dar și obiecte pe care oamenii le foloseau în gospodărie.

După cum Bányai József a povestit pentru Cluj24.ro, hoștezenii erau foarte cumpătați, punând preț pe a face economii în cadrul gospodăriei lor modeste.

Bucătăria, un spațiu indispensabil

Astfel, cei din comunitate reușeau cu ajutorul unei sobe cu plită să își încălzească casa, să gătească pe plită ori în cuptor și totodată să încălzească apă, toate acestea în soba care permitea realizarea acestor activități utile în mod concomitent.

Vesela și textilele țesute, folosite în bucătărie, erau de asemenea caracteristice comunității, prin modelele lor viu colorate, întocmai ca mobilierul în care erau ținute.

Bányai József a explicat că hoștezenii aveau de obicei două bucătării, una de vară și una în care se și dormea, aspect care scoate în evidență importanța acordată de aceștia gospodăriei lor și muncii pe care o desfășurau în cadrul acesteia.

Agricultura juca un rol esențial pentru hoștezeni, activitate în care depuneau mult efort, cultivând legume și cereale pe care le vindeau ulterior în piețe, de aici câștigându-și numele de „grădinarii” clujeni.

Legumele lor erau recunoscute ca fiind de cele mai bună calitate, cumpărătorii știind că atunci când ajung în piață, hoștezenii sunt cei care au marfa cea mai proaspătă, dusă din gospodăria lor spre piață în coșurile caracteristice, care existau în fiecare casă.

În cadrul muzeului dedicat lor, poate fi observat, pe lângă restul ustensilelor  de care se foloseau în gospodărie, și un cântar, cu ajutorul căruia cântăreau legumele vândute la piață.

Camerele în care locuiau erau modeste, cu paturi mici, hoștezenii fiind în general scunzi, după cum povestește cel care a dat viață muzeului.

Vestimentația femeilor, unică și deloc neglijată de acestea

Astfel, la al doilea etaj poate fi vizitată o cameră amenajată în stilul hoștezenilor, cu mobilier și obiecte care au aparținut comunității, acestea fiind păstrate și recondiționate.

Femeile erau cunoscute pentru portul lor îngrijit, vestimentația lor fiind una caracteristică comunității. Astfel, atunci când mergeau în piață pentru a-și vinde legumele din propria producție, erau cunoscute de cumpărători după portul lor deosebit, clienții căutând să le cumpere produsele de calitate.

Curatorul Bányai a povestit pentru Cluj24.ro că hainele colorate erau purtate doar de femeile mai tinere, în timp ce vestimentația alb-negru era preferată de femeile mai în vârstă sau după căsătorie.

Totodată, femeile acordau foarte multă atenție felului în care se îmbrăcau, în special de sărbători, iar vara purtau mereu cizme la diferite ocazii, chiar dacă afară era cald.

Conform curatorului muzeului, hoștezenii aveau cel mult două camere, iar de cele mai multe ori, una dintre ele era locuită doar de sărbători, când primeau oaspeți.

Ultimul nivel al muzeului păstrează vie amintirea hoștezenilor prin fotografiile alb-negru, care surprind momentele cele mai triste pentru comunitate, momente care marchează finalul vieții lor ca și așezare, după ce gospodăriile le-au fost luate în mod forțat începând cu anul 1970, fără a fi despăgubiți.

Marea tragedie a comunității

Și așa a început finalul comunității hoștezene. Bătrânii, îngroziți de faptul că sunt obligați să lase tot ceea ce au construit de-a lungul vieții în urmă, renunțând la stilul de viață reprezentativ, cu pământul pe care au practicat o viață agricultură luat cu forța și nevoiți să se mute la bloc, dar mai ales îngroziți de renunțarea la identitatea lor ca hoștezeni, au decis să se sinucidă.

„A fost scos pământul de sub picioarele hoștezenilor, și mulți au pierit. Foarte puțini au reușit să își reia viața. Aceasta a fost marea tragedie a noastră”, a mai spus descendentul hoștezenilor.

Astfel, între anii 1970 și 1980 a fost declarat un număr considerabil de cazuri de suicid în rândul hoștezenilor.

Muzeul hoștezenilor, ultima dovadă a comunității

Cei care au rămas, s-au resemnat cu viața la bloc, iar câțiva dintre ei, care au reușit să își recupereze proprietățile după căderea comunismului, nu au mai putut niciodată să reînvie ceea ce-i făcea cândva să fie hoștezeni.

Așa s-a risipit o întreagă comunitate odată cu trecerea timpului, în urma unor evenimente care sunt azi istorie a țării, lăsând în urmă câteva fotografii alb-negru, găzduite de un muzeu care, între pereți, ține vie amintirea unei comunități pierdute.

Cei care își doresc să viziteze Muzeul Hoștezenilor din Cluj-Napoca trebuie să știe că nu există în acest moment un program de vizită stabilit, pe fondul pandemiei de coronavirus. Programările se pot face la cerere, online sau telefonic, urmând să fie stabilită ulterior ora la care poate fi vizitat.

Fotografiile din muzeu au fost realizate de Feleki Karoly