Connect with us

EVENIMENT

ȘOFERII vor putea CIRCULA cu 120 de kilometri pe oră pe drumurile EXPRES. Cine are RESTRICȚII pe aceste șosele

Publicat


Camera Deputaților, care este decizională, a adoptat proiectul de lege care majorează limita de viteză pe drumurile expres. Astfel, șoferii vor putea circula cu 120 de kilometri pe oră în loc de 100 de kilometri pe oră.

Proiectul urmează să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și a fost depus de USR în luna octombrie a anului 2021.

Proiectul de lege modifică OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul stabilirii unui regim diferențiat între drumurile expres și drumurile naționale europene atât în ceea ce privește viteza maximă admisă, cât și din perspectiva regimului de circulație aplicabil acestora.

Pe drumurile expres va fi interzisă circulația pietonilor, dar și a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite, fară autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare.

Este interzisă și circulația vehiculelor cu tracțiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor, trotinetelor electrice si mopedelor, a tractoarelor agricole sau forestiere și a mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 de kilometri pe oră.

De asemenea, vor fi interzise învățarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de șasiuri și de autovehicule, manifestațiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele și competițiile sportive de orice fel, precum si cortegiile.

Poiectul a fost inițiat de Cătălin Drulă, președinte interimar al USR și fost ministru al Transporturilor, și deputatul USR Ion Marian Lazăr.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate