Connect with us

ACTUALITATE

Șofer fără permis, la volanul unei mașini cu numere false, prins de polițiștii din Huedin. Transporta lemn care a fost confiscat

Publicat


Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Gârbău, care se deplasa pe un drum comunal din localitatea Turea.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere, iar vehiculul condus nu figura ca fiind înmatriculat, plăcuțele cu numărul de înmatriculare aparținând unui alt autovehicul.

În continuare, s-a procedat la verificarea interiorului autoutilitarei, constatându-se faptul că aceasta era încărcată cu o cantitatea de 2,42 mc material lemnos, din specia gorun, fără documente legale de proveniență sau transport.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, urmând a se stabili valoarea prejudiciului creat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și tăiere și furt de arbori.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate