ACTUALITATE
Slujba de Înviere se va ține cu ușile închise la Cluj
Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului, spune că Slujba de Înviere se va ține cu ușile închise. ,,Noi nu punem în discuție dispozițiile date de autorități. Le respectăm și vom sluji așa cum am făcut-o în ultimele două săptămâni.”
Reamintim că în ultimele două săptămâni slujbele religioase au fost transmise audio-video din cauza riscului ridicat de răspândire a virusului SARS-CoV-2.
Măsura a fost impusă de autorități prin ordonanță militară.
,,Slujba va fi transmisă de la Catedrala Patriarhală prin radio, prin TV, prin internet. Lucrul acesta nu cred că o să ne împiedice să sărbătorim Paștele.
Citește și URĂRI DE PAŞTE 2020 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători
Sărbătorim așa cum putem anul acesta. Îi sfătuim pe credincioși să rămână în casă și să fie conștienți că în rugăciunile noastre sunt și ei prezenți. Comuniunea sufletească se realizează și așa”, a mai adăugat Bogdan Ivanov.
Amintim că IPS Teodosie a cerut autorităților să permită deschiderea bisericilor pentru oficializarea Slujbei de Înviere. ,,Iată, numai bisericile sunt închise, celelalte instituții primesc câte unul la distanță, dar nu resping pe nimeni. Nădăjduim să găsim înțelegere.” a transmis arhiepiscopul Tomisului.
Un articol de Ștefan Chețan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






