CULTURA
Sfinții Petru și Pavel. Peste jumătate de milion de români își sărbătoresc astăzi onomastica. Tradiții și obiceiuri
Pe 29 iunie se celebrează Sfinții Apostoli Petru și Pavel, zi în care peste 500.000 de români își sărbătoresc onomastica.
Conform datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor, peste 500.000 de români își serbează onomastica de Sfinții Petru și Pavel, scrie Alba24.
Nume sărbătorite de Sfinții Petru și Pavel
În această zi, sunt sărbătorite persoanele care poartă nume derivate de la Petru și Pavel. Iată câteva dintre ele:
Nume derivate de la Petru: Petru, Petre, Petra, Petruț, Petroniu, Petrișor, Petronela, Petruța.
Nume derivate de la Pavel: Pavel, Paul, Paula, Paulina, Pavelina, Păvălache, Păuna.
Este o ocazie deosebită pentru a trimite mesaje și felicitări celor sărbătoriți. Aceste nume, fie că sunt comune sau mai rare, sunt legate de importanța acestor doi sfinți în tradiția creștină.
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel
Credincioșii ortodocși respectă tradițiile legate de Sfinții Petru și Pavel pentru sănătatea și prosperitatea familiei. Se duc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și mere acrișoare, care apoi sunt împărțite oamenilor nevoiași.
De asemenea, există tradiția sărbătorii lupilor, unde nu se pun capcane și nu se alungă lupii, pentru ca aceste animale să nu atace vitele. Dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli, se crede că nucile și alunele vor fi viermănoase.
În ziua de Sfântul Petru este bine să se împartă mere dulci și miere prietenilor și vecinilor, urându-le sănătate și spor la muncă.
Este important să nu scuturi merii până pe 29 iunie, pentru a evita căderea grindinii. Pentru a fi protejați de rele, oamenii poartă pelin și usturoi în buzunare.
Rugăciunea Sfinților Petru și Pavel
„Pe Voi, Apostoli slăviți ai lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiți stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici și ți-a dăruit harul să-i întărești în credință pe toți frații tăi. Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din dușman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăți neamurilor toate comorile învățăturii creștine.
Sfinte Petre și Sfinte Pavele, amândoi ați lucrat cu neobosită însuflețire la răspândirea Împărăției lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru. La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăți nedrepte se abate asupra vieții noastre, să-i îndepărtați pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.”
Cine au fost Sfinții Petru și Pavel
Petru și Pavel au fost aleși de Iisus Hristos în condiții speciale, având misiuni unice. Petru, cel mai în vârstă dintre apostoli, era cunoscut pentru firea sa sensibilă și umană. Pavel, pe de altă parte, a lăsat în urmă principiile fundamentale ale creștinismului ortodox.
În tradiția românească, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează mijlocul verii agricole și începutul secerișului. Sânpetru este un personaj popular în povestirile românești, fiind un bun sfetnic al lui Dumnezeu și protector al animalelor sălbatice și al recoltelor.
Respectarea acestor tradiții și obiceiuri conferă un caracter unic și profund sărbătorii Sfinților Petru și Pavel, păstrând vie memoria și importanța acestor apostoli în cultura românească.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






