ACTUALITATE
Sfinții Arhangheli, veghetori ai familiei și bolnavilor. Rituri și practici în satul tradițional clujean
Ultima mare sărbătoare a toamnei, înaintea Postului Crăciunului, ținută pe 8 noiembrie, este închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
În vechime, în casele țărănești, icoanele Arhanghelilor, pictate pe sticlă sau pe lemn, vegheau familia și o păzeau de boli și primejdii, alături de icoana Maicii Domnului, arată specialiștii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.
Sfinții Arhangheli, veghetori ai familiei și bolnavilor. Rituri și practici în satul tradițional clujean
Existau în satul românesc o serie de rituri și practici, care se săvârșeau în această zi.
Astfel, dacă sărbătoarea cădea într-o zi de vineri, cum este astăzii, oamenii mergeau în zorii zilei la fântâni și izvoare și se stropeau cu „apă neîncepută”, pentru a fi sănătoși și pentru a avea belșug.
Cu această apă stropeau și locuințele pentru a fi alungate toate relele.
Tot în această zi, cu apă neîncepută, fetele spălau limba clopotului de la biserică, „pentru a fi frumoase, iubite și grabnic pețite”.
Bolnavii, vegheați de Arhanghelul Mihail
Când cineva era bolnav, se spunea că era bine să bea apă din pumnii unui om ce poartă numele Arhanghelilor Mihail sau Gavriil, ca să se vindece, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj.
Se mai credea că bolnavii sunt vegheați de Arhanghelul Mihail, care stătea la „capul” patului și întorcea viața în trupul celui suferind, sau la „picioarele” patului, când curma firul suferinței, după cum se arată în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri”, scris de etnologul Maria Bocșe.
Arhanghelii erau și apărători ai turmelor de oi. În credința populară, ei apără agoniseala de toamnă a oamenilor și animalele din gospodărie, ferindu-le de „prada fiarelor sălbatice”.
Foto: Arhanghelul Mihail, icoana pe lemn, secolul al XVIII -lea, biserica de lemn din Ticu sat, jud. Cluj/ Arhiva CJCPCT Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






