Connect with us

EVENIMENT

Sfântul Apostul Matei, protectorul finanțelor și vămilor, SĂRBĂTORIT pe 16 noiembrie. Tradiții și obiceiuri

Publicat


sfantul matei e1542412514498

Biserica ortodoxă și cea greco-catolică sărbătoresc pe 16 noiembrie pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Matei a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos şi unul din cei patru evanghelişti, alături de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist Luca şi Sfântul Evanghelist Marcu. Ei sunt autori ai celor patru Evanghelii, care alcătuiesc partea principală a Noului Testament, scrie Alba24.ro.

Datorită meseriei sale, înainte de a deveni Apostol, Sfântul Matei este considerat patronul spiritual al contabililor, bancherilor, vameșilor și al gărzilor financiare.

Viața Sfântului Apostol Matei

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei locuia în Capernaum şi era vameş în vremea când Iisus Hristos propovăduia în ţinutul Galileii. Martor al minunilor săvârşite de Iisus, a urmat chemării: „Vino după mine!” pe care i-o adresează Mântuitorul. „Vameşul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupeşti ci şi cu cele sufleteşti, îndată s-a sculat de la vamă şi, lăsând toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăţ”.

În casa sa s-a adunat atunci multă lume, vecini, prieteni şi mulţi cunoscuţi, vameşi şi păcătoşi care au stat împreună cu Hristos şi cu ucenicii Lui. S-a întâmplat să fie acolo însă şi farisei, iar aceştia şezând împreună cu păcătoşii le-au spus ucenicilor Lui: „Pentru ce dascălul vostru mănâncă şi bea cu păcătoşii şi cu vameşii?”.

„Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânşii: Nu trebuie doctor celor sănătoşi, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (Vieţile Sfinţilor).

Levi al lui Alfeu

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a fost numit Levi al lui Alfeu de către ceilalţi trei evanghelişti, pentru a-i acoperi viaţa de vameş, aşa cum era cunoscut, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai pe urmă.

Dar Sfântul Evanghelist Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa şi arată pe faţă numele său, povestind înaintea tuturor viaţa pe care a avut-o mai înainte, neruşinându-se a-şi mărturisi păcatele. Ocupaţia de vameş era dispreţuită de evrei, căci vameşii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârşind adeseori abuzuri.

Despre alegerea sa, Sfântul Evanghelist Matei spune: „Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El” (Matei cap. 9,9). Din acea vreme Sfântul Apostol Matei s-a făcut ucenic şi următor al lui Hristos şi s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Fiind învăţat, a scris în limba aramaică una dintre cele patru Evanghelii ce alcătuiesc Noul Testament, aceasta fiind cea dintâi în ordine cronologică (anii 43-44).

A propovăduit Evanghelia în ţara sa, apoi în Parţia, Midia, Etiopia, vestind tuturor mântuirea prin Iisus Hristos. A suferit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug, potrivit „Vieţile Sfinţilor”, citate de Agerpres.

Rămășițele sale pământești sălășluiesc la Schitul Românesc Prodromu, pe Muntele Athos.

Tradiţii şi obiceiuri

De Sfântul Matei, fetele obişnuiau să meargă la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprindeau o lumânare şi o puneau pe margine.

Se spune că, pentru cele care merită, lumina ce se reflectă în apă se va transforma şi îi va arăta fetei chipul viitorului soţ.

Femeile lucrează până la amiază pentru a avea spor în casă anul viitor.

Sursa: Alba24.ro



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

2025 începe cu o MINIVACANȚĂ de 7 zile. Ce zile libere în plus au mai apărut

Publicat

closed

Noul an vine cu o minivacanță de 7 zile. Zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 vor fi zile libere în plus pentru bugetari, conform unui proiect de hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Muncii.

Angajații de la stat vor reveni la muncă în 2025 abia pe 8 ianuarie. De 1 Mai, se va face, din nou, punte cu weekendul.

2025 începe cu o MINIVACANȚĂ de 7 zile. Ce zile libere în plus au mai apărut

Zilele de 1, 2, 6 şi 7 ianuarie sunt deja zile libere prevăzute de Codul Muncii. Potrivit prevederilor proiectului, data de vineri, 3 ianuarie, va fi, de asemenea, stabilită ca zi liberă pentru personalul din sistemul bugetar.

Astfel, se va face punte între zilele de 1 și 2 ianuarie 2025 și cele de 4 și 5 ianuarie 2025, care pică în weekend. Întrucât 6 și 7 ianuarie sunt libere, bugetarii vor începe lucrul în 2025 abia miercuri, 8 ianuarie.

Ziua liberă de 2 mai 2025 ar urma să facă punte cu ziua de 1 mai și weekendul 3-4 mai.

 

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE. INCENDIU la o casă din Luna, în Cluj. O femeie găsită în stop cardio-respirator

Publicat

Casă în flăcări la Turda

Un incendiu a izbucnit, marți, la o casă din Luna, jud. Cluj. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. O femeie a fost găsită în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente la un incendiu care se izbucnit la o casă în localitatea Luna. Din primele date, flăcările se manifestă la o cameră de aproximativ 20 mp, iar o altă încăpere este inundată cu fum.

incendiu luna

INCENDIU la o casă din Luna, în Cluj. O femeie găsită în stop cardio-respirator

Pompierii au pătruns în interior și au evacuat o femeie, care prezintă arsuri și este în stop cardio-respirator. Se aplică manevre de resuscitare”, a transmis ISU Cluj.

Update

Incendiul a fost lichidat. Echipajul SAJ continuă manevrele de resuscitare.

Update 2

„Din păcate, a fost declarat decesul victimei. În aceste momente se cercetează cauza probabilă de izbucnire a incendiului”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Partidul DREPT are candidați la Cluj la alegerile parlamentare. Un chinetoterapeut și o beauty trainer pe lista de deputați

Publicat

De

parlamentare

Partidul Dreptate și Respect în Europa pentru Toți (DREPT) a înregistrat dosarele unor candidați la Biroul Electoral Județean (BEJ) Cluj pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, acestea fiind admise.

Astfel, din partea DREPT candidează, la Senat, pe primul loc, Adrian Florin Sărac, care este de profesie programator IT, iar pe locul 2 Marioara Stela Gătina, fostă contabilă, în prezent pensionară.

Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Marius Simion Mocan, activist civic, de profesie sociolog, urmat de Denis Paul Antonie-Pașca, chinetoterapeut, Mara Alina Pivniceru, care este beauty trainer, Mihai Medan – investitor în acțiuni, obligațiuni și titluri de stat, care este de profesie ”profesor de teologie didactică, asistent social, asistent medical generalist” și Poka Iudith Eszter, liber profesionist.

De asemenea, marți și-a depus candidatura și independentul Sabin Sărmaș, fost deputat PNL și candidat independent la Primăria Cluj-Napoca.

Miercuri sunt programate pentru depunerea dosarelor de candidatură UDMR și USR, iar joi, în ultima zi, PSD, AUR și SOS România.

Primul partid care a depus listele la Cluj a fost PNL, încă de vinerea trecută.

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj întâlnește, marți, pe Veolia Towers Hamburg în meciul 3 din EuroCup. „Sper să SPARGEM gheața în Europa”

Publicat

u-bt

U-Banca Transilvania Cluj o va întâlni, marți seara în deplasare, pe Veolia Towers Hamburg, într-o partidă din BKT EuroCup.

Meciul din Germania aduce față în față două echipe cu bilanț identic, și anume 3 înfrângeri din tot atâtea posibile. Richard și compania se află pe locul 8, în vreme ce Hamburg ocupă ultima poziție în grupă. Mai exact, trupa antrenată de către Benka Barloschky a pierdut cu JL Bourg, Valencia Basket și Hapoel Ierusalim.

U-BT Cluj întâlnește, marți, pe Veolia Towers Hamburg în meciul 3 din EuroCup. „Sper să SPARGEM gheața în Europa”

U-Banca Transilvania are moralul ridicat, după succesul de sâmbătă cu FC Argeș Pitești. Ardelenii au oferit o prestație convingătoare, dominându-și adversarii la toate capitolele. La final, tabela a indicat 81-67 în favoarea noastră. Astfel, echipa clujeană a înregistrat al doilea rezultat pozitiv al stagiunii și arată o evidentă creștere în joc.

De partea cealaltă, Veolia Towers Hamburg se află pe locul 6 în Bundesliga, cu un bilanț de 2 victorii și un eșec. În weekend, viitorii noștri adversari s-au bucurat de o etapă de pauză, întrucât în prima ligă a Germaniei participă 17 echipe. Anterior, Hamburg a depășit-o pe Oldenburg.

Va fi prima întâlnire între U-Banca Transilvania și Veolia Towers Hamburg. Disputa va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Ilija Belosevic (Serbia), Marko Juras (Serbia) și Noam Gordon (Israel).

„Ne dorim să facem un meci bun și să ne dăm șanse de a obține prima victorie a sezonului în EuroCup. Băieții sunt concentrați și motivați să facă un meci bun pentru a se impune. Nu va fi ușor, Hamburg este o echipă puternică, dar sper să reușim să spargem gheața în Europa”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul celor de la U-BT.

Sursa: U-Banca Transilvania Cluj

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax