ECONOMIE
Senatul a ADOPTAT tacit proiectul pentru acordarea de VOUCHERE de vacanță și angajaților din privat
Proiectul de lege care prevede acordarea de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei pe an și salariaților din sectorul privat a fost adoptat tacit de Senat. For decizional este Camera Deputaților, scrie Mediafax.
„Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea și completarea OUG 8/2009, urmărindu-se ca în perioada 1 ianuarie3 2024 – 31 decembrie 2026 să se acorde vouchere de vacanță atât personalului bugetar, cât și salariaților din sectorul privat, încadrați cu contract individual de muncă”, potrivit raportului comisiilor de specialitate din Senat
Voucherele, în valoare de 1450 de lei, se acordă din bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale.
Potrivit proiectului, angajații care au mai multe contracte individuale de muncă pot alege un singur angajator de la care urmează să primească voucherul de vacanță.
Conform expunerii de motive, „efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanță celor cca. 4,2 milioane de salariați din sectorul privat este de cca. 6,09 miliarde de lei. Însă efectul este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că circa 60-65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc. Diferența se va regăsi în efetul economic generat”.
„Angajatorii vor avea un rol de intermediar între stat și salariați, care nu implică efort financiar propriu”, precizează semnatarii.
Proiectul a fost inițiat de parlamentari PSD, PNL și UDMR.
Potrivit Constituției, „prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Pompierii din Dej au intervenit luni după-amiază în localitatea Bunești, unde un autoturism a ieșit de pe carosabil și a ajuns în șanț.
Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital de către echipajul SAJ.
Mașină ajunsă în șanț, la Bunești, în județul Cluj. Un bărbat a fost rănit
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Bunești. În accident a fost implicat un singur autoturism, dar din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat de aproximativ 55 de ani primește îngrijiri medicale și va fi transportat la spital de către echipajul SAJ. La misiune iau parte pompierii de la Punctul de Lucru Gherla”, a transmis ISU Cluj.
ADMINISTRAȚIE
Marcel Ciolacu anunță un proiect de reorganizare administrativă în această sesiune parlamentară
Reorganizarea administrativ-teritorială a României se află în centrul agendei PSD pentru sesiunea parlamentară din februarie. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat formarea unei comisii care va elabora un proiect de lege menit să eficientizeze administrațiile locale.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului, scrie Agerpres.
„Am făcut o comisie, președintele Camerei Deputaților, cu viitorul președinte UNCJR, cu viitorul președinte AMR, cu câte doi reprezentanți de la consiliile județene, de la primarii municipii reședință de județ, de la orașe, de la comune, cu doi membri de la Comisiile de administrație din Parlament. Am spus că aș dori, în această sesiune, să venim cu un proiect de reorganizare teritorială”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.
„O prioritate guvernamentală și legislativă”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că în ședința Consiliului Politic Național al partidului care a avut loc luni s-a decis ca o prioritate guvernamentală și legislativă pentru perioada imediat să fie înființarea acestui grup de lucru care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României.
„Este o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp și pe care nu a îndeplinit-o încă, iar acest lucru va veni în sprijinul reformei, astfel încât să dinamizăm, să eficientizăm administrațiile locale, să existe firesc ca o consecință imediată și o reducere a cheltuielilor de administrare a autorităților locale, dar și o eficientizare în sprijinul oamenilor prin această reformă”, a afirmat Romașcanu.
Nu vor fi desființate localități, ci comasate
Acesta a menționat că sunt foarte multe lucruri care trebuie luate în discuție în privința acestei reforme.
„Există cu certitudine nevoia de consolidare a unor comunități locale, există nevoia de a consolida serviciile publice și serviciile statului din comunitățile respective. Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educație, învățământ, sănătate, acces la sănătate și infrastructură și așa mai departe. Nu există principiul desființării (unor localități – n.r.), există principiul comasării, probabil, și acest lucru se va lua în discuție”, a conchis purtătorul de cuvânt al PSD.
Reorganizarea administrativ-teritorială a fost cerută de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în repetate rânduri, în ultimii ani.
EVENIMENT
Florin Danciu (jurnalist Cluj24): Clujul are vreo trei potențiali CANDIDAȚI la prezidențiale
Prezent în studioul PrimaNews în cadrul emisiunii lui Ciprian Aron, jurnalistul Cluj24, Florin Danciu, a vorbit despre potențialii candidați la președinția României și șansele pe care le au aceștia.
La întrebarea „Cum vi se pare faptul că PSD și PNL vor să-și nominalizeze candidatul la prezidențiale în urma unui sondaj?”, Florin Danciu a comentat:
Florin Danciu (jurnalist Cluj24): Clujul are vreo trei potențiali CANDIDAȚI la prezidențiale
„Bănuiesc că PSD și PNL vor trece pe acel buletin de sondare a opiniei publice mai mulți candidați, nu doar pe Crin Antonescu. Uite, de exemplu Clujul are vreo trei potențiali candidați: Emil Boc, Daniel David și Ioan-Aurel Pop. Ultimul a declarat în cadrul unui podcast la care l-am invitat că nu neagă faptul că i s-a propus să candideze. Daniel David este mai progresist, Ioan-Aurel Pop este mai conservator, conform spuselor dânsului.
România ar trebui transformată într-o republică parlamentară, după părerea mea. E nevoie de un candidat la președinție solid, care să tragă după el toate partidele, iar Ioan-Aurel Pop pare a fi cel mai bine poziționat din acest punct de vedere.”
„Ar fi o aventură pentru cele două partide de guvernământ nominalizarea lui Victor Ponta din partea PSD. Ponta este un jucător, dar el trebuie să fie susținut de ambele partide. Dacă regulile se respectau, nu se ajungea în situația asta, a repetării alegerilor. Dacă Diana Șoșoacă nu era eliminată din cursă în modul în care a fost, dacă PSD nu redirija câteva sute de mii de voturi către Simion ca să ajungă în finală cu Ciolacu, dacă PNL nu făcea campanie lui Georgescu pentru a-i scădea șansele lui Simion, nu se ajungea în situația asta ciudată. Au fost, de fapt, niște sforării de oameni slabi, mici… Ciolacu a dat dovadă că este un lider slab. E nevoie de un președinte carismatic, asta e clar iar Ciolacu nu este așa ceva”, a mai spus Florin Danciu.
O tamponare a avut loc luni după-amiază, pe strada Oașului din Cluj-Napoca, între un taxi și un autobuz al Companiei de Transport Public (CTP).
Pompierii au intervenit luni după-amiază la un accident produs pe strada Oașului între un taxi și un autobuz CTP. Din fericire, nu au fost persoane care să solicite consult medical.
Traficul în zonă se desfășoară în condiții normale.