ACTUALITATE
Șefa IȘJ Cluj, Marinela Marc: Îmi doresc să se producă modificările legislative care să permită descentralizarea în învățământ
Marilela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Cluj, a transmis un mesaj, pe pagina de Facebook, la început de an.
Aceasta spune că de la anul 2025 își dorește ca descentralizarea în învățământul preuniversitar să devină realitate.
Șefa IȘJ Cluj, Marinela Marc: Îmi doresc să se producă modificările legislative care să permită descentralizarea în învățământ
“La început de an 2025, îmi doresc ca în sistemul de educație preuniversitar să se producă modificările legislative care să permită descentralizarea”, a transmis Marinela Marc.
Principiul descentralizării decizionale, care presupune redistribuirea autorității decizionale de la nivelurile centrale către cele locale, pentru a răspunde adecvat nevoilor beneficiarilor se promite constant și este “afirmat” și în legea învățămțntului, însă nu este aplicat.
Reducerea consumului de droguri în școli
De asemenea, șefa IȘJ Cluj a vorbit și despre reforma curriculară, dar și despre politici publice “în care accentul să se pună pe formarea acelor competențe care să îi ajute pe elevi să facă transferul cunoștințelor acumulate în situații noi de învățare, să fie adaptabili și conștienți de importanța dezvoltării personale, a învățării pe tot parcursul vieții, să aibă spirit critic, capacitatea de a discerne între bine și rău, adevăr și minciună, dar mai ales să fie educați în spiritul valorilor adevărate”.
“Ne preocupă excelența în educație în școlile clujene, dar și asigurarea egaltății de șanse și ridicarea nivelului educațional în comunitățile dezavantajate, unde educația rămâne singura șansă a copiilor de a avea un viitor, identificarea de soluții pentru a reduce violența și consumul de droguri în mediul școlar”, a mai spus Marinela Marc.
Elevii clujeni se vor întoarce la școală în data de 8 ianuarie 2025, după vacanța de iarnă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







rus
ianuarie 5, 2025 la 1:33 pm
am avut otrecere depietoni pentru oameni depetraian vuia 184 ne au defintat odarlaminoritati au noi dupa30 deani nuavem pe unde trece am avut infata teren penrtu comunitate aluat aerop[rtul maintreb ce drepturi maiavem taxelesint mari
Vasile Vasile
ianuarie 7, 2025 la 8:57 am
Mai pe românește spus, aceste IȘJ trebuie desființate. Dacă școlile sunt subordonate autorităților locale, unde funcționează direcții pentru învățământ, la ce bun aceste inspectorate. Sunt doar niște sinecuri de partid și grupuri de interese unde inspectorii au ore în școli (și asta în timpul programului de la inspectorat) și se dovedește că nu se muncește nici la inspectorat nici la orele cu elevii. Dar banii curg gârlă.