ACTUALITATE
Se înmulțesc cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor VACCINATE. Explicațiile CNCAV cu privire la eficiența serurilor
Crește numărul persoanelor care se îmbolnăvesc de Covid-19 în toată Europa, iar printre acestea se numără și persoane care au schema completă de vaccinare, nu doar o doză.
Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) spun că este normal să crească procentul de infectare în rândul persoanelor vaccinate. Vaccinurile, însă, sunt în continuare eficiente.
Cum poți avea procente semnificative de cazuri la persoanele vaccinate și să spui în continuare că vaccinurile sunt foarte eficiente?
Aceasta este o întrebare la care cei de la CNCAV au venit cu răspunsuri.
Astfel, vaccinurile autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului sunt eficiente în prevenirea bolii simptomatice, a spitalizărilor și a deceselor, arată cei de la CNCAV.
În UE, până la 19.07.2021, acoperirea vaccinală pentru doza 1 este de 57% și pentru doza 2 de 44%, potrivit ultimelor date.
Studiu UK:
- Pe măsură ce numărul persoanelor vaccinate este mai mare, se observă și o creștere a proporției de cazuri înregistrate în rândul persoanelor vaccinate;
- Vaccinarea este foarte eficientă, dar nu protejează 100%.
Prin vaccinare:
- se reduce riscul de infectare;
- se reduce riscul de transmitere a virusului;
- se reduce considerabil riscul de spitalizare;
- se reduce considerabil riscul de deces.
15% din cazurile de îmbolnăvire sunt la persoanele vaccinate cu schemă completă
Dacă analizăm cazurile de spitalizare raportate în urma infectării cu tulpina Delta, în funcție de statusul vaccinal:
- Doar 15% din cazuri au fost înregistrate la persoanele vaccinate cu schemă completă;
- În rândul persoanelor tinere (sub 50 de ani) doar 4% din spitalizări sunt înregistrate la persoanele vaccinate cu schemă completă;
- În rândul persoanelor de peste 50 de ani (cu risc mai mare de evoluție severă) 46% din cazuri sunt înregistrate la persoane vaccinate cu schemă completă.
Dar, între 80% si 90% din persoanele cu vârsta de peste 50 de ani din Marea Britanie sunt deja vaccinate cu schemă completă.
În cadrul acestei categorii de vârstă, numărul persoanelor vaccinate cu schemă completă este de 4 până la 9 ori mai mare decât numărul de persoane nevaccinate (gradul de acoperire vaccinală crește semnificativ spre vârstele mai înaintate).
Exemplu pentru a înțelege mai bine contextul!
Considerând acoperirea vaccinală de 80% din cadrul grupei de vârstă 50-55 de ani și având următoarea situație ipotetică: din 100 de oameni, 80 sunt vaccinați și 20 sunt nevaccinați; 8 dintre vaccinați sunt spitalizați, iar 8 din nevaccinați sunt spitalizați.
Comparând numărul de cazuri de infectați vaccinați spitalizați cu numărul total de spitalizați, reiese că 50% din spitalizați sunt vaccinați.
Punând cifrele de infectați spitalizați în context epidemiologic, raportând la populația expusă, reiese că:
- din 80 de persoane vaccinate cu schemă completă au fost spitalizate 8, ceea ce reprezintă 10%;
- din 20 de persoane nevaccinate, 8 au fost spitalizate, ceea ce reprezintă 40%.
Și în această situație ipotetică extremă, vaccinarea ar reduce de 4 ori șansele de spitalizare la persoanele mai vulnerabile, care totuși se infectează.
Eficiența vaccinării împotriva spitalizării rămâne peste 90% chiar și în cazul tulpinii Delta după vaccinare cu regim complet. În plus, rămâne foarte importantă respectarea măsurilor de igienă non-farmaceutice, au mai precizat reprezentanții CNCAV.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






