CULTURA
Scriitorul Mircea Cărtărescu, membru de ONOARE al Inițiativei pentru Cultură Democratică Europeană din Cluj-Napoca
Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit titlul de membru de onoare al Inițiativei pentru Cultură Democratică Europeană din Cluj-Napoca.
Valentin Naumescu, profesor la UBB Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), a scris pe pagina sa de Facebook:
„Prof. univ. dr. Mircea Cărtărescu, – MEMBRU DE ONOARE AL ICDE-România Europeană!
Cu imensă bucurie, onoare și încredere în valorile și potențialul României Europene, Consiliul Director al ICDE (Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană) anunță că scriitorul, profesorul și intelectualul public Mircea Cartarescu a acceptat calitatea de membru de onoare al think tankului nostru.
Prin contribuția sa uriașă, de nivel internațional, la îmbogățirea culturii române, domnul Mircea Cărtărescu face parte de mult din România Europeană.
Această formalizare a apartenenței la o asociație care promovează valorile europene în societatea noastră nu face decât să ajute curentul civic proeuropean din România.
Îi mulțumim pentru privilegiul de fi colegi în ICDE.”
Foto: Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






