ACTUALITATE
Scad nașterile în județul Cluj. Dar crește numărul de căsătorii. Vedem ce aduce barza în primăvară
Numărul naşterilor înregistrate în judeţul Cluj în luna mai 2021 a scăzut atât faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2021 precum şi faţă de cel din luna mai 2020. Dar a crescut numărul căsătoriilor.
Potrivit Direcției Județene de Statistică Cluj, numărul deceselor a scăzut față de luna aprilie 2021 și a crescut față de luna mai 2020, astfel că sporul natural, adică diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, s-a menținut negativ și în luna mai 2021. S-au înregistrat cu 303 mai multe decese decât naşteri.
În luna mai 2021 s-a înregistrat nașterea a 499 copii, cu 55 mai putini copii decât în luna aprilie 2021 și cu 69 copii mai puțini copii față de luna mai 2020 iar numărul deceselor înregistrate în luna mai 2021 a fost de 802, cu 204 decese mai puțin decât în luna aprilie 2021 şi cu 100 decese mai multe decât în mai 2020.
Aproape 500 de cupluri au spus ”Da”
În luna mai 2021, numărul căsătoriilor a crescut comparativ cu luna aprilie 2021, dar și față de luna mai 2020; Divorțurile au fost mai puține decât în luna anterioară și mai multe decât în mai 2020.
În luna mai 2021, la oficiile de stare civilă din judeţul Cluj s-au înregistrat 460 căsătorii, cu 311 mai multe decât în luna aprilie 2021 şi cu 343 mai multe decât în mai 2020.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 65 în luna mai 2021, cu 12 mai puține decât în aprilie 2021 şi cu 40 mai multe decât în mai 2020.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






