Connect with us

ACTUALITATE

Săpăturile arheologice pentru identificarea victimelor ucise de Securitate, reluate de Fundația Doina Cornea din Cluj-Napoca

Publicat


Săpăturile arheologice pentru identificarea și reînhumarea creștinească a românilor uciși de Securitatea comunistă vor fi reluate în acest an de către Fundația Doina Cornea din Cluj-Napoca.

Președintele Fundației Doina Cornea, Leontin Iuhas, fiul fostei disidente Doina Cornea, a declarat joi că proiectul va fi derulat de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) condus de istoricul Marius Oprea, care este și vicepreședinte al Fundației.

”Unul dintre obiectivele Fundației Doina Cornea este susținerea activității de cercetare arheologică pentru identificarea, descoperirea și reînhumarea creștinească a victimelor comunismului.

Fundația s-a implicat pentru că, mama mea, în majoritatea luărilor sale de cuvânt, se referea la aflarea adevărului, despre punerea adevărului la temelia societății noastre. Vrem să ne cunoaștem trecutul și să ne asumăm și părțile rele, pentru a nu se repeta”, a spus Iuhas.

Se caută locul de înhumare a lui Iuliu Maniu

Potrivit acestuia, programul de cercetări al CICCR de acest an include atât continuarea investigațiilor în șantiere arheologice în anii anteriori – Periprava, Târgu Ocna, Caransebeș, cât și deschiderea de noi șantiere noi, din Insula Mare a Brăilei, Lugoj sau Satul Nou.

De asemenea, se va face o nouă încercare de descoperire a locului în care a fost înhumat Iuliu Maniu la Sighet, pe baza unor noi informații obținute de la martori.

În total, în acest an vor avea loc aproximativ 8 campanii de cercetare arheologică în toată țara, în colaborare cu procurori și cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).

Au fost descoperiți peste 200 de morți

Marius Oprea a declarat la rândul său că activitatea descoperirii victimelor comunismului a  început în 2006.

”Activitatea a continuat ani la rând iar în 2010 am fost înlocuit de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR) care și-a deturnat activitatea fără să mai continue identificarea victimelor. Mi s-a oferit acum posibilitatea de a funcționa în cadrul Fundației Doina Cornea, este onorant pentru mine acest lucru”, a spus Oprea.

Acesta a precizat că din 2006 au fost derulate 63 de campanii de săpături arheologice în 41 de locații din România, fiind descoperiți 217 morți, dintre care 2/3 au fost fie deținuți politici, fie partizani executați sumar de Securitate.

”Rata noastră de succes a fost de 70%, ceea ce este foarte bine, în condițiile în care victimele le găsim în locuri ascunse, prin păduri, nu în morminte”, a explicat istoricul.

Proiectul de deshumare a osemintelor victimelor Securității, excepțional

De asemenea, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a spus că se află alături de proiectele Fundației Doina Cornea dintr-un sentiment al datoriei.

”Pandemia a creat un sentiment generalizat de frică. Putem lupta împotriva fricii cu ajutorul memoriei celor care și-au pus în pericol viața. Aceasta m-a adus alături de Fundația Doina Cornea și a inițiativelor sale. Proiectul de deshumare a osemintelor celor care au fost uciși de Securitate este unul excepțional”, a spus fostul președinte al României.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate