Connect with us

CULTURA

FOTO. S-a stins din viață compozitorul clujean Cornel Țăranu. În 20 iunie ar fi împlinit 89 de ani

Publicat


taranu c

Scriitoarea Ruxandra Cesereanu a anunțat că, duminică, s-a stins din viață Cornel Țăranu, cel mai cunoscut compozitor română în viață care ar fi împlinit 89 de ani în 20 iunie.

”Să îi fie calea luminoasă! Fotografia de acum e din 2017, de la un voios cules de struguri la familia Țăranu, când rosteam șarade și cântam cu toții laolaltă. Ce vremuri și cum s-au dus de repede!”, a spus aceasta.

La rândul său, președintele Fundației Doina Cornea, Leontin Iuhas, a deplâns moartea lui Cornel Țăranu și a spus că Fundaţia a mai pierdut un membru drag.
”Cornel Ţăranu s-a alăturat în această dimineaţă iubiţilor noştri colegi, Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu şi Ion Caramitru.
Poate nu i-am mulţumit îndeajuns atunci când o mai puteam face pentru implicarea lui la constituirea fundaţiei, aşa cum a făcut-o din ’90 şi până acum, împreună cu soţia lui, doamna Daniela Ţăranu, şi în multe alte proiecte privind repunerea istoriei României pe bază de Adevăr. Dumnezeu să-l aibă în grija Lui!”, a precizat Iuhas.

Condoleanțe din partea Academiei de Muzică ”Gh. Dima”

Colectivul Academiei de Muzică ”Gh. Dima” Cluj-Napoca anunță, cu tristețe și durere profundă, că își ia rămas bun de la academicianul, profesorul universitar și compozitorul Cornel Țăranu.

”Contribuțiile sale în muzica simfonică, de cameră și vocală au străbătut continente, aducându-i faimă internațională.
Remarcabilul său talent a fost recunoscut prin distincții prestigioase și premii înalt apreciate.
În activitatea sa de dascăl, a format discipoli care au devenit nume importante ale compoziției muzicale.
Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre și în peisajul muzical românesc.
Ne vom aminti cu drag de curajul său creativ, de devotamentul pentru artă și de înțelegerea profundă a compoziției muzicale. În onoarea sa, continuăm să promovăm și să susținem valorile pe care le-a iubit atât de mult.
Maestrul Cornel Țăranu va rămâne nemuritor în conștiința noastră prin muzica sa!
Requiescat in pace!”, arată Academia clujeană.

Cine a fost Cornel Țăranu

Cornel Țăranu s-a născut în 20 iunie 1934 la Cluj și a fost un compozitor și dirijor român, membru corespondent (1993) și ulterior titular (2012) al Academiei Române. A studiat compoziție între 1951 și 1957 cu Sigismund Toduță la Conservatorul de Muzică din Cluj, iar între 1966-1967 a studiat la Conservatorul din Paris, cu Nadia Boulanger și Olivier Messiaen. Între 1968-1969 a studiat al Darmstadt în Germania cu György Ligeti, Bruno Maderna și Christoph Caskel.

După terminarea studiilor și-a început cariera ca asistent, continuând gradele universitare, între 1970-1990, apoi a continuat ca profesor de compoziție. În 1968 a înființat la Cluj ansamblul „Ars Nova”. Din 1990 este vicepreședintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În 1995 înființează și este directorul Festivalului Cluj Modern. Este profesor de compoziție al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și a susținut cursuri în Germania, Israel, Elveția, Statele Unite ale Americii. Preocupările pentru creația lui George Enescu s-au concretizat în teza de doctorat, publicată cu titlul Enescu în conștiința prezentului (1969, Editura pentru Literatură; traducere în franceză: Enesco dans la conscience du présent, 1981, Editura Științifică și Enciclopedică), precum și prin finalizarea, potrivit schițelor originale, a unor lucrări enesciene neterminate: Simfonia nr. 5 (pãrțile I și IV), Caprice roumain pentru vioarã și orchestrã, poemul vocal-simfonic Strigoii pentru sopranã, tenor, bariton, cor și orchestrã, pe versurile lui Mihai Eminescu.

A fost premiat pentru compozițiile sale în repetate rânduri de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (1972, 1978, 1981, 1982 și 2001). În 2004 a primit Ordinul Meritul Cultural, în grad de Ofițer. Este câștigătorul primei ediții (2008) a Premiilor Naționale pentru Arte, la categoria „Muzică”, pentru opera Oreste – Oedipe, realizată după libretul lui Olivier Apert. Este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din Franța (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, 2002).

În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, al cărei membru titular este din 2012.

Pe lângă simfonii și alte lucrări pentru orchestră, a mai compus două opere (Secretul lui Don Giovanni – 1969-1970 și Oreste și Oedipe – 1999-2001), muzică de cameră, muzică pentru cor și lieduri, precum și muzică de film.

Sursa: Wikipedia




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate