ECONOMIE
Salariul clujenilor în pandemie, al doilea cel mai mare din țară după București și în creștere față de anul trecut
Direcția Județeană de Statistică Cluj a făcut miercuri publice câteva informații cu privire la câștigul salarial și efectivul salariaților în județul Cluj.
Astfel, față de media pe țară, Clujul se află pe locul 2 la capitolul câștigului salarial după București, salariul clujenilor fiind în creștere față de lunile precedente.
Conform datelor publicate, câștigul salarial mediu net în luna septembrie a acestui an în județul Cluj a fost de 3935 de lei, fiind în creștere față de luna august, dar și față de aceeași lună a anului 2019.
Datele arată că salariul mediu al clujenilor a crescut în luna septembrie cu 65 de lei (net) față de august și cu peste 450 de lei față de septembrie 2019.
Salariul mediu brut al clujenilor în septembrie a fost de 6333 de lei.
De asemenea, și numărul celor angajați la nivelul județului Cluj este în creștere față de luna august și de aceeași perioadă a anului trecut, aflându-se în evidență peste 260.000 de persoane salariate, cu câteva sute mai multe în comparație cu anul trecut.
Narcisa Corina Bud
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






