Connect with us

EVENIMENT

REPER Cluj și-a stabilit candidații la alegerile parlamentare. Ce obiective are filiala clujeană

Publicat


ciprian mihali

Filiala Cluj a partidului REPER și-a stabilit candidații la alegerile parlamentare din această toamnă. Primul loc pentru Senat este ocupat de universitarul Ciprian Mihali, în timp ce la Camera Deputaților cap de listă va fi, cel mai probabil, Ramona Strugariu, fost europarlamentar și candidat la Primăria Cluj-Napoca la alegerile locale din 9 iunie.

Strângerea de semnături

Mihali a anunțat că va ocupa primul loc pe lista REPER Cluj pentru Senat și a precizat că s-a dat startul strângerii de semnături pentru alegeri.

„Dragi prietene și prieteni,
Așa cum unii dintre voi știți sau bănuiți, am decis să candidez în această toamnă la Senatul României din partea partidului REPER (Voi fi cap de listă la Senat la Cluj). O fac din convingerea că pot să dau înapoi societății măcar o parte din tot ceea ce am primit în anii mei de formare și de muncă și că pot contribui astfel la prosperitatea oamenilor și la progresul social al României.

Dar ca să pot candida, alături de colegele și colegii mei, oameni pricepuți și cinstiți, avem nevoie să adunăm peste 100.000 de semnături până la mijlocul lunii octombrie. Semnături pe liste sau semnături online.

De aceea, vin spre voi cu rugămintea și invitația de a binevoi să ne dați mie și partidului REPER șansa de a participa la aceste alegeri parlamentare, cu convingerea că vom putea face lucruri bune pentru noi și pentru copiii noștri”, a scris Mihali pe pagina sa de Facebook.

Cine este Ciprian Mihali

Ciprian Mihali este născut în 1967. Predă din 1992 filozofia contemporană la Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Npaoca. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj şi Strasbourg, susţinută în 2020 şi consacrată hermeneuticii cotidianului, şi-a orientat cercetările către filozofia vieţii şi studiul puterii, dar şi spre teoriile spaţiului public şi spaţiului locuit, la confluenţa gândirii filozofice cu cea arhitecturală.

Este autor a șase volume individuale sau scrise împreună cu Augustin Ioan; a publicat zeci de articole şi a tradus peste douăzeci de lucrări din filozofia francofonă a ultimului secol. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte şapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca director pentru Europa de Vest al Agenţiei Universitare a Francofoniei.

Din septembrie 2020, îmbogăţit cu toate aceste experienţe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria nesfârşită a gândirii critice şi a dialogului public, în compania studenţilor şi a cărţilor de filozofie.

„Ne propunem să atingem pragul”

Contactată de Cluj24, Camelia Sălcudean, lider REPER Cluj, a declarat: „Pentru Camera Deputaților încă nu s-a luat o decizie finală dar cel mai probabil va fi Ramona Strugariu. Ne propunem ca la alegerile următoare să atingem pragul, să obținem cel puțin un loc de deputat, dacă nu chiar două”.

Ramona Strugariu are 44 de ani și este originară din Bârlad, județul Vaslui. Are o licență în drept obținută în 2002 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Tot acolo a terminat, în 2009, un program de masterat în drept european.

A urmat, de asemenea, cursuri în Management și Administrarea Afacerilor la Bruxelles, dar și cursuri juridice în Zurich, Elveția.

ramona strugariu

Și-a început cariera de jurist în 2003, iar până în 2007 a lucrat în două companii private.

Între 2008 și 2012 a fost manager de proiect și consilier juridic pentru o fundație, iar acolo a gestionat un proiect-pilot pentru munca în folosul comunității și reintegrare socială.

„Pasul către politică l-a făcut în decembrie 2018”

Din 2014, a fost functionară la Consiliul Britanic de la Bruxelles, iar din septembrie 2015 a devenit asistenta eurodeputatei Monica Macovei.

După dezastrul de la Colectiv a strâns ajutoare pentru unii dintre răniții transportați la spitale din Belgia, iar după ce guvernul Grindeanu a emis Ordonanța de Urgență 13 privind codurile penale, Ramona Strugariu a ieșit la mitinguri organizate la Bruxelles.

Pasul către politică l-a făcut în decembrie 2018, când s-a înscris în PLUS, partidul lui Dacian Cioloș. A demisionat din functia de asistentă parlamentară la inceputul lunii februarie 2019.

În primăvara aceluiași an a obținut un mandat de eurodeputat pe listele Alianței USR PLUS. Este copreședintă a Partidului REPER.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate