Rectorul UBB, Daniel David, despre cazul Caracal

După ce noile informații din dosarul Caracal, finalizat și trimis judecătorilor, au arătat că atât un martor, cât și autoritățile au tratat cu nepăsare și dezinteres cazul disparițiilor Luizei și Alexandrei, Libertatea a vorbit cu Daniel David, profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai, pentru a explica publicului de ce, ca societate, alegem să mergem pe principiul ”Nu e treaba mea”, scrie LIBERTATEA.

Interviul cu Daniel David

Rep: De multe ori vedem situații în care martorii la unele infracțiuni sau pur și simplu la diverse altercații refuză să colaboreze cu autoritățile sau să intervină. Din ce motiv se merge pe principiul ”Nu e treaba mea”?

Daniel: Societatea românească are încă un profil colectivist important, astfel că procedurile/instituțiile nu sunt importante, respectate sau puternice, ci relațiile personale sunt cele care ne definesc mult (ex: adesea, cele de rudenie extinsă/prietenie/cunoștințe).

Așadar, oamenii cu profil colectivist se implică adesea doar dacă este vizat cineva din “colectivul” său! Dacă este cineva din alt colectiv și/sau îl solicită o instituție, implicarea este adesea slabă, deoarece nu sunt “de-ai noștri”!

Rep:Cum ne situăm în România în ceea ce privește încrederea în celălalt? Care este explicația, din punct de vedere psihologic, a neîncrederii pe care românii o manifestă față de autorități? D

Daniel:În primul rând, românii au un nivel de încredere interpersonală mai scăzut decât cei din spațiul vestic și chiar decât unii vecini geografici. Aceste diferențe în nivelul de neîncredere se accentuează în cazul relației cu străinii (și ei fiind din afara “colectivului”!). Lucrul se generalizează și la autorități/instituții, cu atât mai mult, cu cât mentalitatea colectivistă le definește, din nou, ca fiind “alții/ceilalți”, nu noi! Apoi, acest lucru este întărit chiar de greșelile instituțiilor slabe, care, pe un fond colectivist, nu sunt puternice, democratice și transparente; se intră astfel într-un cerc vicios, în care cauza și efectul își schimbă locul, potențându-se reciproc, cu efecte dezastruoase asupra încrederii. iar dacă încrederea este slabă, cooperarea devine slabă și astfel nu suntem capabili să construim instituții sociale puternice.

Încredere dublată cu frică

Rep: Cum putem construi o încredere mai mare în cei din jurul nostru și implicit în autorități?

Daniel: Încrederea, dublată de gândire critică, trebuie promovată explicit ca valoare în actul educațional, în familie, la locul de muncă și în societate, iar cei care o îmbrățisează să fie susținuți și valorizați social.

Rep: Ce diferențe există între modul în care se implică în comunitatea lor oamenii din mediul rural față de cei din urban? De ce?

Daniel: În acest moment nu mai există mari diferențe. Neîncrederea interpersonală este ridicată în ambele medii. Ba mai mult, aș spune că orașele mari, cu comunități mari de tineri educați, au un nivel mai crescut de încredere interpersonală.