Connect with us

EVENIMENT

Ratele și dobânzile creditelor IPOTECARE au ajuns la nivelul din 2019

Publicat


leu plasament

Un raport realizat de compania de consultanță financiară și brokeraj ipotecar SVN Romania | Credit & Financial Solutions arată că valoarea ratelor lunare și dobânzile creditelor ipotecare au ajuns în prezent la nivelul înregistrat în 2019.

Media dobânzilor pentru creditele ipotecare acordate în București în primele șase luni din 2024 a fost de aproximativ 6% pe an potrivit calculelor companiei realizate pe baza datelor din piața bancară, peste 90% din finanțările ipotecare aprobate fiind reprezentate de credite cu dobândă fixă.

Ratele și dobânzile creditelor IPOTECARE au ajuns la nivelul din 2019

Astfel, rata unui credit ipotecar în valoare de aproximativ 61.500 de euro (echivalentul a 292.000 de lei) contractat în 2019 a ajuns la mijlocul acestui an la o valoare de 1.881 de lei, similară cu cea înregistrată în 2019, de 1.868 de lei, când nivelul dobânzilor practicate pe piața ipotecară bucureșteană era de asemenea similar cu cel din prezent, și anume 5,93% pe an.

În total, media ratelor achitate în perioada 2019 – prezent pentru împrumutul analizat a fost de 1.890 de lei lunar, cu 1,1% mai mare față de nivelul inițial asumat prin scadențar, în ciuda dobânzilor ridicate din ultimii doi ani.

Analiza arată că rata actuală a unui credit ipotecar contractat în trecut poate fi redusă cu aproximativ 22,5% față de nivelul înregistrat în 2023 prin trecerea la dobândă fixă.

„În primele șase luni din 2024 au fost acordate în total credite ipotecare în valoare de 4,5 miliarde de euro”

Raportat la venituri, rata actuală a unui credit ipotecar în valoare de 61.500 de euro contractat în 2019 deține o pondere de circa 36% din salariul mediu net la nivel național, comparativ cu circa 59% în urmă cu cinci ani. Scăderea ponderii deținute de rate în venituri a venit ca urmare a creșterii salariului mediu net la nivel național, care a ajuns în luna iunie a acestui an la o valoare de 5.176 de lei, cu 65% peste nivelul din 2019.

În primele șase luni din 2024 au fost acordate în total credite ipotecare în valoare de 4,5 miliarde de euro potrivit raportărilor realizate de Banca Națională a României, în creștere cu 78% comparativ cu perioada similară a anului trecut, acestea incluzând însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.

Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel național în 2023 a fost de circa 62.000 de euro, în timp ce prețul mediu la nivel național al unui imobil tranzacționat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creștere de la 82.000 de euro în 2022, potrivit calculelor companiei. În total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate în 2022.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Accident la Fundătura, în Cluj. Un bărbat și o minoră, duși la SPITAL

Publicat

accident

Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, în loc. Fundătura din jud. Cluj. Un bărbat și o minoră au fost duși la spital.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Fundătura. Echipajele noastre au găsit la fața locului un autoturism avariat, dar din fericire nu existat victime încarcerate.

FOTO. Accident la Fundătura, în Cluj. Un bărbat și o minoră, duși la SPITAL

Pentru investigații suplimentare, au fost transportați la spital un bărbat și o minoră de aproximativ 8 ani. Ambii prezentau, la o primă evaluare, afecțiuni ușoare.

La misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Gherla, iar partea medicală a fost sprijinită de un echipaj SAJ”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Recomandările POLIȚIEI pentru a evita situațiile de RISC cauzate de fenomenele meteorologice

Publicat

politia

Poliția recomandă cetățenilor să respecte indicațiile autorităților pentru a evita situațiile periculoase cauzate de fenomenele meteorologice extreme.

„Recomandăm cetățenilor să urmărească în permanență anunțurile autorităților și să respecte indicațiile acestora, astfel încât să fie evitate situațiile de risc.

Recomandările POLIȚIEI pentru a evita situațiile de RISC cauzate de fenomenele meteorologice

Conducătorilor auto le recomandăm să evite, pe cât posibil, deplasările în zonele afectate de inundații sau care se află sub avertizări de vreme severă. De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu le traverseze și să nu se apropie de malurile acestora.

Persoanele din zonele vizate de avertizări trebuie să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale.

În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise, care asigură protecția, și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Reamintim că orice situație de pericol poate fi semnalată apelând numărul unic de urgență 112”, a comunicat IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cinci morți în urma inundațiilor dezastruoase din sudul Moldovei. Viiturile au afectat 5.000 de locuințe

Publicat

inundatii morlaca

Județele Galați și Vaslui sunt sub avertizare cod roșu de ploi abundente, inundații și viituri. În localitatea Cudalbi, situația este deosebit de gravă, apa atingând o înălțime de aproximativ 1,5 metri.

Pompierii au salvat 95 de persoane și au evacuat alte 160 de persoane, transmite Ministerul Afacerilor Interne. Cătălin Predoiu a precizat că inundațiile au afectat 5.000 de locuințe.

Cinci morți în urma inundațiilor dezastruoase din sudul Moldovei. Viiturile au afectat 5.000 de locuințe

„95 de persoane salvate. 160 de persoane evacuate. Ei (pompierii – n.r.) sunt cei care acționează contracronometru în zonele afectate de inundații pentru a-și salva semenii. Vor rămâne în teren până când toate efectele acestor inundații vor dispărea”, se precizează într-o postare de pe pagina de Facebook a MAI.

La nivelul Ministerului Sănătății s-a organizat o celulă de criză condusă pentru asigurarea asistenței medicale pentru populația din zonele afectate de inundațiile din județele Galați și Vaslui.

În județele Galați și Vaslui, traficul rutier este afectat pe trei drumuri naționale (DN 24D, DN 25 și DN 26) și 10 drumuri județene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254, DJ 255).

„Cinci persoane au murit”

„În urma cantităților mari de precipitații din timpul nopții, care au generat viituri și au afectat mai multe localități din județul Galați, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) continuă să intervină pentru a sprijini persoanele afectate și pentru a restabili normalitatea. În prezent, 148 de polițiști, cu 65 de autospeciale de poliție, sunt angajați activ în acordarea primului ajutor și în gestionarea situațiilor generate de inundații. Mai bine de jumătate dintre aceștia au fost chemați de acasă, din timpul liber, pentru a se alătura colegilor lor de la alte structuri ale M.A.I. în această misiune de urgență”, transmite IPJ Galați.

Cinci persoane au murit, sâmbătă, din cauza ploilor abundente din județul Galați, informează ISU Galați.

Este vorba despre un bărbat în localitatea Pechea, unul în Drăgușeni, cu lividități cadeverice de două zile, două femei de 86 ani și 96 ani la Costache Negri și o femeie de 75 de ani la Corod.

„Transmit condoleanțe familiilor îndoliate care au pierdut pe cineva drag și un mesaj de solidaritate cu toți cei afectați de această calamitate”, este mesajul președintelui Klaus Iohannis după inundațiile din județul Galați.

Foto: Arhivă

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident grav la Tureni, în Cluj. Autoutilitară care transporta cai, RĂSTURNATĂ. Un bărbat a decedat

Publicat

accident

Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă, pe raza loc. Tureni din jud. Cluj. O autoutilitară care transporta doi cai s-a răsturnat. Un bărbat de 55 de ani a decedat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Tureni. În accident a fost implicată o autoutilitară, care transporta doi cai. Aceasta s-a răsturnat în afara părții carosabile.

FOTO. Accident grav la Tureni, în Cluj. Autoutilitară care transporta cai, RĂSTURNATĂ. Un bărbat a decedat

Totodată, până la sosirea forțelor noastre, un bărbat fusese preluat de un echipaj SAJ, care trecea întâmplător prin zonă. Victima are aproximativ 55 de ani și se afla în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare. Din păcate acesta a decedat. Referitor la cai, la o primă evaluare, doar unul dintre aceștia este rănit.

La misiune ia parte o autospecială cu modul de descarcerare”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax