ACTUALITATE
Rata de INFECTARE cu SARS-CoV-2 s-a dublat în mai multe state europene! Crește numărul de CAZURI și în România
Numărul de cazuri noi de Covid-19 crește la nivel european. În unele state din Uniunea Europeană numărul infectărilor s-a dublat, potrivit CNCAV.
Cu o lună în urmă, în majoritatea Europei incidența cazurilor era fie în stagnare, fie în scădere, câteva excepții fiind în Rusia, Portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
La acest moment, Europa este în creștere a incidenței. În majoritatea țărilor creșterea numărului de cazuri este de până la 200%, potrivit Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
În ultimele 7 zile, cea mai mare creștere a numărului de cazuri la 1 milion de locuitori s-a înregistrat în Cipru, apoi în Regatul Unit și Olanda.
Potrivit ultimelor statistici citate de CNCAV, în Europa a crescut incidența cazurilor de aproximativ 3,4 ori în 19.07.2021, comparativ cu o lună în urmă.
De asemenea, o creștere ușoară a numărului de infectări a fost înregistrată în ultima săptămână și în România. Potrivit șefului CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță, la ultima raportare, de marți, în România au fost înregistrate 101 cazuri de infectare cu varianta Delta a virusului SARS-CoV-2.
De de este impotantă vaccinarea
În România, vaccinarea populației merge anevoios, asta deși autoritățile sanitare insistă că aceasta rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva Covid-19.
Potrivit CNCAV, prin vaccinare:
- se reduce riscul de infectare;
- se reduce riscul de transmitere a virusului;
- se reduce considerabil riscul de spitalizare;
- se reduce considerabil riscul de deces.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






