EVENIMENT
Rafila trage alarma: „Avem doar 4 centre de trombectomie”. Clujul nu are. Morţi cu zile. „Multe începuturi, puţine finalizări”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a tras un semnal de alarmă la Cluj, cu ocazia lansării, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţiegannu din Cluj-Napoca, a procesului de elaborare a Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cerebrovasculare. El a arătat că în toată România există numai patru centre de trombectomie, în care se poate interveni eficient în cazul unor tipuri de accidente vasculare cerebrale şi, astfel, oamenii mor cu zile, pentru că nu pot să ajungă în timp util pentru intervenţie.
Avem doar 4 centre de trombectomie
„Patologia cardiovasculară şi cerebrovasculară, până la urmă discutăm de aceeaşi entitate, care afectează foarte serios din punct de vedere al sănătăţii, al afecătrii capacităţii de a lucra, de a fi o persoană activă în societate şi nu în ultimul rând din punct de vedere al mortalităţii populaţia din ţara noastră.
Aceste patologii sunt răspunzătoare de cea mai mare mortalitate înregistrată, sunt pe locul întâi la cauzele de mortalitate în ţara noastră, iar ce se întâmplă de un timp încoace este un lucru pozitiv, în sensul că dacă unităţile acestea care tratează infarctul miocardic acut sunt mai răspândite în România şi au dus la câştiguri extraordinare din punct de vedere al supravieţuirii şi al reluării activităţii normale a unei persoane care suferă un infarct miocardic acut, în domeniul patologiei cerebrovasculare, dacă ne referim la accidentele vasculare de tip trombotic, lucrurile au evoluat, dar trebuie să le aducem cel puţin la acelaşi nivel ca în zona cardiovasculară din punct de vedere al accesului pacienţilor, nu din alt punct de vedere”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.
El a mai spus că avem la nivel naţional circa 43 de centre care fac tromboliză, dar, „din păcate, doar patru centre care înlătură mecanic trombii, deci trombectomie”.
„E clar că lanivel naţional trebuie să existe un acces mult mai mare, pentru că intervenţia în primele ore după instalarea accidentului vascular cerebral este esenţială în primele 4-5 ore de la apariţia acestui eveniment nefericit. E clar că dacă ai doar patru, accesul este imposibil”, a mai spus Rafila.
Avem multe începuturi şi puţine finalizări
” Şi trebuie să vedem, să facem, dincolo de cadrul strategic şi de un plan de acţiune -pentru că asta ne dorim, să avem un plan de acţiune cuantificabil, care poate fi urmărit, poate fi dezvoltat şi implementat indiferent de persoanele care sunt temporar la Ministerul Sănătăţii sau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate- (…) să dezvoltăm un model de bune practici ca în alte ţări din Europa (…), un program coerent, măsurabil şi eficient din punct de vedere al rezultatelor obţinute prin redarea sănătăţii complete, dacă se poate, pacienţilor, evitarea complicaţiilor şi mai ales a decesului.
Asta până la urmă ne dorim, acesta este lucrul cel mai important şi să găsim împreună rapid, să avem puţină viteză de reacţie, pentru că noi avem foarte multe începuturi şi de multe ori foarte puţine rezultate finalizate”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Parteneriate internaţionale
Unul dintre artizanii proiectului este prof. dr. Dafin Mureşanu, director al Departamentului de Neuroştiinţe UMF Iuliu Haţieganu şi preşedinte al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuro-Reabilitare, care a subliniat importanţa parteneriatelor realizate pentru acest proiect.
„Absolut nimic nu se poate construi fără parteneriate. Ne aflăm în faţa unui proiect care beneficiază de o susţinere, poate mai mare decât oricând, din partea Ministerului Sănătăţii şi care este expresia unui parteneriat greu de realizat în general (…), pe de o parte între societăţile profesionale din România -Societatea de Neurologie, d-na prof. Tiu (…), Societatea de Cardiologie, prof Vinereanu (…), Societatea de Neurochirurgie, prof. Florian (…)-, societăţi internaţionale (…), cu toţii ne-am dat mâna în a încerca să găsim o structură care să ne facă să avem un transfer cât mai fluid, cât mai bun de know how specific, dar şi de o susţinere permanentă.
De asemenea, două universităţi mari, principalele universităţi de medicină din România, Universitatea Iuliu Haţieganu, şi aici este doamna rector (…), şi Univeritatea Carol Davila din Bucureşti. Noi sunte, să spunem iniiatorii acestui proiect, într-un fel, dar deasupra există şi o coordonare foarte importantă a Academiei Române. Iată, deci, parteneriat între societăţi profesionale, între universităţi, între toate aceste structuri interne româneşti şi tot ceea ce înseamnă structurile internaţionale”, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, prof. dr. Dafin Mureşanu.
Şi rectorul UMF Iuliu Haţieganu, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, a subliniat importanţa proiectului demarat.
„Este o temă foarte importantă lansarea strategiei naţionale de combatere a bolilor cerebrovasculare şi cardiovasculare, un demers care are atât susţinerea Guvernului României, a Ministerului Sănătăţii, cât şi a Administraţiei Prezidenţiale.
Aceste demers este de o importanţă vitalăpentru ţara nostră, care are ca principale cauze de mortalitate accidentul vascularcerebral şi complicaţiile bolilor aterotrombotice vasculare şi sunt convinsă că prin tot ceea ce se va defini în strategie viitorul pacienţilor cu accident vascular acut şi al asistenţei medicale va fi cu totul schimbat şi îmbunătăţirea suprevieţuirii şi stării acestora după accidentul vascular cerebral va fi cu totul altul. Deci, calitatea vieţii pacienţilor va fi substanţial îmbunătăţită.
Era foarte necesară această strategie, pentru că în România în primul rând se moare de complicaţii ale bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare, e ceva ce trebuia să facem chiar de mai mult timp”, a spus Anca Buzoianu.
Mai multe vieţi salvate
„Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cerebrovasculare. În România, tulburările cerebrovasculare reprezintă a doua cauză de deces şi o a treia cea mai frecventă cauză de dizabilitate (după bolile cardiovasculare şi cancer). Din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a creşterii factorilor de risc comportamentali (alimentaţie, nivel de activitate, etc) este previzionată o creştere semnificativă a incidenţei acestor boli în următorul deceniu.
n anul 2019, la iniţiativa medicilor neurologi din România şi cu sprijinul World Stroke Organisation, Ministerul Sănătăţii a extins numărul de unităţi medicale speciale prin Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al accidentului vascular cerebral de la 10 la 43 de centre. Prin acest program, pacienţii care suferă accidente vasculare cerebrale (AVC) ischemice pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 ore şi jumătate de la debutul primelor simptome.
În ciuda acestui progres remarcabil ce contribuie zilnic la creşterea calităţii şi speranţei de viaţă a pacienţilor, în România există prea puţine centre în care se poate realiza tratamentul endovascular al AVC prin trombectomie mecanică (doar 4 la nivel naţional). De asemenea, nevoia de servicii de recuperare neurologică post-AVC este slab deservită pe teritoriul României, disponibilitatea acestor servicii fiind polarizată în jurul centrelor universitare, iar finanţarea prin Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este insuficientă”, se arată într-o prezentare a organizatorilor.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Ministerul Apărării va investi aproape 90 de milioane de euro pentru modernizarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii. Acesta va atribui prin licitație publică un contract ce prevede realizarea infrastructurii zonei operaționale în cazarma 1833 Câmpia Turzii (faza a II-a). Valoarea estimată a proiectului este de 446,4 milioane de lei (aproximativ 89 milioane de euro), fără TVA, iar durata de implementare a contractului este prevazută la 66 de luni, finanțarea fiind asigurată din fonduri bugetare.
„Proiectul vizează realizarea în zona aerodromului a facilităților minime necesare operării în condiții de siguranță a unei escadrile dotate cu aeronave de luptă multirol și dezvoltarea facilităiților existente pentru asigurarea sprijinului logisitic necesar. Prin implementarea proiecteului de investiție imobiliară se urmăresște asigurarea, amenajarea și optimizarea condițiilor necesare desfășurării activităților specifice”, se arată în anunțul de participare.
Se MODERNIZEAZĂ baza aeriană de la Câmpia Turzii. MApN investește 90 de milioane de euro
Se vor construi, printre altele, un depozit de muniții și piese de schimb, platforme de lucru și pentru operarea aeronavelor, balizaj, zona crash & fire station, zona de mentenanță aeronave etc.
Pentru a se înscrie la procedură, operatorii economici trebuie să prezinte documente din care să rezulte că media cifrei de afaceri pentru ultimii trei ani financiari încheiați, respectiv 2021, 2022 și 2023, este de cel puțin 892 milioane de lei.
De asemenea, ofertanții vor prezenta o listă a lucrărilor realizate în ultimii 5 ani și vor mai prezenta unul sau maximum 4 contracte la nivelul cărora au fost executate lucrări similare cu o valoare cumulată de cel puțin 446 milioane de lei (fără TVA).
Temenul – limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este stabilit pentru data de 6 februarie 2025, ora 12:00.
Va fi desemnată câștigătoare oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere al raportului calitate-preț, componenta financiară având având o pondere de 40% în punctajul total, iar cea tehnică de 60%, astfel: metodologia de executare a lucrărilor (25%) și experiență profesionala specifică experților (35%).
Specificațiile tehnice pentru execuția lucrărilor sunt anexe la caietul de sarcini, clasificat „secret de serviciu” și se vor transmite în etapa a II-a numai candidaților calificați și selectați în prima etapă a procedurii de achiziție publică.
EVENIMENT
„U” Cluj le răspunde CONTESTATARILOR: E lipsă de fair-play să comenteze despre arbitraje și să creeze scenarii SF
După meciul de sâmbătă cu Gloria Buzău, „U” Cluj a fost ținta atacurilor din partea președinților și antrenorilor cluburilor angrenate în lupta la titlu, din cauza celor două penalty-uri acordate cu VAR.
Andrei Nicolescu, administrator special la Dinamo, Sorin Cârțu, președinte de onoare Universitatea Craiova și Gigi Becali, patron FCSB, au criticat arbitrajul și în special pe Istvan Kovacs, care a fost în camera VAR.
„U” Cluj le răspunde CONTESTATARILOR: E lipsă de fair-play să comenteze despre arbitraje și să creeze scenarii SF
„Nu comentez arbitrajele. De două sezoane nu mai comentez deloc arbitrajele, nici ce primește echipa noastră, nici ce e împotriva echipei noastre. Mi se pare lipsă de fair-play din partea colegilor mei, președinți la alte echipe, să comenteze despre arbitraje și să creeze niște scenarii SF.
Noi suntem parteneri în competiție și creăm un produs pe care vrem să-l ducem la nivelul următor. Dacă ne atacăm între noi, nu cred că putem să creștem. Nu am nicio declarație despre alte cluburi, decât dacă suntem nevoiți să răspundem la unele atacuri.
E o practică generalizată să găsim legături, să ne imaginăm tot felul de legături. Foarte rar, aproape deloc, se întâmplă asta în campionatele din afară. Eu mi-am spus opinia.
Nu știu dacă Istvan Kovacs locuiește sau nu în Cluj. Și dacă ar locui, nu cred că e o problemă, atât timp cât echipele din București sunt arbitrate de arbitri din Buzău”, a declarat Radu Constantea, președintele clujenilor, la GSP Live Special.
Accidentul de luni de pe str. Baia Mare din Dej a fost provocat de o femeie din Republica Moldova care a furat mașina dintr-o spălătorie.
„La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 15:40, o femeie de 37 de ani, cetățean străin, a sustras un autoturism lăsat neasigurat, cu cheile în contact, din incinta unei spălătorii situate pe strada 1 Mai din municipiul Dej.
Ulterior, aceasta a condus autoturismul pe aceeași stradă, îndreptându-se în direcția orașului Baia Mare.
VIDEO. Femeia care a provocat accidentul din Dej a FURAT mașina dintr-o spălătorie
Proprietarul vehiculului a alertat un echipaj al Biroului Rutier Dej, aflat în zonă, care a demarat imediat urmărirea. În sprijinul acestuia, au fost mobilizate alte două echipaje de poliție.
Femeia a fost reperată de echipajul rutier, însă, în timp ce se deplasa pe strada Libertății, în apropierea unui supermarket, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism. Incidentul s-a soldat cu pagube materiale.
Aceasta și-a continuat deplasarea, dar pe strada Baia Mare ar fi pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu un cap de pod, moment în care autoturismul s-a răsturnat pe plafon.
În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru recoltarea de probe biologice.
Ulterior, aceasta va fi internată într-o unitate medicală de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment si pentru luarea măsurilor legale”, a transmis IPJ Cluj.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni seara, atenționări nowcasting Cod galben de ceață pentru localități din județele Suceava, Brașov, Mureș, Sibiu și Cluj, valabile până la ora 23:00.
În județul Cluj, se va semnala ceață în Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Aghireșu, Gilău, Florești, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Săvădisla, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Căpușu Mare, Gârbău, Călărași, Suatu, Petreștii de Jos, Sâncraiu, Izvoru Crișului, Săndulești, Ciurila, Tureni, Aiton, Ploscoș.
Cod galben de CEAȚĂ în Cluj și în alte 4 județe
Vizibilitatea este redusă, local sub 200 metri și izolat sub 50 metri, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.