ADMINISTRAȚIE
RADP a majorat de 3 ori tarifele în Apahida pentru depozitarea gunoiului. REVOLTA primarului Fati
R.A.D.P. Cluj, operatorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, a notificat sâmbătă compania de salubritate din Apahida, Strict Prest, de majorarea tarifului de sortare, transfer și depozitare a deșeurilor la C.M.I.D. Cluj de la 168,91 lei +TVA pe tona de deșeuri la 445,17 lei + TVA pe aceeași cantitate și a impus semnarea unui act adițional în regim de urgență. Primarul Grigore Fati este revoltat.
”Notificarea R.A.D.P. este, în opinia noastră, un demers abuziv, făcut fără acordul Asociației de Dezvoltare Intercomunitare “Eco-Metropolitan” Cluj și fără prezentarea justificării economice care a stat în spatele deciziei.
În plus, TOATE modificările de tarife trebuie aprobate în Consiliul local al Comunei Apahida, pe baza justificărilor prezentate.
Nu înțelegem urgența acestui demers, mai ales că de ieri, 25 mai 2022, administrarea C.M.I.D. nu va mai fi realizată de R.A.D.P Cluj, ci de S.C. Supercom S.A. Situația astfel creată nu are încă o finalitate, astăzi având loc o ședință de Consiliului Județean Cluj unde sperăm că va fi dezbătut acest subiect.
Ridicarea gunoiului nu s-a făcut complet
Acesta este motivul pentru care ridicarea deșeurilor din comuna Apahida nu s-a făcut complet, având în vedere că operatorul de salubritate nu ne poate cere noul preț majorat, în condițiile în care acesta nu este aprobat de Consiliul local Apahida, care, după cum spuneam, nu îl poate vota fără prezentarea unor justificări complete.
Îmi manifest profunda dezamăgire legată de această situație și dezaprob total modul în care această creștere de tarif “ne este bagată pe gât”.
Fiecare dintre noi va trebui să suporte această majorare, dar ea trebuie cerută cu demonstrarea necesității, nu printr-un mail nesemnat trimis într-o zi de sâmbătă, fără a anunța A.D.I. Eco-Metropolitan sau U.A.T.-urile care fac parte din ea”, a spus Fati.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






