EVENIMENT
Psiholog: Sedentarismul în pandemie, la cote catastrofale pentru sănătate. E cale sigură spre depresie

Psihologul George Vescan, implicat de mulţi ani în activitatea sportivă din România, consideră că sedentarismul, care a atins cote ‘catastrofale pentru sănătatea şi vigoarea naţiunii noastre’, reprezintă o cale sigură spre depresie şi lipsă de chef de viaţă.
‘Sedentarismul accentuează comportamentul de evitare socială, lipsă de interes faţă de relaţii interumane de unde şi o aplatizare a exprimării emoţionale. Sedentarul devine o persoană rece, distantă afectiv, tristă şi obosită.
Din cauza lipsei de mişcare, sedentarul are tot felul de dureri, aparent fără nici un motiv, aşa că pare ipohondru. Sedentarismul face casă bună cu lenea minţii.
Corpul are o legătură inseparabilă cu mintea. Albert Einstein spunea ‘nu am încredere în gândirea omului care nu se mişcă în timp ce gândeşte’. De multe ori trebuie să ne activăm fizicul pentru a ne activa mintea, la fel ca atunci când trebuie să ne liniştim mintea pentru a ne relaxa corpul.
În perioada stării de urgenţă din această pandemie, în care a trebuit să ne reducem drastic acţiunile, a trebuit să ne reducem şi fluxul gândurilor, altfel ne-am fi agitat inutil sau am fi trăit în interior tot felul de scenarii generatoare de anxietate.
În teoria lui Maslow despre motivaţie şi personalitate, acesta prezintă o ierarhie a nevoilor umane, în care cea mai profundă este nevoia de autodepăşire. Avem un program puternic care ne împinge spre evoluţie, de aceea omul este fericit atunci când este martorul propriului său progres.
Când stagnăm o perioadă mai lungă apare sentimentul lipsei de sens, a inutilităţii şi atunci este uşor de înţeles de ce sedentarismul este o cale sigură spre depresie, insomnie şi lipsă de chef de viaţă’, a declarat Vescan pentru AGERPRES.
Trei sferturi dintre români nu practică niciun sport
El consideră că procentul de 63% al românilor care nu practică niciun fel de activitate fizică este o catastrofă şi face o comparaţie cu Norvegia, unde oamenii care nu practică un sport sunt priviţi ca nişte ciudaţi.
‘Acest procent de 63% dintre români care sunt sedentari sau au tendinţa spre sedentarism este o catastrofă pentru sănătatea şi vigoarea naţiunii noastre.
Este uimitor unde s-a ajuns! Înainte de ’89 erau foarte puţini elevi care să nu facă sport de performanţă la cluburile sportive, în echipa şcolii, iar restul erau prezenţi la orele de sport unde învăţau să alerge corect, exerciţii de gimnastică, jocuri sportive. În prezent te apucă râsul şi plânsul când vezi câte un elev alergând pe stradă, pentru că nu l-a învăţat nimeni să alerge.
Este clar că reducerea orelor de educaţie fizică din şcoli şi aproape inexistenţa sportului de masă pot fi cauza situaţiei prezente. Dar mai există şi alte cauze ce ţin de educaţie şi motivaţie. În clasele a doua, a patra, a şasea şi a opta se dau evaluările naţionale sub sloganul repetat ameninţător copiilor de către majoritatea părinţilor şi profesorilor: ‘este cel mai important examen din viaţa ta’, ‘de acest examen depinde întreaga ta carieră’, şi aşa mai departe.
Aşadar, motivaţia principală a majorităţii părinţilor este să înveţe copilul la şcoala, acasă şi apoi la meditaţii, în total 8-10 ore pe zi.
Aceste generaţii de copii nu au timp de joacă, de sport sau să fie fericiţi. Presiunea psihică dată de obligaţia de a învăţa pentru aceste evaluări atât de ‘importante’ îi face pe foarte mulţi elevi sa clacheze înaintea examenelor, să trăiască stări de anxietate care întăresc dorinţa de a le evita pe viitor, iar atunci când adolescentul sau tânărul student nu mai poate fi obligat să înveţe renunţă.
Cei mai fericiți elevi sunt în Norvegia
Pe când în Norvegia, în urma mai multor studii, se află cei mai fericiţi elevi de şcoală primară din Europa. Aceştia îşi petrec cea mai mare parte a timpului jucând jocuri educaţionale, făcând sport, învăţând despre structuri sociale, alfabetul, adunarea şi scăderea de bază.
Fiecare comună are o sală de sport, iar copiii care nu practică un sport sunt consideraţi ciudaţi. De aceea probabil că Norvegia este de ceva timp o putere a sportului mondial, aşa cum am fost noi odată. Studenţii norvegieni ajung să înveţe la facultate cu mintea deschisă, dornici să înveţe.
Probabil din aceste cauze Universitatea din Oslo este pe locul 58 în lume, iar Universitatea din Bucureşti, pe locul 145′, a mai spus psihologul.
Mișcare pentru steroizi
Vescan atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de sportul practicat fără a avea o cultură în acest sens sau sub efectul steroizilor: ‘Totuşi în ultimii ani am constatat cu bucurie şi admiraţie cum tot mai mulţi tineri educaţi au un stil de viaţă sănătos, au grijă la ce mănâncă, aleargă sau merg cu bicicleta în weekend.
Dar în aceeaşi măsură văd tineri care îşi iau modele din showbiz şi fac mişcare prin sălile de fitness doar cât să-şi facă efectul steroizii.
În lipsa unei culturi sportive, în lipsa spiritului sportiv în care mintea sănătoasă poate fi doar într-un corp sănătos, aceşti tineri rămân cu nişte trupuri disproporţionate care obosesc la cel mai mic efort. Şi în cazul acestora putem observa cum motivaţia conduce acţiunile şi rezultatul este un corp dizarmonios cu bicepşi mari şi picioare subţiri deoarece aceştia îşi doresc doar să pară că sunt puternici.
Dar această motivaţie nu poate rezista prea mult deoarece vara trece repede iar când hainele ascund bicepşii umflaţi ei îşi pierd interesul şi renunţă la sala de sport’.
Lipsa motivaţiilor le diminuează energia necesară
Întrebat ce se petrece în mintea umană când alege sedentarismul în ciuda faptului că persoana respectivă este conştientă de beneficiile aduse de activitatea fizică, psihologul a spus: ”Motivaţia îi pune pe oameni în mişcare, iar mişcarea este expresia energiei vitale, cu cât este manifestată la adevăratul lor potenţial cu atât evoluează mai mult.
Lipsa motivaţiilor le diminuează energia necesară. Cel mai des se întâmplă acest abandon de sine cu persoanele cărora le este suficient de bine şi nu îşi mai doresc nimic în mod special. Sunt într-o etapă călduţă şi cred că aşa va fi mereu sau poate sunt după o perioadă epuizantă şi încă întârzie cu refacerea în lipsa altor provocări. Dar în general oamenii sedentari nu au o motivaţie suficient de puternică’.
Sportul e benefic pentru copii
În ceea ce priveşte o schimbare a gândirii la nivel de mase privitor la activitatea fizică, Vescan, care este angajat al CS Dinamo, dar şi psiholog al loturilor naţionale de canotaj ale României, spune că primul pas care trebuie făcut este conştientizarea situaţiei actuale.
‘În primul rând trebuie conştientizată situaţia în care suntem şi a efectelor dezastruoase pe care sedentarismul generalizat al tinerelor generaţii îl poate avea în viitor.
Aşa că vă felicit pentru acest proiect de conştientizare publică a situaţiei în care suntem. Apoi părinţii să realizeze că sănătatea şi fericirea copiilor lor atunci când se joacă sau fac sport sunt mai importante decât a-i obliga să înveţe 10 ore pe zi.
Sistemul de învăţământ să redea importanţa cuvenită orelor de educaţie fizică. Iar la nivelul primăriilor sau al altor instituţii să se dezvolte bazele sportului de masă. Din păcate, până de curând nu toţi copiii aveau posibilitatea de a face sport la un club sportiv de performanţă, deoarece dacă era prea slab sau prea grăsuţ nu trecea de selecţie.
Sport de echipă
Dar de câţiva ani, CS Dinamo Bucureşti a oferit posibilitatea tuturor copiilor să facă sport în cadrul grupelor de iniţiere. Preşedintele clubului dinamovist, domnul Ionuţ Popa, a demonstrat până în prezent că susţine premisele sportului de masă cât şi oferirea condiţiilor de agrement pentru cei dornici de mişcare.
De curând s-a deschis un spaţiu în incinta Sălii Polivalente (Dinamo) pentru iubitorii tenisului de masă. Totodată, pe pista de atletism din incinta stadionului se poate alerga, se pot închiria terenuri de tenis care sunt acoperite iarna, bazine de înot.
Perioadă de restricții
Astfel CS Dinamo este o oază de sănătate pentru bucureşteni. Un alt motiv să fiu optimist în privinţa sportului de performanţă, cât şi pentru cel de masă, în viitorul apropiat, este faptul că pentru prima dată în componenţa consilierilor de la Primăria Capitalei sunt doi oameni de excepţie din lumea sportului, Elisabeta Lipă şi Anghel Iordănescu.
Aceste două mari glorii ale României au făcut performanţă mereu, cunosc foarte bine importanţa sportului pentru ca România să aibă tineri sănătoşi, puternici şi performanţi’, a mai spus George Vescan.
Psihologul consideră că în perioada pandemiei, stresul la care sunt supuşi oamenii şi sedentarismul nu fac nimic altceva decât să-i ‘otrăvească’ pe interior cu toxine psihice.
‘Trecem printr-o perioadă plină de restricţii impuse şi autoimpuse, deoarece trăim în nesiguranţa dată de foarte multe necunoscute. Aspectele necunoscute legate de acest virus capricios face ca oamenii să-şi imagineze tot felul de scenarii care îi afectează la nivel emoţional.
Mișcarea, cadou pentru corp
La televizor ştirile arată oameni intubaţi prin secţiile de ATI, apoi telespectatorii se întreabă ‘oare cum o fi dacă aş ajunge în situaţia asta’, moment în care se declanşează întreg mecanismul stresului care îi otrăveşte pe interior cu toxine psihice. Apoi sedentarismul face ca limfa să se mişte foarte încet, toxinele de tot felul să nu fie eliminate, poluând lichidul interstiţial în care plutesc celulele.
Aşa cum pe oameni îi afectează un mediu poluat, tot aşa sunt afectate şi celulele într-un lichid interstiţial murdar. ‘Pompele’ care pun limfa în mişcare sunt muşchii prin contracţiile şi relaxările repetate. Aşadar, mişcarea fizică este soluţia pentru a avea un organism curat pe interior, cu condiţia ca în timpul plimbărilor sau ale alergatului prin parc să lăsăm în pace gândurile îngrijorătoare şi să acordăm atenţie corpului.
În timpul mişcării este uşor să ne observăm respiraţia, apoi să ne simţim corpul, muşchii care lucrează pentru ca apoi să observăm lucruri frumoase din exteriorul nostru şi apoi iar să ne întoarcem cu atenţia în corp.
Cel mai mare cadou pe care îl putem face corpului nostru este să-i acordăm atenţie şi mişcare, iar el ne va răsplăti cu mai multă vitalitate, bucurie şi un sistem imunitar puternic’, a mai spus George Vescan.
România, locul 2 în UE privind sedentarismnul
În România, absenţa activităţii fizice în rândul populaţiei este una dintre cauzele mortalităţii crescute în rândul pacienţilor cu COVID-19, susţine medicul şi conferenţiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi.
Conform celui mai recent Eurobarometru, efectuat de Comisia Europeană în 2018, România se află pe locul 2 în ceea ce priveşte sedentarismul. Potrivit datelor, mai mult de 63% dintre români nu practică niciodată nicio formă de activitate fizică.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Cadavrul uni bărbat a fost găsit de pompieri în râul Arieş, iar IPJ Cluj a deschis în cauză un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 15.40, Poliția municipiului Turda a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că în râul Arieș, în zona unui complex comercial din Turda, ar fi fost găsit cadavrul unei persoane de sex masculin.
La fața locului a fost dirijată o echipă operativă de polițiști, alături de echipaje ISU Cluj, care au procedat la scoaterea acestuia din apă.
Din primele verificări efectuate la fața locului, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul persoanei.
Ulterior, polițiștii au stabilit identitatea acesteia, fiind vorba despre un bărbat de 71 de ani, din municipiul Turda.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, urmând a fi stabilită cauza decesului după efectuarea expertizei medico-legale”, informează IPJ Cluj.

ISU Cluj derulează în această seară o acţiune de recuperare a cadavrului unui bărbat din râul Arieş.
„Echipajele noastre au desfășurat împreună cu polițiștii o intervenție în această după-amiază, pentru a recupera un cadavru din apele râului Arieș, în zona Turda. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat”, informează ISU Cluj.

Universitatea Cluj a întâlnit-o, duminică, pe FCU Craiova pe Cluj Arena într-un meci din etapa a 18-a a Superligii la fotbal. Clujenii erau pe locul 8 cu 23p. în timp ce oltenii ocupau poziția a 14-a, cu 18 p. În tur, clujenii au câștigat cu 4-3. După o partidă controlată de Universitatea Cluj, scorul final este 2-1, goluri marcate de Stoica (min.19) și Popa (min.53), respectiv Bahassa (min.38).
Echipele de start:
„U” CLUJ: Iliev – Oancea, Masoero, Mitrea, Vătăjelu – Chipciu, G. Simion, Doukoure, I. Stoica – Nistor – D. Popa
REZERVE: Gorcea – Peteleu, Pițian, I. Filip, Fossati, Popadiuc, Cîmpanu, Silaghi, E. Manu
ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
„U” Cluj-FCU Craiova, 2-1. Clujenii leagă două VICTORII consecutive
FCU CRAIOVA: Gurău – Compagnucci, Lacroix, D. Henriques, Padula – V. Achim, Van Durmen – Chițu, Bauza, Bahassa – Blănuță
REZERVE: Mogoșanu – Negru, Mascarenhas, Buta, V. Pop, D. Albu, A. Blidar, S. Sidibe, W. Baeten
ANTRENOR: Giovanni Costantino
Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Andrei Chivulete (București)
Asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Mihăiță (Bucureşti)
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad)
Asistent VAR: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj)
Clujenii încep tare meciul. Joacă sus și pun presiune pe olteni. Recuperează bine mingi la mijloc și lansează atacuri periculoase.
Ca atare, vine și golul: în min.19, Stoica reia în poartă o minge respinsă de Gurău la o lovituură de cap a lui Masoero, pentru 1-0.
După gol, clujenii cedează inițiativa și în min.38 Bahassa înscrie din 6m pentru 1-1, după o centrare de pe dreapta a lui Compagnucci.
„U” revine în atac însă Popa este ratangiul reprizei, adunând trei ocazii mari de a marca. Nici Chipciu nu e în ziua lui bună, pierzând mingi simple și ratând pase la fel de simple.
În repriza a doua, clujenii reiau atacurile spre poarta lui Gurău și, în min.53, Chipciu îi dă o pasă excelentă lui Popa în careu care șutează tare sub bară, din unghi, pentru 2-1.
După marcarea golului, „U” se mulțumește să conserve rezultatul și meciul se încheie cu cea de-a doua victorie consecutivă a clujenilor.
Clujul de altădată
Profesorul iubit al lui Eminescu, Aron Pumnul, a făcut liceul la Cluj. Prima sa poezie i-a dedicat-o la moartea acestuia

Puţină lume ştie că Mihai Eminescu a vizitat şi Clujul. Şi că, peste timp, Clujul a făcut parte dintr-un triunghi esenţial al vieţii sale. La Cluj a învăţat odinioară iubitul său profesor Aron Pumnul, în cinstea căruia, la moartea acestuia, a debutat editorial Eminescu. Şi tot la Cluj i se măritase şi iubirea vieţii sale, Veronica Micle.
Aron Pumnul a făcut liceul la Cluj
Lingvistul Aron Pumnul, reprezentant al generaţiei paşoptiste transilvănene, filolog, adept al raţionalismului lingvistic, s-a născut la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, judeţul Braşov. A urmat şcoala primară la Odorhei, apoi, din 1836, liceul din Blaj, unde i-a avut ca profesori pe George Bariţiu şi Simion Bărnuţiu, care l-au îndrumat spre studiul filosofiei, arată lucrarea „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979).
A fost elev al Liceului Piarist din Cluj, începând din 1841, timp de doi ani. Episcopia din Blaj i-a acordat o bursă de studii şi, din 1843 a urmat cursuri de teologie şi filosofie la Universitatea din Viena. Aici, Aron Pumnul a organizat societatea studenţească „Românimea cea tânără”, cu un program luminist şi naţional, în tradiţia Şcolii ardelene. („Dicţionarul scriitorilor români” Ed. Albatros, Bucureşti, 2001)
Şi-a făcut debutul în publicistică în 1845, în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, cu un studiu privitor la ortografia limbii române („Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva”). În 1847, a fost redactor şi colaborator, cu articole filosofice şi de morală religioasă, la revista lui Timotei Cipariu „Organul luminei”, apoi la „Învăţătorul poporului”, unde a publicat „Viaţa năciunei române, dulceaţa limbei şi a simţemîntelor ei” (1848).
Revoluţionar la 1848
A participat intens la evenimentele din timpul Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania şi a influenţat acţiunile tinerilor intelectuali români din Blaj, al căror îndrumător spiritual era. A fost membru al comitetului românesc permanent de la Sibiu.
La iniţiativa sa, a fost convocată o întrunire la Blaj, în martie 1848, la care au participat profesori, teologi şi elevi ai claselor superioare. Majoritatea participanţilor s-a pronunţat pentru adoptarea unei atitudini mai ferme, chiar revoluţionare. S-a luat legătura cu avocaţii români de la Târgu Mureş, Avram Iancu şi Alexandru Papiu-Ilarian, şi s-a ajuns la hotărârea privind convocarea unei adunări generale a românilor la Blaj, în Duminica Tomei (18/30 aprilie).
În aceste împrejurări, cărturarul a redactat o proclamaţie, care cuprindea îndemnuri la pace şi înţelegere între naţiunile din Transilvania şi propunea ca la adunare să participe protopopii, precum şi câte doi preoţi şi tot atâţia locuitori din fiecare sat, indiferent de confesiune. Ajuns la Bucureşti, a fost numit comisar de propagandă de către Guvernul provizoriu. După înăbuşirea revoluţiei, s-a refugiat la Iaşi, apoi la Cernăuţi, unde a fost primit de istoricul român Eudoxiu Hurmuzachi şi unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
A fost unul dintre conducătorii mişcării de renaştere naţională a românilor din Bucovina, continuând, în scris, lupta pentru drepturile românilor. A început imediat colaborarea la revista „Bucovina”. În 1849 a devenit primul profesor de limba şi literatura română la liceul german din Cernăuţi. Ca profesor, a exercitat o extraordinară influenţă asupra elevilor săi, printre care s-a aflat şi Mihai Eminescu.
În 1850, a publicat, la Cernăuţi, lucrarea de lingvistică „Convorbire între un tată şi-ntre fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti”. A alcătuit prima antologie de literatură română – „Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), o lucrare valoroasă din punct de vedere documentar, având un caracter preponderent didactic.
A elaborat şi o gramatică a limbii române, în limba germană „Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen” (1864, Viena), notează „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).
Prea iubitul profesor Arune Pumnul
La moartea sa (12/24 ianuarie 1866), elevii săi au scos broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”, în care tânărul poet Mihai Eminescu a debutat cu poezia „La mormântul lui Arune Pumnul” (1866).
În imagine este placheta (facsimil, arhiva Cluj24) cu debutul lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850, 15 iunie 1889).
Cele șapte poezii au fost pregătite de elevii gimnaziului din Cernăuţi în placheta „Laecremioarele învaețaeceilor gimnaesiaști de´n Cernaeuți la mormîntul prea iubitulul lor profesoriu ARUNE PUMNUL”. La pagina a 4-a apare semnătura „M. Eminoviciu, privatist”.
Placheta este marcată cu data 12/24 ianuarie 1866 şi aceasta ar fi prima oară când Eminescu a publicat.
În funcţie de momentul tipăririi plachetei din imagini, unii specialişti susţin că debutul lui Eminescu ar fi fost în revista Familia din 25 februarie/9 martie 1866, când Iosif Vulcan i-a schimbat numele literar din Eminovici în Eminescu.
Aron Pumnul (27 noiembrie 1818, 24 ianuarie 1866), cărturar, lingvist, filolog și istoric literar român, profesor al lui Eminescu şi fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. S-a născut într-o familie de țărani iobagi. A urmat cursurile unei şcoli începătoare la Odorhei. Apoi, la Blaj. Iar apoi, la Cluj. Tot la Cluj absolvă şi cursurile de filosofie.
La sfârșitul lunii noiembrie 1848, este numit prin concurs primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuţi. Acolo îl are elev pe Eminescu, care, la moartea profesorului, scrie poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”.
Iubirea măritată la Cluj
Tot la Cluj s-a măritat şi marea iubire a lui Eminescu, Veronica Micle. Pe atunci era Ana Câmpeanu. Şi, la 14 ani, în 1864, s-a măritat la Cluj cu Ştefan Micle, profesor universitar, din Feleacu, care avea 47 de ani.
Vizita lui Eminescu la Cluj
Se pare că, într-adevăr, în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Şi că ar fi şi înoptat la Cluj, într-o casă de pe actuala stradă a Bisericii Ortodoxe.
Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care ar fi mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.