ACTUALITATE
Proprietarul Napolact vrea să vândă afacerea din România. O firmă din Ungaria este interesată – surse
Proprietarul celui mai cunoscut brand de lapte, Napolact, compania olandeză FrieslandCampina, vrea să vândă afacerea din România, iar compania Sole Mizo din Ungaria, în spatele căreia se află Sandor Csanyi, ar fi cel mai interesat cumpărător, arată sursele ZF, citate de Mediafax.
Potrivit surselor din piaţă, dacă tranzacţia ar fi realizată, aceasta ar urma să se ridice la aproximativ 60-70 de milioane de euro.
FrieslandCampina are două unităţi de producţie, în Baciu (jud. Cluj) şi Târgu Mureş, dar de-a lungul timpului a renunţat la mai multe fabrici.
Potrivit surselor ZF, printre companiile interesate de achiziţia producătorului de lactate se numără Sole Mizo, parte a grupului ungar Bonafarm, dar şi grupul francez Danone. Dacă Danone are o unitate de producţie în Capitală, Sole Mizo are doar import şi distribuţie. În spatele Sole Mizo se află miliardarul maghiar Sandor Csanyi, care este preşedintele grupului bancar OTP.
Olandezii, locul 5 în România
În piaţa de procesare a laptelui, FrieslandCampina este al cincilea jucător ca afaceri, după Albalact, Danone, Olympus şi Hochland, toate făcând parte din grupuri străine.
În 2023 (ultimele date disponibile), FrieslandCampina a avut o cifră de afaceri de 564 milioane lei, în scădere cu 2% faţă de anul precedent, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. De asemenea, compania a raportat o pierdere de 200.000 de lei, faţă de un câştig de peste 200.000 de lei în 2022. În 2023, compania a avut un număr mediu de 491 de salariaţi.
Compania lucrează cu peste 1.000 de fermieri locali, conform celor mai recente date, şi colectează zilnic 300.000 de litri de lapte.
Napolact, cel mai vândut brand de lactate
FrieslandCampina România este parte a companiei olandeze Royal FrieslandCampina, unul dintre cei mai mari producători de lactate din lume.
FrieslandCampina este prezentă pe piaţa românească cu mărcile Napolact, Campina şi Dots şi oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt şi gustări pe bază de lapte. De departe, Napolact este cel mai puternic brand din portofoliul grupului în România. În prezent, Napolact este unul dintre cele mai vândute branduri de lactate, care are în portofoliu lapte, iaurturi, brânzeturi, unt, dar şi alte produse.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






