ACTUALITATE
Proiect: UNIFICAREA dosarului de declarare a copilului la naștere cu cel pentru alocația de stat

Senatorii USR PLUS Ștefan Pălărie și Irineu Darău au depus o inițiativă legislativă menită să simplifice depunerea dosarului pentru alocația de stat pentru copii, astfel încât cererea să fie cuprinsă în procedura de declarare, de către părinte, a nașterii copilului.
„Există în Constituție și în lege, dreptul oricărui copil de a beneficia de alocație de stat pentru copii. Pentru asta, părintele/reprezentantul legal depune un alt dosar la o altă instituție, respectiv la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială. Atât obligația de declarare a nașterii, cât și dreptul la alocație debutează simultan și se raportează la același moment: nașterea copilului. Inițiativa noastră legislativă unifică cele două dosare, mai exact, dosarul de declarare a nașterii să fie completat cu actele necesare obținerii alocației”, afirmă Ștefan Pălărie.
Inițiativa legislativă modifică Articolul 6 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii astfel încât stabilirea dreptului de alocație de stat pentru copii se va face în baza actelor din care rezultă îndeplinirea condițiilor de acordare a acestui drept, depuse concomitent cu documentația necesară declarării nașterii. De asemenea, în cazul în care reprezentantul legal al copilului dorește să renunțe la alocație, acesta adresează primarului unității administrativ-teritoriale unde s-a înregistrat nașterea o cerere scrisă în acest sens.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale are la dispoziție 60 de zile, de la intrarea în vigoare a legii, să emite ordinul de ministru care să reglementeze acordare alocației pentru copii.
„Este complet ineficient și incorect ca părintele/reprezentantul legal sa depună două dosare cu șină la 2 instituții diferite ale statului, deși ambele operațiuni privesc copilul și intervin în același moment. Practic, astăzi, sarcina părintelui/reprezentantului legal este mult îngreunată de birocrația depunerii a două dosare separate. De asemenea, funcționarii statului sunt încărcați cu două dosare care privesc același copil”, afirmă Irineu Darău.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Dragoș Damian, CEO Terapia: Ce lejer se vorbește mai nou despre război, distrugere, suferință, moarte. Parcă ar fi supraofertă

Europa se înarmează, ReArm Europe a fost lansat cu pompă săptămâna trecută. Intrăm în zodia soldaților, a înarmării, a războiului.
Până în 2006 stagiul militar a fost obligatoriu în România, cam toată generația Decrețeilor a făcut armata cu mâna pe Kalașnikov, pe AG7, pe TAB, etc. Am făcut armata în 1985 la Zalău, infanterie, băieții admiși la medicină în Cluj-Napoca făceau armata acolo, camarazi de arme fiind cei de la TCM din Sibiu și de la Teologie – da, exact, chiar și viitorii preoți făceau armata obligatorie.
O generație pregătită de război
A fost un an de pomină. Armata a început cu adunarea recoltei și a continuat, în cazul special din Zalău, cu descărcarea de cărbuni pentru termocentrală și aducerea de apă pentru oraș. În primele 4-5 luni, am mâncat armata pe pâine. Marșuri de zeci de kilometri pe dealurile Sălajului, trageri de zi și de noapte, serviciu de gardă la minus 30 de grade, cât au fost în iarna lui 1985. Apoi, în 1986 am prins o luna aprilie foarte încărcată, când am fost alarmați de doua ori și pregătiți de misiune, o data să mergem în Libia să-l ajutam pe Gaddafi care fusese atacat cu rachete de americani și altă dată să mergem în Ucraina, să ajutăm la limitarea pagubelor produse de explozia de la Cernobîl.
Au urmat și alte evenimente de povestit, aplicație militara coordonată de Vasile Milea și gardă de onoare la venirea soților Ceaușescu, care poposiseră să inaugureze o fabrică (sic!). Serviciul militar a culminat, desigur, cu momentul galactic în care Steaua (care atunci era echipa Armatei) câștiga Cupa Campionilor.
Discuții interminabile despre armată
Așa era armata înainte de 1990, în vremuri de pace și comunism. Astăzi nu mai avem armată obligatorie, sunt discuții interminabile dacă să fie sau nu reintrodusă, discuții interminabile despre trimiterea de trupe de pace în Ucraina, discuții interminabile despre unde a dispărut industria de apărare (probabil blocuri, birouri, malluri) și discuții interminabile cu privire la finanțarea pentru apărare.
Dar oricum asta nu mai contează, Uniunea Europeană a lansat proiectul ReArm Europe, în cinci puncte, un proiect de înarmare accelerată cu o finanțare de 800 de miliarde de Euro (Green Deal a fost 1.000) prin care Europa speră să poată continua să apere Ucraina și să înarmeze mai bine țările uniunii. Planul se derulează pe o perioada de patru ani, astfel încât ar trebui să informăm eventualii agresori să nu atace până în 2029-2030.
Cine câștigă din război?
Totul arată promițător. Guvernanți se bucură că vor scapă de sancțiuni în caz de deficit excesiv. Mediul de afaceri – executivi, bancheri, finanțiști, economiști, analiști, consultanți, etc. – își freacă mâinile de bucurie gândindu-se la atâta amar de bănet pentru înarmare.
Specialiștii în inteligență artificială, digitalizare și robotică ne explică savant că războiul nu mai este ca pe vremuri, iți pica o bombă în cap și mori. Nu, în era inteligenței artificiale, digitalizării și roboticii, etc., tehnologia ia conducerea și scade numărul pierderilor umane; în Ucraina au murit ”doar” 1,5 milioane de soldați, gratie, nu-i așa, inteligenței artificiale, digitalizării și robotizării de război.
Așadar, ne pregătim de război, ne reconvertim industria, vom fi foarte bine pregătiți în 2029. Acum 40 de ani, când făceam armata ni se spunea că, în caz de război, fabricile de țigarete vor fi reconvertite în fabrici de gloanțe, aveau același calibru. Mă gândesc că în prezent liniile de fiolaj din fabricile de medicamente pot fi reconvertite în fabrici de gloanțe, fiolele de 5ml par a avea aceleași dimensiuni.
Toata lumea este de acord că Europa trebuie sa se înarmeze – ideal era s-o fi făcut din 2014, când se știa deja că furnalele din Siberia lucrează la foc continuu (nu este o figură de stil, acolo se fabrică majoritatea armamentului).
Prin absurd totuși, dacă livrările de armament întârzie, dacă războiul începe înainte de 2029, înainte de a fi pregătiți și dacă linia frontului nu va fi pe Champs Élysées, ci pe Prut, sunteți pregătiți să vă apărați țara? Sau, sunteți pregătiți să deveniți refugiați de război?

Sezonul regulat se încheie azi cu partida dintre UTA și Dinamo. De vineri începe play-off-ul, mai strâns ca niciodată. Care este programul echipelor din Cluj?
„U” Cluj, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău, prinde abia pe final de aprilie trei meciuri legate în oraș. Vor deschide seria abia în etapa #6 cu U Craiova, CFR Cluj și FCSB.
Începe play-off-ul Superligii de fotbal. Care este programul echipelor CLUJENE
Etapa I (14-17 martie): U Craiova – U Cluj
Etapa II (28-31 martie): U Cluj – CFR Cluj
Etapa III (4-7 aprilie): FCSB – U Cluj
Etapa IV (11-14 aprilie): U Cluj – Dinamo
Etapa V (18-21 aprilie): Rapid – U Cluj
Etapa VI (25-28 aprilie): U Cluj – U Craiova
Etapa VII (2-5 mai): CFR Cluj – U Cluj
Etapa VIII (9-12 mai): U Cluj – FCSB
Etapa IX (16-19 mai): Dinamo – U Cluj
Etapa X (23-26 mai): U Cluj – Rapid
CFR Cluj va avea șase meciuri la Cluj, iar în primele patru etape nu va pleca deloc din oraș. Clujenii vor juca în Gruia cu Dinamo, U Craiova și Rapid, iar în etapa a doua cu rivala din oraș, „U” Cluj. Seria de patru jocuri e singura legată acasă de către „feroviari”. Ultimul meci, cel cu FCSB, s-ar putea disputa cu titlul pe masă.
Etapa I (14-17 martie): CFR Cluj – Dinamo
Etapa II (28-31 martie): U Cluj – CFR Cluj
Etapa III (4-7 aprilie): CFR Cluj – U Craiova
Etapa IV (11-14 aprilie): CFR Cluj – Rapid
Etapa V (18-21 aprilie): FCSB – CFR Cluj
Etapa VI (25-28 aprilie): Dinamo – CFR Cluj
Etapa VII (2-5 mai): CFR Cluj – U Cluj
Etapa VIII (9-12 mai): U Craiova – CFR Cluj
Etapa IX (16-19 mai): Rapid – CFR Cluj
Etapa X (23-26 mai): CFR Cluj – FCSB

Un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească în Gherla, luni seara.
Un echipaj de la Punctul de Lucru Gherla, mobilizat inițial la un incendiu de vegetație uscată în comuna Fizeșu Gherlii, a fost trimis pe strada Clujului din Gherla, pentru a stinge incendiul.
Bărbat cu arsuri la mâini după un incendiu la Gherla
Anterior, la fața locului au fost mobilizate două echipaje de la Detașamentul Dej, precum și SVSU Gherla. Potrivit reprezentanților ISU Cluj, incendiul s-a manifestat la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Pompierii au reușit să protejeze casa, dar proprietarul a suferit arsuri la nivelul mâinilor și este evaluat de către un echipaj SAJ.
CULTURA
Deochiul. Ritualuri în satul clujean de altădată. Descântecele trebuiau ,,furate” ca să aibă efect: “Tu, bubă de nouă feluri”

De multe ori, atunci când mergeau în șezătoare, la clacă sau la alte evenimente din viața satului, unele fete se deocheau.
Dacă se întâmpla acest lucru, descântecele aveau darul de a înlătura efectele negative ale deochiului. Dar acestea erau cunoscute de foarte puţine femei din sat, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.
Descântecele trebuiau ,,furate” ca să aibă efect
Acest lucru se întâmpla și pentru că descântecele se spuneau abia şoptit și cu greu puteau fi reţinute şi reproduse. Totodată, descântecele trebuiau ,,furate”, altfel se credea că nu aveau efect.
Se spunea că privirea pătrunzătoare a cuiva poate deochea. Putea fi deocheat şi cel frumos, dar şi cel urât, deopotrivă, se arată în volumul „Cultura tradițională din județul Cluj – Valea Arieșului”, apărut în anul 2019 la editura „Tradiții Clujene” a CJCPCT Cluj.
Ritualuri de “deochi” în satul clujean de altădată
Înainte de a descânta, se făcea semnul crucii asupra unei căni cu apă neîncepută, dusă de acasă de cineva din familie.
Cum se descânta:
“Ieși deochi dintre ochi
Că te-ajunge-o vacă neagră
Și te țâpă într-o mare,
Acolo să coci
cum coace spuma la soare!
Eu te-oi soroci cu Tatăl și cu Fiul
Și cu cei doisprezece apostoli,
(se spunea numele celui deocheat…)
să rămână curat
Ca argintul strecurat.
Tu, buba bubelor,
Tu, mama ciumelor,
Tu, bubă de nouă feluri,
Să ieși din culcușul ochilor,
Din fața obrajilor,
Din dinți și din măsele!
Eu te-oi soroci, de-aici îi pieri,
La (…) nu ti-i întruna,
În mare ti-i îneca. Ptiu, ptiu, ptiu.”
Din apa descântată se beau trei înghiţituri mici
În apa descântată se aruncau cărbuni aprinși. “Dacă stăteau culcați pe funcul cănii, însemna că ai fost deocheat de femeie, dacă rămâneau deasupra, cei care te-au deocheat erau bărbați”, se credea în localitatea clujeană Luna, atată speciliștii clujeni de la CJCPCT.
Din apa descântată cel deocheat trebuia să bea trei înghiţituri mici. Apoi, cu degetele înmuiate în apă, i se făcea celui deochiat semnul crucii pe frunte şi în dreptul inimii. Apa era apoi aruncată pe țâțâna ușii și se rosteau cuvintele “Cât a sta apa în sus, atâta să steie deochiul pe (se spunea numele celui deocheat).”
Măsuri de “precauție” împotriva deochiului
Specialiștii clujeni mai arată că, pentru a nu fi deocheat se luau şi măsuri de precauţie.
“Fetele mai slabe din fire purtau un căţel de usturoi în sân, sau își puneau sare în încălțăminte. Dacă deochiul putea fi transmis prin privire, daturile şi făcăturile se datorau unor practici cunoscute numai de anumite persoane şi se considerau a fi deosebit de periculoase”, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj.
Ce este deochiul
Deochiul este o superstiție care spune că anumite persoane, în special copiii și lăuzele, pot fi “vătămate” printr-o privire admirativă sau invidioasă. Pot fi deocheate și plante sau animale domestice.
Deochiul se manifestă prin dureri de cap, căscat continuu, febră la om, veștejire la plante, “tânjeală” la animale. Deochiul poate fi involuntar sau intenționat, însă efectele sunt identice și proporționale cu puterea invidiei sau admirației.
Foto: CJCPCT Cluj