Connect with us

ACTUALITATE

Proiect inedit în România. Virusul SARS CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor special dresați

Publicat


Virusul SARS-CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor special dresați. Șase câini au fost antrenați și acum reușesc să recunoască persoanele infectate după miros. Animalele vor fi folosite la aeroportul din Sibiu.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara și Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu au lansat un proiect de cercetare unic în Romania ce presupune dresarea unor câini pentru depistarea infecției cu coronavirus.

Anul trecut au fost selectați șase câini. Este vorba despre cinci exemplare din rasa Ciobănesc German și unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois, cu vârstele cuprinse intre șapte și nouă luni. Antrenamentele au început anul acesta și au fost folosite probe recoltate de medicii timișoreni de la pacienți infectați.

„Faza întâi a presupus selecția polițiștilor conducători de câini, a specialiștilor din cadrul Centrului Chinologic, care urmau să participe la acest proiect, selecția exemplarelor canine care urmau să își desfășoare activitatea în cadrul proiectului și amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS CoV 2. A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaționalizare a acestui proiect, care presupune desfășurarea de activități în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus și, ulterior, acreditarea acestor echipe canine”, a declarat Claudiu Leonard Bîlă, directorul Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziția specialiștilor Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu probe prelevate de la pacienții bolnavi de COVID 19. Ulterior, în proiect au fost cooptate și alte spitale, majoritatea din județul Sibiu.

„Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi și care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpirația de sub braț, o mostra de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la ședința de demonstrație și de avizare a rezultatelor acestui proiect și am rămas surprins, dar și impresionat. Toți câinii care au participat au recunoscut sută la sută probele cu infecție COVID 19, chiar și în condițiile în care instructorul a încercat să le devieze atenția sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau și insistau pentru proba respectivă”, a spus Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea tratamentului anti-COVID. În total, pentru dresajul câinilor, au fost folosite câteva sute de probe.

Inițial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele șase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienții COVID 19. Specialiștii spun că animalele pot recunoaște mirosurile emanate de persoanele infectate cu SARS CoV 2.

„În funcție de practica pe ziua respectivă și în funcție de antrenamentele anterioare, se prezintă probele pozitive, se prezintă probele negative în același antrenament și probe distractoare, care pot varia de la foarte multe substanțe, obiecte, medicamente până la mâncare. Dintre toate, câinele va identifica mirosul specific bolii. Și, atunci, în momentul în care va identifica mirosul, ne va semnala. O poate face fie prin poziție așezat, fie prin poziție de urmărire, de preluare a subiectului respectiv, fie printr-un interes maxim către o persoană, în funcție de cum e prezentată situația”, a explicat Silviu Stan de la Centrul Chinologic din Sibiu.

La început, câinii vor fi folosiți la Aeroportul Internațional Sibiu. Aceștia vor fi amplasați în aerogara, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiștii DSP Sibiu.

Sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Anunț de la Casa de Pensii Cluj: 48 de bilete de tratament au fost alocate pentru seria 2. Până când se pot ridica

Publicat

De

Bilete de tratament pensionari

48 de bilete de tratament balnear au fost repartizate județului pentru seria 2, anunță reprezentanții Casei de Pensii.

Biletele se ridică de la Casa de Pensii Cluj, de la ghișeul numărul 8.

48 de bilete de tratament au fost alocate la Cluj pentru seria 2

Potrivit reprezentanților Casei de Pensii Cluj, biletele de tratament pentru seria 2 se pot ridica deja, până luni, 17 martie. Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată la notarul public din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.

Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 2, alocate și neridicate, se va face începând cu marți, 18 martie și se acordă în ordinea punctajelor obținute conform Criteriilor de acordare aprobate prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, în baza cererii depuse şi a biletului de trimitere cu regim special – în original şi în copie – eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Când se trece la cărțile de IDENTITATE cu cip? Procesul de ELIBERARE va începe în Cluj

Publicat

carte identitate electronica

Cărțile de identitate cu cip, sau buletine cu cip, vor fi eliberate începând cu 20 martie pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani, anunță MAI.

Procesul va începe în judeţul Cluj, unde a fost implementat proiectul-pilot, scrie Alba24.

Când se trece la cărțile de IDENTITATE cu cip? Procesul de ELIBERARE va începe în Cluj

Datele inscripționate pe noile cărți de identitate electronice urmează să fie actualizate, potrivit unui proiect publicat în dezbatere de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Mai exact, adresa de domiciliu a titularului va fi eliminată de pe verso-ul documentului.

Copiii sub 14 ani vor putea primi și ei noile buletine cu cip, însă acest proces este programat să înceapă abia în iunie 2025, după extinderea emiterii la nivel național.

Începând din 20 martie 2025, MAI estimează ca va începe emiterea noilor cărți electronice de identitate cu suport electronic pentru persoanele cu vârste de peste 14 ani.

Începând cu 2 iunie 2025, vor fi emise cărți electronice de identitate și pentru minorii cu vârste între 0-14 ani.

Când se trece la buletinele cu cip

Potrivit art. 17 (52 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, începând cu data realizării condițiilor tehnice, adresa de domiciliu a titularului nu se va mai înscrie în formatul tipărit al cărții electronice de identitate, ci doar în format electronic, pe suportul de stocare (cip).

De asemenea, actul normativ superior stabilește la art. 17 datele care se înscriu pe cartea de identitate simplă și pe forma tipărită a cărții electronice de identitate.

Conform MAI, punerea în circulație la nivel național a noilor documente de identitate urmează a se realiza gradual, începând cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor organizate la nivelul municipiilor reședință de județ și continuând cu celelalte municipii și cu serviciile organizate la nivelul orașelor și comunelor, potrivit specificațiilor.

Forma și conținutul cărții electronice de identitate

Cartea electronică de identitate conține în format tipărit informații înscrise cu privire la:

A. Față

a) denumirea statului emitent;
b) tipul documentului;
c) numele de familie;
d) prenumele;
e) sexul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin);
f) cetățenia;
g) data nașterii;
h) codul numeric personal (C.N.P.);
i) numărul documentului;
j) data expirării valabilității;
k) semnătura olografă a titularului;
l) imaginea facială a titularului.

B. Verso

a) data emiterii și autoritatea emitentă;
b) zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ);
c) zona cip.

Cartea electronică de identitate va conține toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/1157.

Actele de identitate eliberate până la data intrării în vigoare a noilor reglementări sunt și rămân valabile până la data expirării lor.

Citește mai departe

EVENIMENT

De la 1 aprilie 2025 se MAJOREAZĂ plafonul TVA. MODIFICARE importantă pentru firmele mici

Publicat

Bani 1 octombrie

De la 1 aprilie 2025, intră în vigoare o modificare legislativă foarte importantă pentru firmele mici: se majorează plafonul TVA.

Crește plafonul de la care o firmă devine plătitoare de TVA de la 300.000 lei, cât este în prezent, la 395.000 lei, scrie Alba24.

De la 1 aprilie 2025 se MAJOREAZĂ plafonul TVA. MODIFICARE importantă pentru firmele mici

Scutirea de la plata TVA presupune că firmele mici nu colectează TVA pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate, dar nici nu pot deduce TVA aferentă achizițiilor.

Modificările sunt prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență (OUG) pus vineri în dezbatere de Ministerul Finanțelor.

De asemenea, potrivit proiectului de OUG, firmele din România vor putea aplica regimul special de scutire pentru firme mici în alte state membre UE dacă îndeplinesc următoarele condiții:

a) cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene a respectivei persoane impozabile nu depășește 100.000 euro în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul calendaristic precedent;

b) valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate în statul membru în care persoana impozabilă intenționează să aplice scutirea nu depășește plafonul de scutire aplicabil persoanelor impozabile stabilite în acel stat membru.

„Regimul de taxare se aplică începând cu data depășirii plafonului”

Cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene înseamnă valoarea totală anuală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, exclusiv TVA, efectuate de o persoană impozabilă pe teritoriul Uniunii Europene în decursul unui an calendaristic.

Modificările urmează să fie introduse ca urmare a transpunerii unei directive europene. Directiva trebuia transpusă încă din 2024 , conform MFP.

Firmele care aplică regimul special de scutire și a căror cifră de afaceri depășește plafonul de scutire trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA cel târziu la data depășirii plafonului.

Regimul de taxare se aplică începând cu data depășirii plafonului.

Solicitarea de scoatere din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA se poate depune la organele fiscale competente între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă.

Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA.

Pentru firmele care au depășit, anterior datei de 1 martie 2025, plafonul de scutire de 300.000 de lei, se aplică prevederile referitoare la înregistrare în vigoare începând cu 1 aprilie 2025.

Citește mai departe

EVENIMENT

CCR analizează contestația depusă de Călin Georgescu, dar și cea privind candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Publicat

De

Curtea Constituțională a României

Curtea Constituțională a României va analiza marți, de la ora 17.00, contestațiile privind candidaturile la alegerile prezidențiale.

O contestație a fost depusă de Călin Georgescu, a cărui candidatură a fost invcalidată de BEC, iar o alta privește candidatura lui Nicușor Dan.

CCR analizează contestațiile privind candidaturile la alegerile prezidențiale

Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că independentul Călin Georgescu va contesta la Curtea Constituțională respingerea candidaturii sale de către Biroul Electoral Central.
“La Curtea Constituțională ajunge contestația formulată de candidatul independent Călin Georgescu. Dumnealui are acest drept, BEC-ul nu are dreptul atunci când sunt îndeplinite toate chestiunile legate de acte, de semnături, legate de formă, BEC-ul nu are dreptul să respingă un candidat.

Și toate chestiunile legate de un dosar de candidatură au fost îndeplinite. Nu era atribuția BEC, e un organ, dacă vreți, constatator, nu putea să intre pe fond să facă o analiză de caracter dacă domnul Călin Georgescu este democrat sau nu. (…) Nu avem mari speranțe că va face dreptate Curtea Constituțională. Cunoaștem cu toții din cine e formată Curtea Constituțională și ce verdicte, respectiv eliminarea doamnei Șoșoacă și anularea alegerilor prezidențiale, a dat această Curte Constituțională. Dar domnul Georgescu va epuiza toate căile legale”, a declarat Simion, la Parlament.

Candidatura lui Călin Georgescu, invalidată de BEC

BEC a invalidat, duminică seară, candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale. Conform BEC, candidatura lui Călin Georgescu nu întrunește condițiile de legalitate, întrucât acesta, “prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăși obligația (…) de a apăra democrația”, care se întemeiază pe alegeri “corecte, integre și imparțiale”, printre altele.

Tot marți, va fi luată în discuție și contestația împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru alegerile prezidențiale din luna mai, potrivit Agerpres

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate