Connect with us

ACTUALITATE

Procurorii investighează o crimă de acum 70 de ani! Securişti clujeni în acţiune. Muzeul clujean, implicat în cercetări

Publicat


O crimă petrecută în urmă cu 70 de ani este investigată acum de procurorii militari. În cercetările de teren este implicat şi Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Lucrătorii Securităţii au pornit din Turda, l-au luat de la locuinţa sa sezonieră pe Ioan Andreșel şi l-au împuşcat într-o poiană.

„Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis vineri, la solicitarea Alba24, că procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă cercetările într-un dosar cu fapte petrecute acum 70 de ani.

Dosarul privește infracţiuni contra umanităţii și pleacă de la sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)”, scrie Alba24. 

Dosar deschis acum 3 ani

Ioan Andreșel, un țăran anticomunist din Apuseni, a fost împuşcat de către angajați ai fostului Serviciu Județean al Securității Poporului Turda și ai Biroului de Securitate Câmpeni. Dosarul a fost deschis acum trei ani.

Asasinatul s-a produs la data de 16 august 1950, pe raza comunei Bistra, în judeţul Alba. Victima a fost ridicată de către lucrătorii de Securitate din locuința sa sezonieră, situată la munte, unde se afla în timpul verii pentru creșterea bovinelor, și a fost dusă într-o poiană, unde a fost împușcată pentru că ar fi susținut membri organizației anticomuniste Frontul Apărării Naționale.

Cercetările au început în urmă cu trei ani, iar în urma săpăturilor efectuate în locul indicat a fost identificat un schelet uman, la o adâncime de 0,70 metri.

Ioan Andreșel s-a născut în comuna Bistra la data de 28 august 1877. Familia Andreșel a avut o stare materială bună, având în proprietate o gospodărie țărănească, iar autoritățile vremii l-au încadrat în categoria socială a chiaburilor.

Lupte cu partizani, ca-n filme

Potrivit informațiilor specialiștilor de la IICCMER, la începutul anului 1949, membrii organizației de rezistență armată anticomunistă Frontul Apărării Naționale, înființată în decembrie 1948, și-au amenajat o tabără în zona Bistra, la circa 10 km nord-est de centrul comunal, în locul numit Groși.

În 4 martie 1949 asupra taberei partizanilor Securitatea a organizat și întreprins un atac armat în urma căruia au rezultat victime de ambele părți, fiind capturați mai mulți prizonieri.

Dintre partizanii care au scăpat din încercuire, mulți au fost prinși după scurt timp. Ulterior au fost condamnați la închisoare sau chiar la moarte.

Unii au mai rezistat o vreme ca fugari, însă și aceștia au fost până la urmă uciși, în diferite împrejurări, de Securitate sau Miliție.

În această situație s-au aflat doi partizani originari din satele zonei, Nicolae Selagea din Dealu Capsei și Ihuț Traian din Aronești, care au fost intens urmăriți și până la urmă uciși, primul în 2 septembrie 1950 și al doilea în 5 august 1952.

Securitatea Turda, în acţiune represivă

Serviciul Județean a Securității Poporului Turda a organizat o acțiune represivă de intimidare și constrângere a populației din Bistra.

În ziua de 14 august 1950, în zonă au fost trimise de la Turda mai multe cadre operative de securitate, care, în colaborare cu personalul Biroului de Securitate din Câmpeni și cu milițieni de la Posturile de Miliție Bistra și Câmpeni, au reținut și transportat la sediul Securității din Câmpeni circa 35 de persoane, acestea fiind rude apropiate ale partizanilor Nicolae Selagea și Ihuț Traian, dar și persoane cu o stare materială mai bună, considerate ca fiind chiaburi și suspectate că ar acorda sprijin partizanilor.

Potrivit informațiilor documentate de IICCMER, cu toții au fost anchetați și amenințați, fără a li se lua însă declarații scrise.

În urma așa-ziselor cercetări, s-a constatat că pentru situația creată în Bistra se fac vinovați trei ”chiaburi”, și anume Andreșel Ioan, Pom Traian și Trifa Iosif, ultimii doi fiind deja reținuți la Câmpeni. Măsurile dispuse de Securitate au fost ca cei trei să fie imediat executați în locuri prestabilite.

Ca urmare, în dimineața zilei de 16 august 1950, Pom Traian și Trifa Iosif au fost aduși de la Câmpeni la Bistra, de unde au fost transportați pe jos și executați prin împușcare, în locuri diferite.

După execuția acestora, în aceeași zi, înainte de orele amiezii, Ioan Andreșel a fost căutat și ridicat de la locuința pe care o avea în munte, la Dosul Neagului, unde pe timpul verii stătea cu animalele.

Conform mărturiilor unor localnici, Andreșel a fost bătut și apoi transportat pe o distanță de circa un kilometru și jumătate, până la locul cunoscut sub denumirea de Poarta între Căi, unde a fost executat prin împușcare.

Crimele, comandate de la Cluj

Din informațiile documentare existente precum și din mărturiile unor foste cadre de securitate, rezultă că aceste omoruri au fost ordonate direct de către conducerea D.R.S.P. Cluj, prin șeful de atunci al acestei structuri de securitate, colonelul Patriciu Mihai (nume real, Grunsperger) în complicitate cu adjunctul său, locotenent-colonel Cuteanu Gheorghe.

Executarea ordinului sau a instrucțiunilor a fost îndeplinită de către S.J.S.P. Turda, condus de maiorul Kovacs Mihai, care a coordonat personal și operațiunile din teren.

Din personalul Securității din Turda, cunoaștem că au fost trimiși în misiune locotenent Herța Vasile, șeful Biroului Anchete, adjunctul acestuia, sublocotenent Tăuțan Valentin, și locotenent Popa Vasile, șeful Biroului I Informații. La Câmpeni, șeful Biroului local de Securitate era sublocotenent Cosman Gheorghe, acesta fiind subordonat S.J.S.P. Turda.

Pe lângă aceștia, în pregătirea și săvârșirea crimelor au mai fost implicate și alte cadre de securitate și miliție. Cât privește pe colonelul Patriciu (Grunsperger), acesta s-a născut la 19 ianuarie 1909 în com. Brusturi, jud. Bihor, și a decedat la Cluj în 29 mai 1997.

Cercetările au fost efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Muzeul de Istorie și Științele Naturii din Aiud), alcătuit din Gheorghe Petrov (coordonator), Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horațiu Groza și Marius Oprea.

FOTO: IICCMER

amănunte aici:

https://alba24.ro/trei-ani-de-cercetari-legate-de-un-asasinat-vechi-de-70-de-ani-din-apuseni-cum-a-fost-ucis-ioan-andresel-de-securitate-772810.html




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate