Connect with us

EVENIMENT

Președintele USRPLUS Cluj Camelia Sălcudean DEMISIONEAZĂ din partid. Îl urmează pe Cioloș în REPER

Publicat


Sălcudean

Președintele USR Cluj Camelia Sălcudean a anunțat luni seară că demisionează din funcție și din partid și că se înscrie în noua formațiune politică a lui Dacian Cioloș, REPER.

”Evoluția ultimului an, de la momentul finalizării acțiunii juridice de fuziune a celor două partide – USR și PLUS – ne-a arătat multora dintre noi că nu este suficient să ai un scop comun ca să-ți unești forțele pentru a-l îndeplini.

Modul de abordare a situațiilor și sistemele de valori din PLUS și USR, care păreau ușor diferite între ele, s-au dovedit în final incompatibile. Pentru mine, la fel ca pentru mulți dintre membri, acest partid a fost prima experiența politică venită după o perioadă în care am activat în mediul privat și ne-am format ca profesioniști în diferite domenii. Eram pregătiți să contribuim cu toate cunoștințele noastre la schimbarea pe care o doream.

Vine însă un moment când realizezi că lucrurile nu evoluează în direcția anticipată, iar instrumentele pe care le ai la îndemână nu mai sunt suficiente pentru a determina schimbarea în condițiile sistemului propriu de valori.

În consecință aleg, conștient și asumat, să demisionez din funcția de președintă a Filialei Județene USR PLUS Cluj precum și din USR PLUS!

Știm cu toții că ultimul an a fost plin de mari provocări în care s-a format primul Birou Județean și primele Birouri Locale de după fuziune. Apreciez munca multor colegi din USR PLUS Cluj.

Vrea o construcție politică sănătoasă

Le doresc mult succes în proiectele pe care le au. Sper să continue pe aceeași linie și cu dorința de a face lucruri de impact pentru comunitate. Împreună cu mine aleg să își încheie mandatele și unii membri din Biroul Județean și Local.

Cred în continuare că există șansa unei construcții politice bazate pe principii sănătoase, care să ofere un exemplu de cultură organizațională, o construcție capabilă să genereze politici publice coerente și soluții concrete și aplicabile atât de necesare în societatea românească. Iar pentru mine, această organizație este REPER, la care voi adera”, a spus Sălcudean.

Aceasta a deținut și funcția de subprefect al județului Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate