EVENIMENT
Preşedinta Ungariei, Novak Katalin, a DEMISIONAT din funcție. De ce i-au cerut maghiarii să plece
Novak Katalin, președina Ungariei, a anunțat sâmbătă că și-a dat demisia din funcție. Decizia vine din cauza presiunii crescute a cetățenilor maghiari și a partidelor de opoziție.
„Am făcut o greşeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez în calitate de preşedinte”, a spus Novak Katalin sâmbătă, într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.
Preşedinta Ungariei, Novak Katalin, a DEMISIONAT din funcție. De ce i-au cerut maghiarii să plece
Novak Katalin a grațiat recent un bărbat condamnat şi implicat într-un caz de abuz sexual într-o casă de copii.
Cel puţin o mie de persoane au protestat vineri la Budapesta cerând demisia preşedintei Novak Katalin, în urma graţierii de către aceasta a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.
Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Novak Katalin a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul căminului.
Acesta din urmă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său, graţiat ulterior de Novak Katalin , a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.
După ce această graţiere a fost dezvăluită săptămâna trecută de un website de investigaţii jurnalistice, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei Novak, fost ministru al familiei şi o colaboratoare apropiată a premierului conservator Viktor Orban.
Facebook/ Novak Katalin
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






