Connect with us

EVENIMENT

La 37 de ani, Dan Nistor a sărbătorit cu gol meciul său 500. Istorie la U Cluj

Published

on

Advertisement

Un veteran al fotbalului românesc, jucător la Universitatea Cluj, Dan Nistor, a ajuns la meciul cu numărul 500 în prima ligă, fiind până acum al doilea jucător roman care ajunge la o astfel de performanță.

 

Meciul 500, sărbătorit cu gol

Foto-jurnalisul Dan Bodea, un mare pasionat de statistică sportivă, dar și de echipa U Cluj, a marcat momentul cu o serie de date foarte interesante despre veteranul echipei sale favorite.

„Aflat la meciul său cu numărul 500 în Liga 1, Dan Nistor a sărbătorit cu un gol marcat (min. 36) în victoria Universității Cluj, scor 4-1 (4-0) cu formația FK Csikszereda Miercurea Ciuc, meci contînd pentru etapa 27 a Ligii 1 de fotbal. Chiar dacă initial, penalty-ul acordat la 2-0 pentru “U” a fost apărat, Nistor a fost pe fază și a reluat în plasă mingea respinsă de portarul celor de la Ciuc.

Înainte de fluierul de start al meciului, Nistor a primit, în aplauzele celor prezenți pe Cluj Arena, cîte un tricou din partea celor două echipe și o plachetă din partea Ligii Profesioniste de Fotbal. Cele două tricouri au fost înmînate de Zsolt Szilagy, team managerul Universității Cluj, de Eugen Pârvulescu, președintele echipei din Miercurea Ciuc, iar placheta din partea LPF a fost înmînată de fostul antrenor, Marin Barbu, observatorul întîlnirii„, a scris Dan Bodea pe contul său de Facebook.

 

Dan Nistor, jucător la cinci echipe din România

 

„Decarul Universității Cluj este al doilea fotbalist, după Ionel Dănciulescu, care bifează cifra de 500 de meciuri la nivelul primului eșalon fotbalistic din România

Cu jocuri în Liga 1 la cinci echipe din România / Pandurii Tg. Jiu (177 de meciuri), Dinamo București (95), CFR Cluj (17), CS Univ. Craiova (105), Universitatea Cluj (106 meciuri), Dan Nistor este, de astăzi, 14 februarie 2026, al doilea fotbalist care atinge cifra de 500 de meciuri jucate numai în prima ligă din fotbalul românesc.

Nistor a debutat în Liga 1 acum 15 ani și jumătate, în meciul Pandurii Tg. Jiu – Unirea Urziceni 0-0, meci disputat în 23 iulie 2010. Cu meciuri jucate pe toate posturile de la mijloc în sus, Dan Nistor are 68 de goluri marcate și peste 100 de pase decisive în jocurile din Liga 1, sezon regular, play-out și play-off. Dintre cele cinci echipe la care a evoluat, doar la CFR Cluj nu are Nistor gol înscris în meciurile din Liga 1.

 

32 de goluri pentru U

 

Venit exact acum trei ani la Universitatea Cluj (n.r.- a jucat primul său meci oficial în alb-negru, în 13 februarie 2023, într-un 2-2, în deplasare, cu Chindia Tîrgoviște), Dan Nistor are 106 meciuri și 32 de goluri marcate pentru “U” Cluj, numai în Liga 1. În afară de acestea, palmaresul lui Nistor la “U” mai cuprinde 2 meciuri și un gol marcat în barajul pentru cupele europene, 10 meciuri și 3 goluri marcate în Cupa României și 2 meciuri jucate, în vara anului trecut, în Liga Conferinței UEFA.

Dan Nistor ocupă în acest moment locul 2 în clasamentul all time al fotbaliștilor cu meciuri jucate în primul eșalon al fotbalului din România, după Ionel Dănciulescu, cu 515 meciuri. Dan Nistor este singurul fotbalist activ din Top 10, urmat fiind în acest clasament de elită, de Costică Ștefănescu-490, Florea Ispir-485, Laszlo Boloni-484, Costel Câmpeanu-470, Petre Marin-468, Paul Cazan-465, Cornel Dinu-454, Constantin Stancu-447 de meciuri„, a mai scris Dan Bodea.

Foto: Dan Bodea




Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Știri din Alba

Advertisement
Advertisement
Advertisement