ACTUALITATE
Preoții Arhiepiscopiei Clujului trag clopotele zilnic la ora 12 și se roagă
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a anunțat o serie de măsuri luate în cadrul încercărilor la care sunt supuși credincioșii în actuala perioadă.
”Vă îndemnăm ca în actuala situație în care lumea este încercată
de epidemia de coronavirus la toate bisericile din Arhiepiscopia noastră să se tragă clopotele zilnic la ora 12, iar preoții imediat să zică rugăciunile începătoare, la care să adauge rugăciunea specială venită de la Sfânta Patriarhie.
Toți credincioșii, pe la casele lor, să spună rugăciunile începătoare și din Cartea de rugăciuni Rugăciune la necazuri și supărări”, a spus mitropolitul.
De asemenea, călugării și călugărițele la rugăciunile începătoare să adauge și „Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”.
Permanența Consiliului Eparhial se constituie în Comitet Eparhial de
Urgență care va răspunde eventualelor solicitări ale preoților și
credincioșilor la un telefon dedicat.
”Rugându-ne bunului Dumnezeu, promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat, arătând iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici, față de cei aflați în izolare sau în carantină, față de cei
aflați în nevoi, nădăjduim să depășim această încercare prin care
trecem. Nu uitați cuvintele Domnului Hristos: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea”, a încheiat IPS Andrei.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






