Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Copii care nu vor mai ajunge adulţi, îngrijiţi în Centrul ”Sf. Hristofor” inaugurat la Sânnicoară

Publicat


Emoţie multă, lacrimi mai la vedere, ascunse sau şterse repede, speranţe şi rugăciuni. Chiar prefectul Maria Forna şi-a stăpânit cu greu lacrimile, lucru pe care chiar l-a recunoscut în discursul său. Cam aceasta a fost atmosfera generală joi, când câteva sute de oameni şi oficialităţi judeţene au participat la sfinţirea Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice “Sf Hristofor” din Sânnicoară, un centru destinate copiilor pentru care viaţa nu mai are prea multe de spus.

ÎPS Andrei Andreicuţ: Dumnezeu ne va întreba de faptele milei creştine

Evenimentul de deschidere a noului centru a început cu o slujbă oficiată de mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Benedict, episcopul Sălajului și de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

“Acest centru înseamnă un mare fapt a milei creştine, ridicarea unui asemenea aşezământ. Pentru că, atunci când va veni vremea să plecăm din lumea aceasta, Dumnezeu ne va întreba de faptele milei creştine. Aşa că, aici se încadrează efortul acesta de a ridica un centru de îngrijiri paliative pentru copii”, a declarat, pentru Cluj24, mitropolitul Andrei Andreicuţ.

Boli care fac improbabilă supravieţuirea până la vârsta de adult

Centrul de îngrijiri palliative de la Sânnicoară va găzdui deocamdată aproximativ 35 de copii care, din cauza bolilor pe care le au, mai trăiesc doar cu speranţa în vreo minune.

Centrul urma să coste aproximativ 3 milioane de euro, însă preţul a scăzut mult, în special ca urmare a unor donaţii importante din partea unor persoane cu suflet mare.

Unul dintre aceşti donatori este părintele Emanuel Komives, care a pus la dispoziţie terenul necesar -peste 1.400 mp- construirii centrului, singurul din România cu această destinaţie şi în care îngrijirea este gratuită.

A donat un teren de 1400 de mp

“Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice Sf Hristofor este un proiect medico-social al Asociaţiei Sf. Nectarie Cluj, patronată de Arhiepiscopia noastră. Este un spital ce va oferi asistenţă medicală, psihologică, spirituală, socială pacienţilor minori cu boli cronice progresive, care, din nefericire, fac improbabilă supravieţuirea până la vârsta de adult.

Centrul va avea o capacitate de 35 de locuri pentru pacienţi minori şi trei locuri pentru aparţinători, dispuse pe 19 saloane. Va avea săli de tratament, spaţii de joacă, cabinete medicale, va fi un spaţiu unde vom încerca să redăm bucuria copilăriei pierdute de către mulţi copii”, a declarat, pentru Cluj24, părintele Emanuel Komives.

Întrebat despre donaţia sa, părintele Emanuel a evitat să vorbească despre ea.

“Iniţial costutil au fost aproximativ 3 milioane de euro, însă prin bunăvoinţa celor de la CEMACON, care au donat întreaga cărămidă, costurile au fost undeva la 1,8 milioane de euro.

Da, am donat acest teren, 1400 mp. Dar nu e atât de important că am donat eu terenul, important este că s-a reuşit construirea acestui spital atât de necesar şi umplerea acestui palier atât de deficitar în sistemul medical actual. Este primul spital de îngrijiri palliative pediatrice cu servicii gratuite din România”, a mai spus, cu multă modestie, părintele Emanuel Komives.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate