Connect with us

EVENIMENT

Prefectul de Cluj: Hramul Mănăstirii Nicula a fost un eveniment reușit

Publicat


Mircea Abrudean, prefectul de Cluj, spune că hramul Mănăstirii Nicula s-a desfășurat în „condiții optime, având în vedere situația în care ne aflăm și măsurile pe care le-am luat”. Prefectul amintește că măsurile au fost respectate, cu foarte puține excepții. Reamintim că hramul Mănăstirii Nicula este un eveniment la care participă mii de oameni, iar în contextul coronavirus, mulți specialiști s-au declarat sceptici față de un eveniment la care urmau să participe atât de multe persoane. 

„Hramul s-a desfășurat în condiții optime, având în vedere situația în care ne aflăm și măsurile pe care le-am luat. Cu foarte puține excepții, măsurile au fost respectate atât de către credincioși cât și de organizatori. Au fost două trei persoane care au fost amendate pentru nepăstrarea măștii”, declară prefectul.

Mircea Abrudean spune că, raportat la multitudinea de persoane care au fost la mănăstire pe parcursul unei zile, amenzile au date au fost puține. Asta înseamnă că pelerinii au fost conștienți de posibilul pericol la care s-ar fi expus. Prefectul spune că pe parcursul a 24 de ore, 5000 de pelerini au participat la hram. Totuși, în același timp, doar 2500 de persoane au fost prezente în curtea mănăstirii.

„Au fost peste 400 de forțe de ordine în fiecare zi (n.r. la mănăstire). Oamenii au fost înțelegători, atât și organizatorii. Toate măsurile pe care le-am luat acolo au fost pentru sănătatea celor care participă. Mulți au rămas acasă și au urmărit de la televizor slujbele. Per total, din punctul nostru de vedere, evenimentul a fost unul reușit.”

Ștefan Chețan




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate