Connect with us

ACTUALITATE

Post-pandemie şi pre-colaps economic

Publicat


Guvernul ultraminoritar neoliberal (pedelist) şi de ceva vreme şi progresist-neomarxist (vezi recenta opţiune legislativă a lui Klaus Iohannis pentru ideologia de gen dimpreună cu LGBT) încearcă oare să prelungească criza coronavirusului, să continue carantinarea populaţiei la domiciliu şi să blocheze, să saboteze economia ? Până la alegerile locale din toamnă ? Până la alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie ? Până se găseşte un vaccin fantomatic ? Nu ştim, dar aşa pare. Ultimele cifre despre noile îmbolnăviri şi decese, neconfirmate totuşi de un arbitru neutru (care nici nu există), cam asta vor să ne spună.

La fel, în Franţa se caută cu lumânarea focare latente (clusters dormants), în Germania se izolează local şi chiar există câteva focare noi, în Marea Britanie revenirea la viaţa normală e încetinită. În SUA, revolta rasială, pe fondul războiului intern hibrid anti-Trump declarat de democraţi şi de sponsorii lor multimiliardari, plus pandemia şi blocarea activităţii vor produce, după toţi observatorii, o mare „depresiune” (depression) economică.

Democraţii americani au început deja noua sechestrare la domiciliu

În Florida şi în Texas, ca şi în California, se constată o creştere semnificativă a îmbolnăvirilor, şi deci o amânare sine die a declaustrării şi a repornirii economiei.

A reuşit Big Pharma să-şi impună interesele ei financiare colosale (vezi fluctuaţiile în Bursă ale Gilead) aproape tuturor guvernelor lumii ? Mai puţin în China, India, Rusia şi Iran, desigur. Au complotiştii de toate culorile până la urmă dreptate şi guvernul mondial se instalează lent dar sigur ? Cu costuri umane, morale şi economice înspăimântătoare !

Măsurile aberante, antipopulaţie se înmulţesc

Unii comentatori atag atenţia că democraţii americani au început deja noua sechestrare la domiciliu, „globaliştii” având ca scop final colapsul economic al SUA şi al Braziliei, ca un avertisment către orice ţară care ar intenţiona să se sustragă noii ordini mondiale.

Măsurile aberante, antipopulaţie se înmulţesc. În Franţa, ministrul Sănătăţii a interzis prescrierea hidroxiclorochinei, moleculă cu o eficienţă confirmată strălucit de prof. Didier Raoult la Marsilia şi folosită acum de mai mult de jumătate din planetă. OMS a recomandat acelaşi lucru, interzicerea Plaquénil-ului (hidroxiclorochină).

Acelaşi nefast OMS a recomandat Remdesivir (produs de Gilead). Deşi demonstrat ca total ineficient, Remdesivir-ul a fost recomandat în aceste zile şi de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Principalul finanţator al OMS e Bill Gates

Remdesivir e de 200 de ori mai scump decât Plaquénil-ul (hidroxiclorochină), practic inaccesibil şi dovedit ca inutil şi chiar periculos. Povestea Remdesivir-ului e doar aceea a unei speculaţii pe Bursă, o variantă sanitară de „Roşia Montană”. În plus, Remdesivir e recomandat de Agenţia Europeană a Medicamentului în întreaga UE, deci şi în România. În România, trompetistul Remdesivir-ului e dr. Alexandru Rafila (conflict de interese, mă ?).

În orice caz, OMS e prima organizaţie mondialistă complet compromisă începând cu retragerea finanţării SUA de către Donald Trump şi continunând cu prestaţii din ce în ce mai dubioase în favoarea unor interese private. Principalul finanţator al OMS e Bill Gates, marele negustor de vaccinuri, pretins filantrop, cu întreg conglomeratul Big Pharma din spatele său.

Urmează să implozeze şi celelalte organizaţii mondialiste, ONU (aflată de mult în moarte clinică), Banca Mondială, FMI şi chiar NATO ? Dolarul şi moneda europeană, BCE şi chiar UE ?

Copiii până la 15 ani sunt foarte puţin expuşi la noul virus

Claustrarea populaţiei la domiciliu şi folosirea măştilor nu sunt măsuri medicale, ştiinţifice. Sunt măsuri luate de politicieni şi de politrucii din Sănătate, sunt desuete, aproape medievale. Medicală e doar folosirea măştilor în spitale, pentru medicii care intră în contact apropiat cu bolnavii infectaţi. Pentru combaterea coronavirusului SARS-CoV-2, importantă e depistarea pe scară largă, claustrarea şi tratarea atentă a persoanelor contaminate.

Copiii până la 15 ani sunt foarte puţin expuşi la noul virus. Peste jumătate dintre bolnavii decedaţi (mulţi dintre ei puteau fi salvaţi !) au peste 84-85 de ani. Acestea sunt date oferite de prof.dr. Didier Raoult în audierea sa parlamentară de la Adunarea Naţională franceză de peste trei ore. Am avut şi în România voci competente şi curajoase care s-au străduit să informeze corect populaţia : prof.dr. Vasile Astărăstoae, dr. Răzvan Constantinescu, activistul civic Pompiliu Diplan, jurnalistul Ion Cristoiu şi câteva site-uri, printre care şi o vreme interzisul justiţiarul.ro. Media mainstream de la noi a fost, în ansamblu, simplistă, agresivă, teroristă de-a dreptul şi obedientă liniei oficiale.

În România se poate observa cu ochiul liber criza economică deja instalată în turism, în transportul aerian, în toate sporturile, în cultură, în HoReCa şi, în general, în tot comerţul cu amănuntul. Pierderile sunt foarte mari şi cu consecinţe uşor de evaluat. Şomajul atinge proporţii nemaivăzute. Ca să nu mai spunem şi că acolo unde şomajul nu e declarat se munceşte foarte puţin. Lucrul la distanţa e aplicabil numai în puţine ramuri economice, şi acolo parţial, cu pierderi.

Sechestrarea la domiciliu, terorizarea populaţiei prin televiziunile cumpărate, spălatul pe mâini recomandat de Klaus Iohannis pe drept dar, prin insistenţă, devenit ridicol au fost foarte uşoare pentru preşedinţie, pentru „guvernul său” şi pentru întreg Parlamentul. Urmările sechestrării şi ale întreruperii brutale a activităţii, administrarea depresiunii economice care începe sunt, în schimb, foarte grele, aproape imposibil de gestionat pentru oricine.

Cu atât mai puţin pentru un guvern ultraminoritar scos cu forcepsul de preşedintele Iohannis şi de structurile de forţă, şi susţinut dubios de PSD, partid în descompunere accelerată, deşi are încă aproape 50 % în Parlament. Până acum, guvernanţii şi-au gestionat cu mare grijă propriul lor risc penal. De-acum încolo, ei ar trebui să gestioneze un risc sistemic pentru întreaga naţiune.

Oricine ar fi fost la putere ar fi ieşit foarte prost dintr-un asemenea context

Preşedintele, primul său ministru, Ludovic Orban, PNL (de fapt, PDL Băsescu) se îndreaptă cu toată viteza spre un zid. Zidul e compus din majoritatea populaţiei României şi e făcut din beton armat, nu din mămăligă de data asta, cum îşi închipuie „ei”. Carieriştii amatori recrutaţi din umbră îşi vor încheia rolul istoric nefast, îşi vor părăsi funcţiile, că vor sau că nu vor, funcţii pe care le ocupă prin impostură. În câteva luni sau, cel mult, într-un an. Cu procese, cu condamnări grele şi, poate, cu confiscarea averilor.

În SUA, o petiţie adresată Casei Albe şi Departamentului de Justiţie, care a strâns deja 213 000 de semnături (100 000 este pragul necesar pentru deschiderea unei cercetări), cere arestarea lui George Soros şi a oamenilor din organizaţiile sale şi confiscarea integrală a averii pentru terorism. De fapt, soarta preşedinţiei americane din noiembrie 2020 şi în bună măsură soarta întregii lumi se joacă în lunile următoare pe dosarul Michael Flynn.

Câştigă Trump şi republicanii conservatori consecvenţi sau câştigă democraţii „globalişti” ? Totul depinde de multele anchete în curs legate de dosarul Flynn, care includ nume ca John Brennan, fost şef CIA, James Comey, fost şef FBI, James Clapper, fost director al comunităţii de intelligence, Peter Strzok, fost şef al Contraspionajului, Lisa Page, avocată senior FBI, Sally Yates, procuror general adjunct, mergând, foarte probabil, până la vârfurile Partidului Democrat, la Hillary Clinton şi Barack Obama însuşi (considerat şeful conspiraţiei împotriva instituţiei prezidenţiale SUA).

„Clasa politică” fabricată integral de Securitate începând din 1990 expiră brutal în lunile următoare. Oricine ar fi fost la putere ar fi ieşit foarte prost dintr-un asemenea context, global şi naţional. Dacă mai eşti şi amator, impostor, incompetent şi chiar infractor, catastrofa e însă deplină. (Petru Romoşan)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Directoratul de Securitate Cibernetică: O nouă campanie de fraudă prin apeluri vizează utilizatorii români

Publicat

telefon mobil bun

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi campanii de spoofing prin apeluri vizează utilizatorii români. Prin intermediul apelurilor, românii sunt convinși să dea atacatorilor informații cu caracter sensibil, în special date bancare.

„Există o nouă serie de tentative de fraudă care se folosește de spoofing-ul telefonic pentru a convinge utilizatorii români să partajeze atacatorilor date cu caracter sensibil, în special date bancare. Pentru a atrage potențiale victime în capcană, atacatorii folosesc o tehnică numită SPOOFING, în care atacatorul folosește tehnologia Voice over IP (VoiceIP) pentru a apela victima, preluarea informațiilor de contact făcându-se fără acordul instituție sau a persoanei fizice. Este nevoie doar de cunoașterea numărului de telefon sau a detaliilor de contact ale acestora. Astfel, nu se pot bloca astfel de inițiative la nivelul furnizorului de servicii telecom”, arată DNSC.

DNSC: O nouă campanie de SPOOFING prin apeluri vizează utilizatorii români

Conform sursei citate, atacatorii apelează victima, pretinzând că sunt din partea SIF Muntenia sau BVB și folosind pretextul unor presupuse acțiuni vechi pe care victima le-ar deține de mai mult timp, dar de care a uitat. Atacatorii susțin că aceste acțiuni s-au apreciat foarte mult ca valoare, însă pentru a le vinde și a încasa sumele respective, victimei i se cer datele bancare.

„Bineînțeles, în realitate nu există aceste acțiuni, fiind doar un scenariu prin care atacatorii vizează datele bancare ale victimei”, transmit specialiștii.

Recomandări:

-Nu furnizați niciodată telefonic date cu caracter sensibil (date personale, de autentificare, sau de carduri bancare), în urma unor apeluri suspecte, chiar dacă par a proveni de la instituții de încredere.
-Verificați întotdeauna autenticitatea apelurilor de la o autoritate sau instituție, printr-un canal de comunicare separat, în special dacă vi se solicită date cu caracter sensibil.
-Raportați astfel de apeluri către organizația impersonalizată pentru a atrage atenția cât mai rapid asupra noilor scenarii folosite de atacatori în astfel de inițiative frauduloase.
-În cazul în care ați furnizat date de card, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliție și notificați DNSC.

Citește mai departe

EDUCATIE

Anunț pentru elevii clujeni din clasele a VIII-a și a XII-a. Când au loc probele scrise la SIMULAREA examenelor naționale

Publicat

De

Simularea examene naționale Cluj

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a stabilit când vor avea loc probele scrise la simularea pentru examenele scrise de Bacalureat și Evaluare Națională în acest an școlar.

Simulările pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a se organizează în vederea unei mai bune pregătiri pentru examenele naționale.

Anunț pentru elevii clujeni din clasele a VIII-a și a XII-a. Când au loc probele scrise la SIMULAREA examenelor naționale

IȘJ Cluj a decis organizarea probelor scrise pentru simularea examenelor în prima lună a anului 2025. Elevii de clasa a XII-a vor fi primii care vor participa la aceste simulări.

Simularea județeană pentru Bacalaureat va avea loc după cum urmează:

  • Limba și litertura română (proba E.a) – 13 ianuarie 2025
  • Matematică/ Istorie (proba E.c) – 14 ianuarie 2025
  • Proba la alegere (proba E.d) – 15 ianuarie 2025
  • Limba și literatura maternă (proba E.b) – 16 ianuarie 2025

Simularea județeană pentru Evaluarea Națională va avea loc după cum urmează:

  • Limba și literatura română – 20 ianuarie 2025
  • Matematică – 21 ianuarie 2025
  • Limba să literatura maternă – 22 ianuarie 2025

Conform reprezentanților IȘJ Cluj, la nivelul fiecărei școli, dacă se impune, se va elabora și aplica un orar special pentru aceste zile.

De asemenea, se va asigura un număr optim de săli în care se susâin probele scrise, iar repartizarea elevilor se va face în ordine alfabetică pe școală/tip de subiect.

Notele nu se trec în catalog decât la cererea scrisă a elevilor

Fiecare lucrarea scrisă va fi evaluată în mod fizic (deci nu se va scana) la nivelul unității de învățământ, de câte doi profesori.

Notele obținute de candidați vor fi trecute în catalog, doar la cererea scrisă a elevului.

Subiectele, unice la nivel județean, corespunzătoare ficecărei probe, vor fi elaborate la nivelul Inspectoratului Școlar Cluj și vor fi transmise pe adresele de e-mail ale școlilor în dimineața fiecărei probe, la ora 8.00.

Foto: pixabay.com

Citește mai departe

EVENIMENT

Se întrerupe furnizarea APEI în Cluj-Napoca. Vezi când și care sunt străzile AFECTATE

Publicat

alimentare apă

În vederea efectuării unor lucrări programate de întreținere la rețeaua publică de alimentare cu apă, Compania de Apa Somes S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, după cum urmează:

Data efectuării lucrării: 27 Noiembrie 2024

CLUJ-NAPOCA

Strada/lista strazilor afectate: Str. Ionel Teodoreanu; str. Simeria; str. Adjudului; str. Codlea; str. Beclean; str. Medias; str. Sebesului; str. Reghin;

Se întrerupe furnizarea APEI în Cluj-Napoca. Vezi când și care sunt străzile AFECTATE

Interval orar afectare furnizare serviciu: intre orele 09:00 – 19:00

Data efectuării lucrării: 28 Noiembrie 2024

CLUJ-NAPOCA

Strada/lista strazilor afectate: Str. Dumitru Georgescu-Kiriac;

Interval orar afectare furnizare serviciu: intre orele 09:00 – 15:00

Rugăm Clienții Companiei să ia măsuri de stocare a acelor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada anunțată.

Citește mai departe

EVENIMENT

Poliția Cluj: Accidentul cu 3 mașini din Apahida, produs de un șofer de 77 de ani, cetățean străin

Publicat

Apahida

Polițiștii clujeni au precizat, în legătură cu accidentul rutier de pe varianta ocolitoare Vâlcele-Apahida, în care au fost implicate trei autovehicule, că, din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că a fost produs de un șofer de 77 de ani, cetățean străin.

”Un bărbat de 77 de ani, cetățean străin, care conducea un autoturism în direcția localității Vâlcele, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat în fața sa.

Autoturismul respectiv era condus de un bărbat, de 66 de ani, care ar fi intenționat să pătrundă pe o stradă lăturalnică.

În urma impactului, vehiculul acestuia a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Bărbatul de 66 de ani a necesitat îngrijiri medicale.

Testările cu aparatul etilotest efectuate asupra celorlalți doi conducători auto implicați au indicat rezultate negative, în timp ce conducătorul auto de 66 de ani nu a putut fi testat din motive medicale”, au precizat polițiștii.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax