ACTUALITATE
Polițiștii clujeni au reținut 60 de permise de conducere în weekend. Peste 450 amenzi în doar trei zile
Peste 60 de permise de conducere au fost reținute și circa 450 de sancțiuni au fost aplicate în cadrul acțiunii polițiștilor Serviciului Rutier Cluj, derulată în perioada 26-28 februarie, pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Din totalul sancțiunilor contravenționale, 153 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind totodată reținute 47 de permise de conducere.
De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii au depistat în flagrant 19 infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, iar polițiștii rutieri amintesc importanța respectării regimului legal de viteză!
Viteza neadaptată la condițiile meteo-rutiere și nerespectarea limitelor legale ale acesteia – printre pricipalele cauze generatoare de accidente rutiere!
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






