Connect with us

Clujul de altădată

„POLITICA e ceva GRAV de tot. Ai în MÂNA ta VIAŢA şi viitorul ŢĂRII tale”. Ionel Brătianu, 94 de ani de la moarte

Publicat


“Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”, spunea Ion IC Brătianu.

“În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor”, mai spunea Ionel Brătianu.

Oare ce ar spune despre politica românească şi despre oamenii noştri politici de acum? Se împlinesc 94 de ani de la dispariţia fulgerătoare a lui Ionel Brătianu. Oare tot aici ar fi fost România dacă mai trăia probabil cel mai mare om de stat pe care l-a avut ţara noastră?

De 5 ori premier

În imagine, două documente semnate de Ionel Brătianu (când era premier şi ministru de război, arhiva Cluj24) şi Ionel Brătianu, alături de ceilalţi membri ai delegaţiilor participante la Tratatul de la Paris, într-o prezentare din revista L Illustration din 10 mai 1919 (arhiva Cluj24). Brătianu este prezentat în imagine la poziţia 25. Ion IC Brătianu i-a cedat locul, în acelaşi an 1919, lui Alexandru Vaida-Voevod. Atât în fruntea delegaţiei române de la Paris, cât şi ca şef al guvernului.

bratianu decret 1

Ion I.C. Brătianu (20 august 1864, 24 noiembrie 1927) a jucat un rol determinant în Marea Unire din 1918, a fost de cinci ori premier, mai mult decât oricine, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul apărării naționale, de două ori ministru al afacerilor externe, preşedinte al Partidului Național Liberal. fost unul dintre cei trei băieţi ai lui Ion C. Brătianu.

bratianu decret 2

Este considerat de mulţi cel mai mare om de stat pe care l-a avut România.

Pace, pace…

În urmă cu 102 ani avea loc la Paris Conferinţa de pace care a urmat Primului Război Mondial. În urma conferinţei, România a primit noile granite. Delegaţia României la Paris a fost formată din Ion IC Brătianu, Alexandru Vaida Voevod, Victor Antonescu şi Constantin Angelescu.

Primul a fost şeful delegaţiei, în calitate de prim ministru. Iar Alexandru Vaida Voevod a încheiat misiunea României la Paris. Tot în calitate de premier, după demisia lui Ionel Brătianu, pe 12 septembrie 1919.

Conferința de Pace de la Paris, începută pe 18 ianuarie 1919, a avut ca obiectiv stabilirea noii configurații politico-teritoriale. Au participat 27 de state. România s-a prezentat cu o serie de revendicări care au urmărit, în principal, consacrarea actelor de unire din anul 1918. Dar şi eliminarea tuturor consecințelor războiului, determinate de ocuparea unei părți importante a teritoriului național de către inamic.

Pe 19 ianuarie/1 februarie 1919 șeful delegației române, Ionel Brătianu, a prezentat memoriul „România în fața Conferinței de la Paris. Revendicările sale teritoriale” în care a făcut un larg expozeu asupra conduitei țării în război și a împrejurărilor în care s-a încheiat pacea separată cu Puterile Centrale. Premierul a cerut recunoașterea internațională a actelor de unire din anul 1918, exprimate în hotărârile de la Chişinău, Alba Iulia şi Cermăuţi.

Delegația română condusă de Ion I. C. Brătianu nu a avut o atmosferă foarte favorabilă. Premierul a adoptat o atitudine intransigentă în ceea ce privește recunoașterea integrală a Tratatului din 4-17 august 1916, prin care Banatul urma să revină în întregime României.

Au existat divergențe privind minoritățile, România neacceptând controlul internaţional. De altfel, la 2 iulie 1919, Ionel Brătianu a părăsit lucrările Conferinței. Pe 30 noiembrie se constituie un guvern parlamentar sub președinția lui Alexandru Vaida-Voevod.
(MaAv)


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujul de altădată

GRANIŢA României lângă Debrecen. PRIMA hartă după Marea UNIRE cuprindea MULT din UNGARIA. Clujul la 1 DECEMBRIE 1918

Publicat

harta romania mare debretin nou 1 horz

O hartă, în imagini, probabil prima oficială a României Mari (arhiva Cluj24), care a fost editată imediat după Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Harta a fost tipărită pe 15 februarie 1919, la două luni de la Marea Unire. Graniţă vestică este haşurată şi mergea până lângă Debrecen, oraş care era denumit pe hartă Dobriţin. Acelea erau revendicările teritoriale ale românilor. Graniţa vestică a fost stabilită ulterior, prin Tratatul de Pace de la Paris.

Harta României cu Bucureşti, Cluj, Cernăuţi, Chişinău

Pe harta din imagini a României Mari sunt prezentate şi hărţile mai multor oraşe ale noii Românii, iar Clujul este amplasat primul. Mai sunt prezentate detaliat hărţile oraşelor Bucureşti, Chişinău, Cernăuţi, Braşov şi Sibiu.

harta romania 1918 conferinta paris

În urma Primulului Război Mondial a urmat Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), la care au participat 27 de ţări, printre care şi România.

harta romania mare cluj nou

Printre documentele de pace semnate a fost şi Tratatul de la Trianon. Acesta a fost semnat pe 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte, pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Semnatarii din partea României au fost Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu.

harta romania mare debretin nou

Pentru graniţa de vest, România îi datorează mult lui Emmanuel de Martonne şi în special unui geograf francez prea puţin cunoscut, Robert Ficheux, care a bătut la pas toate localităţile de graniţă.

Harta generalului Teodorescu, înfrânt în 5 zile

Harta din imagini a fost realizată de generalul Constantin Teodorescu ( 25 ianuarie 1863- 1942), comandant de divizie în campania anului 1916. El a fost sub-șef de stat major al Corpului II Armată, comandant al Regimentului IV Ilfov nr. 21, director superior al Direcției personalului din Ministerul de Război sau șef al Secției mobilizare din Marele Stat Major General.

 

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 17 Infanterie (august 1916) şi avea sarcina de a apăra capul de pod Turtucaia.
Dar, din cauza modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane câștigă bătălia.

 

Generalul Radu Rosetti identifica drept una din cauzele principale ale pierderii bătăliei lipsa de orice însușire a generalului Constantin Teodorescu. Drept urmare, i se ia comanda diviziei la 24 august/6 septembrie 1916. Ulterior, printre altele, el a fost cartograf al Armatei Române.

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

Clujul de altădată

NIMIC nu înlocuieşte IUBIREA, dar iubirea înlocuieşte NEAJUNSURILE. Preot VIZIONAR, pictor. Arsenie Boca, 32 de ani de la moarte

Publicat

patericul 1 horz

„Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile”, spunea Arsenie Boca. Pe 28 noiembrie se împlinesc 32 de ani de la moartea sa. Sunt făcute demersuri pentru trecerea sa în rândul sfinţilor. În imagini sunt Patericul, dăruit de Arsenie Boca şi de Serafim Popescu poetei şi monahiei Zorica (Teodosia) Laţcu (arhiva Cluj24) şi două dintre picturile sale controversate.

patericul

Arsenie Boca, părinte, pictor, vizionar

Arsenie Boca (29 septembrie 1910, 28 noiembrie 1989), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist). Este considerat de către unii cel mai mare duhovnic român al secolului XX, iar la mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic mii de pelerini.

arsenie boca alta

A fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea.

A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.
Episcopia Devei și Hunedoarei a anunțat joi, 5 septembrie 2019, aprobarea documentației necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului.

„S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989″, anunţa Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2019.

Mitropolitul Ardealului: Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu

În urmă cu două zile, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, preşedintele Comisiei sinodale de canonizarea a sfinţilor români, a declarat că părintele Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu.

Întrebat de tineri în timpul unei conferinţe online când va fi canonizat părintele Arsenie Boca, mitropolitul Ardealului a răspuns: „Ştie Dumnezeu. Noi când facem previziuni din acestea, nu am darul premoniţiei, nu ştiu. Va vrea Dumnezeu! Când vrea Dumnezeu şi când vrea şi părintele (Arsenie Boca n.r.) şi va fi. Noi nădăjduim”.

ÎPS Laurenţiu Streza a explicat că se adună în continuare dovezi ale minunilor înfăptuite de părintele Arsenie Boca, însă a atras atenţia că nu este cazul să se exagereze unele vorbe ale sale.

„Este adevărat că părintele a spus că nu mai merge mult, nu mai rabdă Dumnezeu mult, dar nu i-a pomenit niciodată numele lui Ceauşescu, pentru că era foarte atent cu reacţia oamenilor, cu senzaţionalul. (…) În momentul de faţă nu are nevoie de mistificările unora. Unele sunt chiar aşa mistificări, că l-a văzut unul aici şi l-a văzut şi dincolo. (…) unele sunt caraghioase, pur şi simplu caraghioase şi pe noi nu ne-au amuzat, ci ne-au întristat, deci comisia de cercetare, de canonizare a fost pur şi simplu uimită de unele afirmaţii, dar aşa sunt oamenii. Dar cele bune întotdeauna au trecut peste celelalte, au răzbătut. Aşa se cerne şi rămân numai lucrurile adevărate şi folositoare”, a explicat ÎPS Laurenţiu Streza.

Zorica Laţcu şi Patericul

*Zorica (Teodosia) Laţcu (17 martie 1917, 8 august 1990), poetă, traducătoare şi monahie. A fost preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj şi a colaborat la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu. A fost considerată cea mai bună poetă interbelică. În 1948 a intrat în monahie cu numele Teodosia. Era apropiată şi îndrumată de Arsenie Boca, acestuia dedicându-i volumul „Poemele Iubirii“. De asemenea, a fost apropiată de Valeriu (Bartolomeu) Anania şi de Lucian Blaga.

patericul 1 horz

„Cuvintele, pe care nu le-am spus/ Sunt tot atâtea trepte ce coboară/ Cu sufletul tot mai adânc m-am dus/ Pe treptele tăcerii ca pe-o scară/ Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit/ M-am coborât în lumea nerostirii/ Şi-n cutele de piatră i-am gătit/ Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii”, scria Zorica (Teodosia) Laţcu.

*Patericul este una dintre cărţile de seamă ale Bisericii Ortodoxe, dupa Sfânta Scriptură şi alături de Filocalie, scrierile şi Vieţile Sfinţilor. „Patericul” vine din greacă, „patir”, adică „tată”, „părinte duhovnicesc”. Este un gen de literatură duhovnicească, foarte răspândit în ortodoxie, care cuprinde scurte istorisiri şi cuvinte de folos duhovnicesc. Faptele sfinte menţionate în carte sunt scrise pe scurt, sub formă de „apoftegme” (fraze scurte, proverbe, sentinţe). Primele culegeri de asemenea apoftegme au apărut în pustiul Egiptului, în sec. al IV-lea.

*Serafim Popescu (1912, 1990), stareţ al Mănăstirii Sâmbăta, apropiat al lui Arsenie Boca şi ucenic al mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului.

Picturi controversate ale lui Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca a realizat în anul 1968 o pictură despre care se zice că ar fi prevestit evenimentele importante ale secolului XX.

profetie pictura arsenie boca

Pictura interioară a bisericii din Drăgănescu, operă care a stârnit aprigi controverse, a fost interpretată şi de duhovnicul de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu.
La biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Drăgănescu (Giurgiu) Arsenie Boca a lăsat moştenire una dintre cele mai frumoase picturi interioare ale ortodoxiei, considerată „Capela Sixtină” a României. El a venit aici după ce i s-a interzis să mai slujească la altar, nefiind admis decât ca pictor bisericesc. Pictura bisericii surprinde cele mai importante evenimente din Noul Testament. Toate frescele sunt completate cu mesaje sugestive care îndeamnă omul la pocăinţă, însă îi arată şi slăbiciunile sau păcatele.

pictura arsenie boca

„Drăgănescu este o expresie a artistului. Dar este o greşeală pe care Dumnezeu i-a iertat-o, pentru mulţimea uriaşă a faptelor lui bune din restul vieţii sale. Sunt convins că s-a pocăit de acele picturi, dar n-a mai fost vreme să schimbe ceva”, a explicat Iustin Pârvuieşirea părintelui Arsenie Boca din canoanele picturii bisericeşti bizantine.

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

ACTUALITATE

CLUJUL DE ALTĂDATĂ Pe sârmă la 30 m înălțime și la 54 de ani!

Publicat

De

catedrala

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Ieri la orele 1 și 7 seara, publicul clujean a asistat în Piața Catedralei ortodoxe, la un spectacol aproape unic. Sosit de două zile în orașul nostru, profesorul german Strohschneider și-a executat în fața a câteva mii de cetățeni cu răsuflarea tăiată, o seamă de exhibiții gimnastice din genul acelora care îți zbârcesc părul pe cap și-ți scot bășici pe spinare.

Grupurile alegorice de bronz ale Teatrului Național și coșurile palatului Iliescu prin care se termină strada Regina Maria au fost unite printr-o sârmă de grosimea unei frânghii solide, întinsă până la plesnire și <<consolidată>> cu altele mai subțiri, al căror capăt a fost fixat pe pământ cu saci grei de nisip. Distanța de la pământ la sârmă s-a putut aprecia, aproximativ, la 30 m, iar lungimea ei, adică distanța între cele două clădiri unite prin sârmă, la circa 35-40 m.

Sub sârmă, pe tot parcursul și drept <<coeficient de siguranță>> pentru orice eclipsă de-o clipă a nervilor, caldarâmul golaș al străzii plus grilajele de fier, cu țepe nenumărate, care reglementează accesul pe mai multe locuri la intrările teatrului…Pe o astfel de muchie ascuțită dintre ființă și neființă, a ținut profesorul Strohscheneider să-și <<asigure existența de toate zilele>>., săvârșind acte de istețime și bravuri de echilibristică uimitoare.

Omul

Este în vârstă de 54 de ani, are statură mijlocie, mlădioasă ca un corp de panteră, e căsătorit, ba, dacă sunt adevărate șoaptele prinse din valurile mulțimei, are și doi copii. Unii spuneau chiar, că până și soția gimnasticului fantast a asistat, cu credință conjugală de granit la exhibițiile tovarășului său de viață. Și asta – pourl`amour de l`art…

Isprava

Punct la orele anunțate, profesorul îmbrăcat într-o flanelă ușoară își făcu apariția pe acoperiș, la una din extremitățile sârmei. Piața Catedralei gemea, de valurile curioșilor, care au umplut-o până la ultimul loc, ca o corabie de pirați din secolul al XVIII-lea, supra încărcată de pradă.

Apariția <<eroului>> și salutul său de rigoare, adresat într-o românească stricată miilor de gură cască din absolut toate straturile sociale și din toate vârstele, au determinat, ca prin vrajă, o tăcere de mormânt, scurtă pentru un ceasornic cu umblet precis, dar lungă cât un crâmpeiu de eternitate pentru nerăbdarea firească a spectatorilor.

Unul din adjutanți îi oferi atunci <<neamțului pehlivan>> o prăjină lungă de câțiva metri, obiect nedespărțit de profesor în clipele în cari, de dragul pâini, cochetează, conștient cu perspectiva infinit de probabilă de a-și frânge ciolanele. Este unealta cu care, în umblare pe sârmă, își reface echilibrul amenințat…Iată-l imediat pe platformă, iată-l apoi angajat în defileul morții, pășind agale pe sârmă cu o siguranță și cu un calm de parcă ar merge voios să încaseze un câștig de loterie de 10 milioane.

Punctele programului sunt înșirate cu tâlc. Riscul și fantastul lor sporește în progresiune aritmetică. Mai întâiu face pe sârmă o scurtă plimbare, mergând, ca toți muritorii normali, înainte. La al doilea punct, o taie, tot înainte pur și simplu, la fugă, de-ți vine a crede că-l supără, la regiunea șezutului, o muscă columbacă…Dar profesorul nu e mulțumit cu atât. În vreme ce publicului înmărmurit i se lungesc urechile de groază, o zbughește pe sârmă de-a îndărătelea, de parcă – cum s-ar exprima Nea Niță Pitpalac – <<are geam la ceafă să nu se împiedice>>.

Cină gustoasă, dar terifiantă

Dar, din toate exhibițiile, una a pus vârf tuturor. Profesorul s-a simțit la un moment dat, flămând ca un lup. S-a decis atunci să cineze, în toată regula, pe frânghie…A luat cu sine o masă, un scaun, diferite scule și-a pornit iarăși spre mijlocul sârmei. Ajuns la țintă, și-a pus masa, a scos din sertarul ei un prisos de chibrite, lingură, furculiță, cuțit, șezând boerește pe un scaun. Și-a trântit o sfântă de papară acolo sus și-a mâncat cu poftă. Ba, ca îndrăzneala să atingă culmea, a invitat și pe cei de jos la o mică gustare, la un milimetru de ghearele reci ale morții.

Toate ca toate, dar asta a scos publicul din sărite. Tăcerea de mormânt s-a tulburat dintr-o dată; un freamăt de mirare a cuprins toată suflarea. Am înregistrat, la acest punct al programului, în treacăt, exclamări ca acestea: Nemaipomenit! Bravo! Bată-l Maica Precistă! Să știți că-i coada veacului! Al dracului Neamț! Vai de mămulica lui! Doamne ferește pe neam de neamul meu de asemenea gusturi! Dar pehlivanul curajos nici că se sinchisea. Mâncă cu poftă, aprinse și-o țigaretă și începu să-și bălăbănească și picioarele în văzduh…

Jos, miile de spectatori se înghesuiau, se călcau, se striveau literalmente. Un domn care nu mai putea suporta înghesuiala observă atunci, simțind fulgere de durere la bătături: e destul de nebun, ca întreg orașul să înnebunească! Și se smulse furios din cleștele mulțimii, pentru a se îndrepta spre domiciliu.

Mărturisesc, ieșirea aceasta a cetățeanului, m-a cam pus pe gânduri. Știind că oamenii își mai pot câștiga traiul de toate zilele și altfel și că destule riscuri ne pasc zilnic și fără frânghia ucigașă dintre casa domnului Iliescu și Teatrul Național, n-ar fi cazul să zicem: o fi artă – se poate, dar și nebunie berechet”. [„România Nouă”, Anul II, nr.49, Cluj, 4 martie 1934].

felix carte

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

CLUJUL DE ALTĂDATĂ Aventurile unei fete de ministru la Cluj

Publicat

masina cusut

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

”Cât e de mic Clujul nostru şi totuşi câte tragedii de oraş mare nu se întâmplă în el. Periferiile cu străzile lui strâmpte şi murdare, cu mizerie nesfârşită, de-ar şti să povestească, multe inimi ar încremeni de durere. Acolo, cei mulţi fără nume, plâng şi sufăr, acolo cei mici şi necunoscuţi gem şi se revoltă…

Povestea unei fete de ministru

Unii îi spuneau Mary, alţii Irena, iar cei cari au trăit în nemijlocita ei apropiere o numeau Catinca. Adevăratul ei nume însă nu l-a cunoscut nimeni, pentru că n-a voit să îl comunice. Nici oamenii poliţiei n-au avut norocul să-l cunoască, deşi a trăit la Cluj timp de aproape cinci ani.

Enigma a putut-o deslega un singur om: primul ideal al ei, care a adus-o din Rusia.

Catinca a fost o femee frumoasă, înaltă, blondă, cu ochii mari, albaştrii ca cerul de primăvară, vorbea opt limbi la perfecţie şi nu avea decât 28 de ani. Ea frecventa adesea teatrele, opera, cinematografele.

În elita românească a Clujului era bine cunoscută, căci mulţi tineri îi dădeau târcoale şi-şi cheltuiau bănişorii în societatea ei.

În primele luni de apariţie în Cluj a trăit într-un lux strălucitor. În toate gesturile, în toate mişcările ei puteai citi cu prisosinţă nobleţa în care a fost crescută. Purta în artere <<sânge albastru>>…

Cine a fost Catinca

După prăbuşirea monarhismului rusesc, clasa aristocratică despuiată de bandiţii revoluţionari a ajuns în cea mai neagră mizerie care se poate imagina. Vedeai prinţi transformaţi peste noapte în simpli măturători de stradă ori văxuitori de ghete, vedeai prinţese cerşind un bulgăre de pâine sau vânzându-şi corpul prin casele de destrăbălare.

O parte din aristocraţi şi-au uitat ţara pentru totdeauna, cu ochii uzi şi fără de nădejdi în inimi…

Astfel şi Catinca, odrasla unui fost ministru de interne rus, în prietenie cu un ofiţer român ajuns în captivitate rusească. S-au văzut, s-au plăcut şi au trăit împreună necăsătoriţi mai mulţi ani.

Cum a ajuns la Cluj

Acest prizonier a venit la Cluj în anul 1920, şi-a câştigat ca tot omul sărac o slujbă la stat şi a adus pe Catinca la el.

Dar Catinca avea pretenţii mari, salariul nu prea ajungea pentru satisfacerea tuturor capriciilor unei femei din clasa înaltă şi astfel viaţa familiară a început să şchiopăteze.

Într-o bună zi, fără multă zarvă, şi-a împachetat frumuşel bulengioarele, şi-a părăsit salvatorul şi s-a mutat singură într-o cameră pe care o închiriase pe strada Zapolya 34, de lângă cazarmă.

A lucra nu-i ruşine

Aici a fost prima staţie a decăderii sale morale. S-a ţinut totuşi încă mult timp bine.

Cu degetele sale acul a început să zboare cu îndemânare.

Dacă se întâlneau doi pe stradă şi îşi puneau o întrebare ştiau parcă răspunsul dinainte.

  • Unde mergi frate?
  • La <<Croitoreasa cea frumoasă…>>.
  • Dar tu?
  • Şi eu…

Şi Caterina abea putea face faţă la atâta lucru. Zeci de bărbaţi din elita Clujului îşi făceau de lucru la ea, ba ducându-i cămăşi la cusut, ba mătăsuri albe ca zăpada, batiste şi alte multe albituri.

<<Croitoreasa cea frumoasă>> câştiga bani buni, bani mulţi, până într-o zi când a început să alunece spre a doua staţie a decăderii morale.

Aici însă trenul a mers cu iuţeala fulgerului, remuşcările tot mai rare nu l-au putut opri şi Caterina a căzut în prăpastie pentru totdeauna. Sărmana, ce păcat, era frumoasă şi din neam mare.

Excrocherii de peste 100.000 lei

Am fost să cer relaţii de la proprietarul casei. <<O, domnişor, Caterina vorbeşte multe limbe. El a fost din mare neam. Mie spus toate. Tata lui fost minister de rus…>>.

Mi-a povestit apoi că muncea cu sârguinţă zi şi noapte ca să-şi câştige pâinea de toate zilele. Mi-a spus şi numele câtorva clienţi ai săi – dar nu vreau să comit nici o indiscreţie.

Acum însă în primăvara aceasta, când salcâmii erau albi de floare, când miresmele dulci îi mângâiau cu iubire tâmplele şi părul, în fiecare zi o vedea tot mai abătută.

Se plimba serile orele întregi în lungul străzii singură şi îşi neglija intenţionat lucrul.

Într-o seară am văzut-o cu un domn necunoscut şi de atunci Caterina nu mai venea acasă decât după miezul nopţii. Cutreiera toate crâşmele ordinare de la periferia oraşului în societatea acelui domn şi-şi cheltuia toţi banii câştigaţi cu trudă.

În timpul din urmă n-avea nici bani cu ce să-şi plătească chiria. Decăzuse de tot şi era galbenă ca ceara.

<<Croitoreasa cea frumoasă>> devenise o stafie.

Atunci se hotărî în disperare să amaneteze şi să vândă toate mătăsurile, toate cămăşile şi alte stofe preţioase ci i le aduseseră admiratorii ca să le coasă.

A cauzat astfel o pagubă clientelei sale în valoare de peste 100.000 lei.

Cu banii aceştia s-a aruncat din nou şi mai aprinsă în vâltoarea desfrâului şi a patimei, iar când s-au isprăvit Caterina, pe care n-o mai lega nimic de aceste meleaguri, într-o noapte întunecoasă, cu câteva zile înainte de aceasta, s-a urcat în primul tren care ducea spre Cehoslovacia şi dusă a fost pentru totdeauna.

Păgubaşii au făcut denunţuri la poliţie – dar prea târziu, <<croitoreasa cea frumoasă>> i-a tras pe sfoară…

Ce spune portarul

Spune portarul casei unde locuia, că în noaptea plecării a cântat de mai multe ori o cântare, care se termina cu cuvintele: <<Adio Clujule!>>.

De trei ori a rugat-o el să înceteze cântecul că nu pot durmii chiriaşii. Abia atunci a tăcut. Peste câteva minute a văzut-o deschizând poarta. Avea în mână un geamantan şi era îmbrăcată cu un palton de iarnă.

De atunci nu a mai dat pe acasă.

Autorităţile au început cercetările de urmărire, dar Caterina cine ştie în ce ţară s-o fi adăpostit în vreo colonie de refugiaţiru şi, care îşi povestesc mizeriile şi se mângâie reciproc”. [„Biruinţa”, Anul I, nr.27, Cluj, 21 mai 1926].

felix carte

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate