Connect with us

EVENIMENT

Pericol de INUNDAȚII în județul Cluj. Cod PORTOCALIU pe numeroase râuri din Ardeal, Banat și din nordul Moldovei

Publicat


inundatii 3

Hidrologii au emis avertizări de tipul cod galben și portocaliu de inundații valabile duminică pe numeroase râuri din Ardeal, Banat și din nordul Moldovei.

Avertizarea cod galben este valabilă începând de duminică, la ora 12.00, până marți, la prânz, pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţel Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele Harghita şi Mureş), Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Brănişca (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele Caraş Severin şi Timiş) și Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte Ac. Izvoru Muntelui (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).

Codul portocaliu este valabil în intervalul 18.09.2022 ora 12:00 – 19.09.2022 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin amonte S.H. Rodna şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Rodna (judeţul Bistriţa Năsăud), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş (judeţul Bihor) și Arieş – bazin amonte S.H. Scărişoara (judeţul Alba).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Bihor, precizează hidrologii.

Sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Persoană încarcerată în Bună Ziua. Accident cu două maşini. Intervine ISU Cluj

Publicat

De

accident valcele1

O persoană este încarcerată în urma unui accident rutier care a avut loc sâmbătă în Bună Ziua şi în care au fost implicate două maşini.

„Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Bună Ziua. Din primele informații, în accident sunt implicate două autoturisme, iar o persoană este blocată într-unul dintre acestea. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă”, informează ISU Cluj.

Foto: arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

Mangă în trafic şi conducere fără permis. Alcoolemie de 1,62 la mie la un şofer clujean

Publicat

De

sofer beat

Un şofer clujean a fost depistat în trafic conducând fără permis şi cu o alcoolemie de 1,62 la mie.

„La data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Compartimentului Rutier Huedin au interceptat în trafic pe DN1 R, în afara localității Călata, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Mărgău, care nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere retras pe motiv medical.

Totodată, la testarea acestuia cu aparatul etilotest a fost înregistrată concentrația de 1,62 mg./l. alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

În urma activităților desfășurate, bărbatul a fost condus într-un centru medical specializat, unde a rămas internat.

În cauză se efectuează activități de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, informează IPJ Cluj.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Viceprimarul Tarcea: Statuia lui Maniu a fost luată de pe soclu pentru a se reface cota solului

Publicat

De

maniu 1

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat că statuia lui Iuliu Maniu din scuarul de lângă Bastionul Croitorilor a fost dată jos pentru că proiectul de modernizare a zonei prevede refacerea cotei solului.

”Statuia a fost luată de pe soclu si așezată lângă zidul Bastionului învelită intr-o protecție de pânză pentru că, prin proiect, se reface cota solului și soclul statuii, după care se repune pe poziție”, a spus Tarcea pentru Cluj24.

Acesta nu a precizat cât vor dura lucrările și când statuia va fi repusă pe soclu.

Citește și FOTO. Statuia lui Maniu, dată jos cu excavatorul. Finanţatorul statuii, academicianul Emil Borzo: „Sunt şocat”

Statuia lui Iuliu Maniu a fost inaugurată în 8 ianuarie 2019, când s-au împlinit 146 de ani de la nașterea acestuia.

Ceremonia de dezvelire a statuii a fost organizată de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și Universitatea „Babeş-Bolyai”.

maniu 2

Citește mai departe

EDUCATIE

Dîncu, ATAC la „România Educată”. Cere o REVIZIE serioasă a legilor Educației, „ținute într-o confidențialitate de neînțeles”

Publicat

De

Sociologul Vasile Dîncu a solicitat președintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educației în coaliție și în guvern. Acesta spune că noile legi au nevoie de o serioasă revizie și de consultări cu mediile educaționale.

Vasile Dîncu susține că sunt multe lucruri care vor trebui refăcute în aceste legi, care trebuie adaptate noilor realități din societate.

Dîncu, atac la „România Educată”. Cere o revizie serioasă a legilor Educației, „ținute într-o confidențialitate de neînțeles”

„După 7 ani de la debutul dezbaterii pentru România Educată, observăm că legile educației, deși ținute într-o confidențialitate de neînțeles, au creat o vie dezbatere și multe reacții din mediul educațional. Este clar că așteptarea societății este mare și e nevoie de dezbatere mai amplă și analize aprofundate”, a scris fostul ministru al Apărării în actualul guvern pe Facebook.

Acesta susține că sunt multe lucruri care vor trebui refăcute și căutate soluții la unele probleme, și asta doar după o scurtă analiză a proiectelor de lege.

„Sunt multe măsuri administrative, dar puține schimbări de paradigmă care să ne dea certitudinea că vor asigura adaptarea școlii și a copiilor la schimbările rapide de la nivelul culturii, civilizației și mediului tehnologic.

Trebuie să scăpăm de situația în care ne-am aflat de multe ori în ultimele decenii: după o lege sau ordonanță să vină, în cascadă, alte legi și ordonanțe de corectare. Legile au suferit completări importante și modificări față de variantele negociate în exercițiul ministrului Sorin Câmpeanu și acum trebuie revăzute serios. Sunt multe elemente de originalitate, nediscutate până acum și care trebuie studiate și armonizate cu restul prevederilor”, a mai scris Vasile Dîncu.

Dîncu: Pentru PSD angajamentul privind educația este o componentă principală de program politic

Vasile Dîncu susține că este nevoie de un instrument legislativ care să reziste în timp și de aceea nu poate fi abordat politicianist.

„Fiind vorba despre viitorul României nu cred că putem aborda politicianist sau superficial aceste legi; va trebui să ne aplecăm serios pentru ca rezultatul să fie un instrument legislativ care să reziste mai mult în timp. Sunt în actualele proiecte de lege elemente care au nevoie de minime studii de impact, de analize de specialitate și chiar de consultarea unor eșantioane de părinți, cadre didactice sau specialiști în educație.

Pentru PSD și pentru stânga românească angajamentul privind educația este o componentă principală de program politic și tratăm acest lucru cu maximă responsabilitate.

Este nevoie ca această lege să parcurgă traseul transparenței, conform legii, înainte de a fi adoptată de guvern. Sunt și lucruri care au inflamat opinia publică înainte de a ajunge în transparență așa cum este eliminarea specializării învăţător-educatoare din oferta educaţională a liceelor pedagogice sau eliminarea orelor de istorie a holocaustului din programă, dar toate aceste teme vom fi repuse în discuție cu specialiștii și cu colegii din coaliție.

În actualele proiecte de lege sunt multe lucruri noi, în comparație cu variantele mai vechi, unele componente chiar originale, iar efortul celor care au lucrat în această fază este meritoriu.

Însă cred că este nevoie de o omogenizare mai mare a conținutului și o armonizare atât cu legislația actuală, dar mai ales cu perspectivele de dezvoltare a României pe termen lung. Pentru ca la final să rezulte legi adaptate noilor realități din societate și care pun în centrul lor elevul, studentul, cadrele didactice, dar și interesele societății noastre din perspectiva viitorului pe care ni-l dorim pentru România”, a mai scris Vasile Dîncu.

Ionuț Stroe, PNL: Calendarul rămâne acelaşi „indiferent de solicitările de natură personală sau de alte pretenţii” ale senatorului PSD Vasile Dîncu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, vineri, că în ceea ce priveşte legile educaţiei calendarul a fost agreat în coaliţia de guvernare şi rămâne acelaşi „indiferent de solicitările de natură personală sau de alte pretenţii” ale senatorului PSD Vasile Dîncu.

„Acest calendar pe legile educaţiei este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi, indiferent de solicitările de natură personală ale domnului Dîncu sau de alte pretenţii pe care le are. Vă spunem sincer că nu înţelegem aceste declaraţii ale domnului Dîncu, mai ales că ele nu sunt în concordanţă cu cele asumate de PSD în această situaţie.
E foarte clar că aceste legi ale educaţiei îşi vor urma parcursul firesc, normal, exact aşa cum am stabilit, ele în momentul de faţă vor fi discutate în toate grupurile parlamentare ale partidelor componente ale alianţei, vor intra pe circuitele de avizare interministerială în Guvern spre adoptare, după ce aceşti experţi ale partidelor din coaliţie le vor fi consultat şi bineînţeles că ulterior vor merge în Parlament pentru a fi dezbătute şi la nivel parlamentar şi votate.

Eu zic că s-ar putea ca domnul Dîncu să nu fi fost informat în legătură cu acest lucru şi cert este că în coaliţie există un consens şi un calendar asumat ferm şi clar pe această temă a legilor educaţiei”, a declarat Ionuț Stroe pentru Agerpres.

El a subliniat că nu este „rost de niciun fel de prelungire, de amânare”.

„Domnul Dîncu ar fi putut, de exemplu, să vină la şedinţa de coaliţie a experţilor din educaţie de azi dimineaţă”, a mai spus liberalul.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax