Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Parcul Est avansează cu avizarea la etapa de Mediu. Va fi cel mai mare parc din Cluj-Napoca

Publicat


parcul est

Municipiul Cluj-Napoca anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de  obținere a avizului de mediu pentru elaborarea Studiu de Fezabilitate și a Planului Urbanistic Zonal pentru Parcul Est.

Conceptul parcului a fost ales în urma unui concurs internațional de soluții organizat de Primărie în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România.

Suprafața studiată este de 641.000 de metri pătrați.

Zona care poartă deja denumirea de „Parcul Est” cuprinde luciul de apă și malurile Lacului 3, zona fostei pepiniere a RADP și o porțiune umedă care, alături de o salbă de lacuri, constituie un biotop unic în mediul urban.

În perimetrul studiat se propune amenajarea unui parc, alei și pasarele pietonale, piste de biciclete, lucrări de reabilitare a sistemului hidrotehnic și a vegetației, iluminat public, mobilier de parc, o clădire-pavilion cu regim de
înălțime S+P+1 cu sală de sport, sală multifuncțională, punct de informare și punct de alimentație publică, o serăpavilion cu regim de înălțime P cu punct de informare și punct de alimentație publică, mici pavilioane parter în parc.

De asemenea vor fi modernizate segmente din trotuarele și străzile adiacente, se va regulariza Strada Dunării între numărul 158A și 172 și se vor amenaja trasee noi de acces pietonal, precum și parcări auto și de biciclete.

În plus, la nivel de PUZ, se propune reglementarea zonei adiacente parcului în partea de nord în cartierul Între Lacuri pentru a permite pe termen lung regenerarea urbană zonei cu creșterea suprafeței de spații verzi, reconfigurarea circulației, introducerea de piste pentru biciclete, realizarea de parking-uri multietajate.

Se propune de asemenea reglementarea construirii de noi clădiri publice pentru învățământ și asistență socială, inclusiv locuințe sociale/publice. În partea de vest se propune reglementarea profilul stradal pentru Aleea Valeriu Bologa și Aleea Profesor I. T. Stan din vecinătatea sud-vestică.

Prima versiune a P.U.Z. poate fi consultată la sediul titularului, Calea Moților nr. 1-3, Cluj-Napoca, în zilele de luni-vineri, între orele 8:00-16:00, din data de 25.03.2022 sau poate fi consultat online www.primariaclujnapoca.ro la secțiunea Locuire/Strategii urbane/ Informarea și consultarea publicului.

Publicul interesat poate transmite, în scris, comentarii și sugestii, până la data de 13.04.2022, la APM Cluj, Calea Dorobanților nr. 99, blocul 9B, cod 400609, tel. 0264-410722, fax. 0264-412914, e-mail office@apmcj.anpm.ro

Citește și:

Clujenii s-au săturat de promisiunea Parcului Est și au cerut implementare imediată. Cum va arăta cel mai mare parc din oraș

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate