1 Decembrie. În această dată, unii români sărbătoresc Marea Unire. De ce „mare”? Păi pentru că aia mică s-a făcut în 1859. Și pentru că, odată cu „cea Mare”, s-a făcut România dodoloață. Dacă până acum arăta ca o pictură de Picasso, de nu știai de unde s-o apuci, acum era mult mai simplu, ca s-o poată desena și copiii. Întrebarea care persistă în continuare e cine s-a unit cu cine?

Ia să vedem! Sudistanul inițial, cunoscut și sub numele de Nord Bulgaria, era locuit de românii vechi, strămoșii cocalarilor cu ceafa în trei straturi din ziua de azi. Printre ei, câte unul mai răsărit, numit pompos boier, care cică era și de viță veche, asta pentru că nici dracu’ n-a stat să-i verifice lui pedigree-ul.

PAMFLET. Ce SĂRBĂTORESC ardelenii la 1 Decembrie? Dacă știi, spune-ne și nouă

Secole de-a rândul derulate sub umbrela protectoare a Înaltei Porți și-au pus amprenta asupra civilizației, impropriu numită așa, din Țara Românească. Turcii, bulgarii, tătarii, albanezii și grecii au completat, atât cât au putut și ei, „coloratura” locală. Culturile s-au mixat mai ceva ca hit-urile la Untold. A rezultat poporul român, a cărui principală calitate nu era nici pe departe hărnicia. Nici n-avea cum, dacă ne gândim că erau urmașii dropiilor, niște păsări mari din Bărăgan, grase și puturoase.

Vestigiile așa zisei civilizații din zonă pot fi admirate și astăzi: bordeiele săpate în pământ, bordeiele săpate în pământ și… bordeiele săpate în pământ… Dar deja ne repetăm. Mai este și-un turn al Chindiei. Și gata! Că monumentul de la Adamclisi era făcut de romani. Nu, nu de romales. Ei abia în istoria recentă s-au apucat de construit monumente cu turnulețe.

Ei bine, această alcătuire a profitat de ego-ul exacerbat al unui domnitor moldovean, băiat bun de altfel dar cam zglobiu în gândire și i-a sugerat un cumul de funcții. Și uite-așa, aia mică (mă refer la unire) s-a făcut prin vrerea „poporului” român, la care, volens-nolens au aderat și frații moldoveni, cei aprig curtați de Mihai Viteazul, cu rușii, lipovenii și leșii lor cu tot.

„Țara nou creată și-a importat rege de la nemți”

Astfel intra samahoanca și poalele-n brâu, repede completate de poalele-n cap, în istoria României, numită acum așa, după ce nord-bulgarii și-au impus punctul de vedere prin intermediul unor damigene de vin date șpagă, obicei la care se pricep foarte bine și în ziua de azi și pe care l-au exportat cu succes și la nord de Carpați.

Văzând că nu fac nicio treabă cu cârmuitorii autohtoni, țara nou creată și-a importat rege de la nemți, în speranța că dade-dade va reuși să implementeze rigurozitatea, disciplina și spiritul german în mocirla orientală de aici. Cel care s-a înhămat la această muncă sisifică a fost Carol de Hohenzollern-Siegmaringen, pe scurt Karcsi die Erste. No way, Jose! Nu s-a prins nimic de „rumâni”.

Așa că au făcut un „bis” cu Ferdinand și a lui Regină Maria, de altfel „singurul bărbat al României”, cum o prezintă istoria. „În această țară nu există bărbați și îmi este rușine că sunt regina unor lași”, spunea ea când s-a lămurit cu cine are de-a face.

„Noi vrem să ne unim cu țara”

După ce armata română a luat na-na la bucuțe de la bulgari și nemți, la Turtucaia, în 1916, Ferdinand s-a lămurit și el cu vitejia poporului pe care-l conducea. Probabil, într-un moment de mahmureală a ordonat: „Treceți batalioane române Carpații!”, îndemn luat ad literam de șefii armatei. Sătui să ia bătaie de la KuK (kaiserlich und königlich), mai marii oșteni ai României i-au sugerat, mai mult sau mai puțin voalat, să anexeze Transilvania cu tot cu locuitori, din ciclu: „Decât să ne bată mai bine ne împrietenim cu ei”.

Zis și făcut. Celebra expresie pusă de aceeași curvă care este istoria în gurile oamenilor politici ardeleni din acea vreme și anume „Noi vrem să ne unim cu țara” era de fapt o interogație, nu o afirmație.

Transilvania, acest pui de imperiu habsburgic, curtată de vecini mai ceva ca fetele din Bamboo, avea avantajul că, pe lângă români (deși, sincer, nu știu de ce li se zicea așa), mai avea și unguri, și nemți, și cehi, și slovaci și alte nații care conțineau în ADN ingeniozitatea, hărnicia și priceperea de a ctitorii o țară multiculturală orientată cu fața spre vest, nu spre sud-est.

„Hai s-o dăm din mână-n mână”

La aflarea veștii că nord-bulgarii intră în Transilvania, locuitorii s-au speriat că vor să le fure prunii și-au pus mâna pe arme. Cu tunelurile dacice colmatate încă din fragedă pruncie, singurele căi de acces în fortăreața transilvană erau trecătorile carpatine. Versurile cântecului, care au fost modificate ulterior în „V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații/ Cu inima la trecători” erau „V-așteaptă pălinca, v-așteptă cârnații/ Pe mesele-ntinse la trecători”. Păcăliți de promisiuni, soldații au lăsat la o parte tremuratul de izmene și-au îndrăznit să treacă munții.

Și uite-așa, „Hai să dăm mână cu mână” s-a transformat în „Hai s-o dăm din mână-n mână”, cu referire la glaja de pălincă. Și uite-așa, pe principiul „să ajutăm baba să treacă strada chiar dacă ea nu vrea”, Ferdinand le-a suflat ungurilor de sub nas cea mai bogată și frumoasă regiune din imperiu.

De atunci ni se tot arată pisica, aia cu „ungurii vor să ne fure Ardealul”. Hoții strigă hoții…

Infuzia de ardeleni în ceea ce se va numi de-acum înainte România Mare a fost benefică… Pentru ceilalți.

Cu ce s-au ales ei?

Cu câteva milioane de oameni harnici și chibzuiți, e drept, la sfert din viteza lor.

Cu pălincă, pe care, fie vorba-ntre noi, nici azi n-o pot bea, rămânând la „febra” lor.

Cu cea mai bună mâncare din lume și pontul oferit gratis cum că apa în care au fiert găina se face supă, nu se-aruncă.

Cu zeci de mii de unguri care le-au mai transferat în capitală un pic de aer occidental.

Cu aur și alte bogății ale pământului, pe care le-au extras de aici.

Cu locuri minunate de vizitat, vestigii istorice, tradiții de dinainte de primul șlap turcesc aterizat în Bărăgan.

Cu zeci de variante de petrecut vacanța.

Cu o grămadă de bani vărsați la buget, an de an, pe care-i împrăștie discrețional în zone în care lenea este pe ordinea de zi, mai puțin de unde au provenit.

Cu ce ne-am ales noi?

Cu o grămadă de refuzuri, indiferent de cereri.

Cu valuri de șmecherie și învârteală revărsate peste Carpați.

Cu cocalari, pițipoance și manele.

Cu bășcălie ieftină și sarcasm de bideu.

Cu semințe scuipate printre dinți.

Cu milioane de puturoși de dus în spate.

„Treceți batalioane române Carpații… înapoi”

Ne spun boanghini, le spunem mitici.

Ne fac lenți și prea calmi, le zicem certăreți și gălăgioși, pentru că, uneori, le merge limba mai repede decât creierul.

Ne fac slugile ungurilor, îi facem otomani.

Când au un interes, suntem „frați”. Când nu, ne trimit în Ungaria, cea de unde ne-au „salvat” în 1918.

În timp ce noi preferăm ora exactă de la Viena, la ei se dă de la robotul telefonic… Dacă nu l-au furat și pe ăla.

Suntem singurul Yin și Yang divergent, care nu formează un cerc. Ce avem noi în comun? Poate limba, dar și aia din ce în ce mai rar, că nu ne-nțelegem de nicio culoare în ultima vreme.

Ați observat că în tocănița asta nu i-am inclus pe moldoveni. Ei, la fel ca transilvănenii, au fost niște victime târâte de torentele istoriei într-o mare mămăligă fanariotă.

De la ei au „secat Milcovul dintr-o sorbire”, în Transilvania au ridicat secarea la alt nivel. Și-atunci să nu le cânți „Treceți batalioane române Carpații… înapoi”?

Deci, revin, ce sărbătoresc ardelenii la 1 Decembrie?