Connect with us

ACTUALITATE

OSCAR 2021: Predicții. Ce șanse are „Colectiv”

Publicat


Filmul „Nomadland” ar putea fi câștigătorul premiului pentru cel mai bun film la gala premiilor Oscar 2021, potrivit predicțiilor făcute de New York Times. Acesta a câștigat aproape fiecare mare premiu de până acum, de la Producers Guild la Globurile de aur. Cel mai recent, joi seară filmul „Nomadland”, regizat de Chloe Zhao, a fost marele învingător al celei de-a 36-a gale Independent Spirit Awards, unde acest lungmetraj a câştigat patru trofee.

Potrivit predicțiilor făcute de New York Times concurenți pentru „Nomadland” sunt „Promising Young Woman” și ”Minari”, cu șansa întâi fiind primul.

Oscar 2021 – nominalizări cel mai bun film:

„The Father”
„Judas and the Black Messiah”
„Minari”
„Nomadland”
„Promising Young Woman”
„Sound of Metal”
„The Trial of Chicago 7”
„Mank”

Cel mai bun regizor desemnat la premiile Oscar 2021 are toate șansele să fie Chloe Zhao, care a regizat „Nomadland”. Zhao ar devenia doua femeie care a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la premiile Oscar, după Kathryn Bigelow („The Hurt Locker”) și prima femeie de culoare care a luat vreodată acest trofeu, scrie New York Times.

Oscar 2021 – nominalizări cel mai bun regizor:

Chloe Zhao („Nomadland”)
David Fincher („Mank”)
Lee Isaac Chung („Minari”)
Emerald Fennell („Promising Young Woman”)
Thomas Vinterberg („Another Round”)

Premiul Oscar 2021 pentru categoria cel mai bun actor este, potrivit predicțiilor NYT, ar putea merge la Chadwick Boseman, din „Ma Rainey’s Black Bottom”. Acesta este la concurență cu Anthony Hopkins („The Father”), care oferă un spectacol desăvârșit și ar putea câștiga voturi până în ultimul moment.

Oscar 2021 – nominalizări cel mai bun actor în rol principal:

Riz Ahmed („Sound of Metal”)
Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”)
Anthony Hopkins („The Father”)
Gary Oldman („Mank”)
Steven Yeun („Minari”)

Premiul Oscar 2021 pentru categoria cea mai bună actriță ar putea merge către Viola Davis pentru rolul din „Ma Rainey’s Black Bottom”. Frances McDormand din „Nomadland” este cea mai puternică concurentă la premiile Oscar 2021, dar a câștigat deja două distincții ale Academiei pentru cea mai bună actriță, iar alegătorii s-ar putea să nu se simtă obligați să i-o ofera pe a treia atât de curând.

Carey Mulligan din „Promising Young Woman” nu a câștigat niciodată un Oscar, dar este considerată una dintre cele mai mari actrițe din generația ei, iar filmul în care joacă este unul dintre cele mai bine cotate la Oscar 2021. Dintre aceste trei actrițe, Viola Davis are rolul în care se transformă cel mai mult, iar acest gen de lucruri poate conta decisiv.

Oscar 2021 – nominalizări cea mai bună actriţă în rol principal:

Viola Davis („Ma Rainey’s Black Bottom”)
Andra Day („The United States v. Billie Holiday”)
Vanessa Kirby („Pieces of a Woman”)
Frances McDormand („Nomadland”)
Carey Mulligan („Promising Young Woman”)

În ceea ce privește filmul „Colectiv”, expertul New York Times nu-l vede printre câștigătorii de la Gala premiilor Oscar 2021 în categoriile în care a fost nominalizat. Potrivit predicțiilor ziarului american, „My Octopus Teacher” are cea mai mare șansă de a-și adjudeca premiul în categoria cel mai bun lungmetraj documentar. De asemenea, premiul pentru cel mai bun lungmetraj internaţional la Oscar 2021 ar putea merge la „Another Round” (Danemarca).

Oscar 2021 – nominalizări cel mai bun lungmetraj internaţional:

„Another Round” (Denemarca)
„Better Days” (Hong Kong)
„Colectiv” (România)
„The Man Who Sold His Skin” (Tunisia)
‘Qu Vadis, Aida?’ (Bosnia şi Herzegovina)
Oscar 2021 – Cel mai bun lungmetraj documentar:

„Colectiv”
„Crip Camp”
„The Mole Agent”
„My Octopus Teacher”
„Time”

Câștigătorii premiilor Oscar 2021 vor fi aflați în noaptea de duminică spre luni, ceremonia începând la ora 3.00, ora României.

Sursa: Hotnews

Foto: Pinterest



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Doi sportivi de la CS Universitatea Cluj, pregătiti pentru a obține rezultate excepționale pe GHEAȚĂ

Publicat

patinatori

În perioada 20-21 decembrie, la Inzell, în Germania, se vor desfășura Cupa României și Campionatul Național de poliatlon pentru seniori la patinaj viteză. Sportivii clubului Universitatea Cluj sunt pregătiți pentru a obține rezultate excepționale pe gheață.

„Raluca Ștef  va lua startul în probele de 500 m, 1.000 m, 1.500 m și 3.000 m. De asemenea, Adrian Firar va concura în probele de 500 m, 1.000 m, 1.500 m și 5.000 m.  Sportivii vor fi însoțiți de antrenorii Gheorghe Pârv și Horia Timiș.

Doi sportivi de la CS Universitatea Cluj, pregătiti pentru a obține rezultate excepționale pe GHEAȚĂ

Ambii sportivi sunt hotărâți să își pună în valoare abilitățile, oferindu-si oportunitatea de a-și îmbunătăți recordurile personale.

Vă urăm mult succes”, scrie pe site-ul clubului.

Foto: CSU Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO SPECTACULOASE. Asaltul clujenilor înainte de Crăciun la mall-ul Vivo

Publicat

Clujenii au luat cu asalt mall-ul Vivo, vineri seara, pentru cumpărăturile de Crăciun. Coloana de mașini de la ieșirea din Cluj spre Florești creează imagini spectaculoase surprinse din dronă.

În prag de sărbători, traficul de pe DN1 s-a transformat într-o adevărată provocare pentru șoferi. Un cititor Cluj24 a surprins imagini impresionante din dronă care arată coloanele nesfârșite de mașini la ieșirea din Cluj-Napoca spre Florești, în zona mall-ului Vivo. Aglomerația pare să anunțe un weekend la fel de intens.

Imaginile aeriene surprinse cu drona dezvăluie o perspectivă spectaculoasă asupra șirurilor lungi de mașini, care se întind pe mai mulți kilometri, dar și parcările pline ale centrului comercial.

Un weekend la fel de aglomerat, înainte de Crăciun?

Aglomerația de vineri seara va continua, cel mai probabil, și în weekend, pe măsură ce oamenii se grăbesc să finalizeze lista de cumpărături pentru masa de Crăciun și cadouri.

Sursa: Sergiu Răzvan

   

Citește mai departe

EVENIMENT

Sepsi OSK – „U” Cluj, 0-0. Clujenii nu PROFITĂ de omul în plus, RATÂND cât pentru trei meciuri

Publicat

u cluj

„U” Cluj a întâlnit-o, vineri seara în deplasare, pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a 24 a Superligii de fotbal. A fost meciul cu numărul 100 pentru Alex Chipciu în tricoul lui „U”. În tur, clujenii au câștigat cu 3-0. Covăsnenii își doreau să intre în play-off, în timp ce clujenii sperau să termine anul pe primul loc. După un meci controlat autoritar, deși cu un om în plus, clujenii ratând cât pentru trei partide, „U” termină la egalitate cu Sepsi, 0-0.

Echipele de start:

Sepsi: Niczuly – Haruț, Ciobotariu, F. Ștefan – Oteliță, Siger, Mino, Dumitrescu – Oberlin, Neskovic, C. Matei
Rezerve: Gyenge, Gedo, Oroian, Hajdin, Popșa, Kallaku, Drăghiceanu, Breij, M. Coman, Cîmpean
Antrenor: Valentin Suciu

Sepsi OSK – „U” Cluj, 0-0. Clujenii nu PROFITĂ de omul în plus, RATÂND cât pentru trei meciuri

U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Simion, Bic – Rață, Nistor, Thiam – Blănuță
Rezerve: Gorcea, Mitrea, Lasure, O. Popescu, Codrea, Oaidă, Bota, Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Stadion Sepsi OSK
Arbitru George Găman (Craiova). Asistenți Adrian Popescu (Craiova), Florian Vișan (Galați)
Arbitru VAR Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR Stelian Slabu (Brașov)

Clujenii au dominat prima repriză, au pus presiune pe poarta lui Niczuly, însă n-au reușit să înscrie, deși, din min.5, erau în superioritate numerică, Ștefan fiind eliminat pentru un fault dur asupra lui Masoero. Covăsnenii au absorbit bine presiunea însă cea mai mare ocazie au avut-o abia în min.33, când șutul puternic al lui Neskovic trece de puțin perte poarta lui Gertmonas.

Blănuță a fost cel mai periculos jucător al Universității, având două ocazii mari în prelungirile reprizei, o minge fiind scoasă de pe linia porții de Ciubotariu.

Repriza a doua a fost controlată aproape în totalitate de clujeni, ratând cu nonșalanță ocazii cât pentru trei meciuri. Mingea refuza să intre în poartă iar când a făcut-o, golul lui Masoero a fost anulat după un henț al fundașului clujean.

„U” nu reușește să profite de omul în plus și este nevoită să aștepte jocul rezultatelor pentru a vedea dacă iernează pe primul loc.

Notele Cluj24:

Gertmonas 6 – Oancea 6, Masoero 6, I. Cristea 6, Chipciu 6 – Simion 6, Bic 5 – Rață 5, Nistor 6, Thiam 6 – Blănuță 6,
Mitrea, O. Popescu 6, Silaghi 6, Bettaieb 5, Miranyan 5

Citește mai departe

EVENIMENT

Eroism tăcut la Revoluția din 1989. Povestea militarului din Cluj care a refuzat să tragă în oameni

Publicat

În haosul Revoluției din decembrie 1989, când regimul comunist începea să se sfărâme sub presiunea poporului, fiecare decizie militară putea înclina balanța între viață și moarte. Printre militarii trimiși pe străzile Clujului în acele zile de foc s-a aflat și locotenentul-major Ionel Marian Hetea, care a demonstrat că, în mijlocul haosului, conștiința și umanitatea pot prevala.

Amintiri marcante și după 35 de ani

„Se împlinesc 35 de ani de la acea zi și noapte tragică pentru țară, dar și pentru militari, care au ieșit și eram într-o situație disperată, între ciocan și nicovală. Eu am trăit niște clipe atât de intense, încât și după 35 de ani, când trec la Fabrica de bere mă trece un fior. M-a marcat existențial pentru toată viața”, își amintește Ionel Marian Hetea, căpitan în retragere.

În 1989, Marian Hetea avea 32 de ani și era locotenent-major artilerist la Unitatea Militară 01215 Floreşti. Duminică, 17 decembrie 1989, la o zi după ce la Timișoara începea Revoluția anticomunistă, Hetea și camarazii săi din unitatea militară 1215 din Florești au fost puși în stare de alarmă sub codul „Radu cel Frumos” . Ordinul i-a țintuit în cazarmă, în așteptarea ordinului „Ștefan cel Mare”, care indica ieșirea în dispozitiv pentru apărarea ordini publice.

„Noi eram într-o alarmă de exercițiu «Radu cel Frumos». Acest indicativ ne obliga să ne pregătim tehnica de luptă, noi eram artileriști acolo la 1215 în Florești, și să rămânem în cazarmă, să așteptăm «Ștefan cel Mare», indicativ care ne scotea la hotar. În 17 s-a dat alarma «Radu cel Frumos», duminica, și în 19, marțea, am ieșit la recunoaștere. Eu trebuia să ocup dispozitivul pe Babeș, pe Republicii și pe Napoca. Când am venit, ne-au oprit acolo, la Fabrica de bere”, a arătat fostul militar.

Din cazarmă în mijlocul evenimentelor

La 21 decembrie, Hetea și subunitatea sa au fost trimiși în fața vabricii de bere, un loc strategic pentru a împiedica mulțimile din cartierul Mănăștur și din Hașdeu să ajungă în centrul orașului. Dar cine erau inamicul care trebuia oprit? Manifestanții clujeni, etichetați drept „huligani” sau „forțe perturbatoare”.

„În 21, s-a citit ordinul în 14 puncte al ministrului Apărării Naționale. În momentul în care s-a ajuns la uzul de armă și spunea în ordin că o să fie copii, femei puse în față… În armată se știa deja cine e inamicul, cu ghilimelele de rigoare: era poporul. Nu ne putem sustrage, noi, militarii, că nu am știut despre ce e vorba. Ascultam și noi Europa Liberă, mai aveam rude. Am fost coleg de bancă, Dumnezeu să-l ierte, cu László Tőkés. Când am venit, luni dimineața, deja se vorbea despre Tokes în cazarmă.

Am ieșit în oraș două subunități: subunitatea compania 1 formată din 3 plutoane, sub comanda căpitanului Carp Dando și compania a 2-a, din două plutoane, care era sub comanda căpitanului Mureșan. Am rămas unde este stația de troleu lângă strada Mărginașă, în fața Institutului Agronomic, USAMV-ul de astăzi, am ocupat un dispozitiv cu opt militari. Restul trupelor din 1215, Dando, mersese în Piața Libertății, acolo unde se produse și nenorocirea, prima dată în Cluj acolo a apărut. Celelalte trupe erau pe sensul unic, pe Clinicilor, deci aveam vreo 200 de metri. Aveam ordin să nu permitem coborârea în oraș a «huliganilor» și «forțelor perturbatoare» a ordinii publice. Ceaușescu le deduse vacanță cu două zile înainte, că astea erau «forțele perturbatoare» din Hașdeu. Eram în cunoștință de cauză”, a mai povestit Hetea.

Viața, mai presus de ordine

Aflat în fața unei situații critice, Hetea a luat o decizie curajoasă și a ordonat militarilor din subordinea sa să scoată încărcătoarele de la arme și să se retragă într-o curte, la adăpost de privirile oamenilor. Vecinătatea i-a primit cu căldură: un localnic, care tăiase porcul, le-a oferit un castron cu jumări și o franzelă, un gest de umanitate.

„În atare situație, trebuie să îți iei toate măsurile ca să nu fii tu victimă și să nu produci victime. Aceasta a fost gândirea mea de atunci, plus că am ascultat Europa Liberă la un cetățean pe strada Mărginașă, era defazat la jumătate de oră, 45 de minute de evenimente. Am plecat de la strada principală pe strada Mărginașă, că oamenii se uitau la noi cu spaimă, cu dojană și alții ne compătimeau, cei care înțelegeau ce-i cu noi acolo. Nu era armată de elită, eram din popor, tata stătea în Mănăștur, trebuia să ducă pomul pe Pata unde stăteam eu la fiice, trei fetițe. Toată situația mea familială și felul de a fi m-au învățat că viața e un dar și numai cine a dat-o o poate lua. Atunci, am luat această hotărâre, am zis scoateți încărcătoarele de la armă și am intrat în curte la un cetățean maghiar, tăiase porcul, ne-a adus o bătrânică un castron cu jumări. Nu aveam voie să luăm legătura cu populația. În trei minute nu a mai fost nici jumară, nici franzelă, nimic”. își amintește Hetea.

Amenințat cu Curtea Marțială

După retragerea în curtea clujeanului, Hetea a fost confruntat de superiori. Comandantul unității, maiorul Valeriu Burtea, l-a amenințat cu Curtea Marțială pentru părăsirea dispozitivului: „Dimineața, pe mine nu m-a mai luat, nici pe oamenii mei, nici măcar mașina. M-a amenințat cu Curtea Marțială, dar mă mai dojenise el. Nu puteam să îmi dau seama de amploarea acțiunilor”.

Hetea, marginalizat de colegi pentru deciziile sale, a părăsit armata câțiva ani mai târziu, în 1991.

„Eu sunt dator Armatei și cu creșterea mea, nu numai cu educația, că de la 15 ani am intrat în ea și a fost mamă, tată, acolo am crescut 14 centimetri, ne-a călit și ne-a obligat să învățăm. Îți ordon să înveți, punct. Nu puteai face comparație cu viața civilă, era o maturizare precoce, care se observa, în vacanțe când veneam, ei erau cu discoteca, eu cu guvernele din Africa”, a arătat acesta.

27 de morți la Cluj

Clujeanul Ionel Marian Hetea s-a numărat printre puținii ofițeri ai Armatei Române implicați în evenimentele din decembrie 1989 care a avut curajul să nu execute ordinul de a trage în oamenii ieșiți pe străzi cerând căderea regimului comunist.

De atunci se vorbește în fiecare decembrie de curajul meu, dar cred că și alt coleg care nimerea acolo tot la fel proceda, noi am învățat să ne apărăm țara, nu să fim criminali”.

La Cluj-Napoca, Armata a tras în oameni în Piaţa Libertăţii – acum Piaţa Unirii, la Astoria, Fabrica de Bere și în Piața Mărăști. În 21 decembrie 1989, în oraş au murit 27 de persoane, iar 51 au fost rănite.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax